Serviciului Fiscal de Stat îi vor fi atribuite anume competențe de efectuare a activității speciale de investigație. În acest sens parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură, un proiect de modificare a Codului fiscal și Codului de procedură penală. Competențele respective se vor referi la infracțiuni, precum practicarea ilegală
Serviciul Fiscal de Stat anunță agenții economici din toate domeniile de activitate că, în luna septembrie, sunt preconizate verificări operative, ca urmare a petițiilor, sesizărilor, reclamațiilor, dar și informațiilor din mass-media. Potrivit unui comunicat publicat pe 7 septembrie, aceste acțiuni au ca scop sporirea nivelului de informare și conformare a
Data de 29 mai este termenul limită de depunere a declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) pentru anul 2019, informează Serviciul Fiscal de Stat. Termenul declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 a fost modificat în conformitate cu Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, a pregătit un denunț la Procuratura Generală pe numele șefului statului, pe care îl acuză de îmbogățire ilicită. Anunțul a fost făcut astăzi, 21 ianuarie, de colegul său de partid, Alexandr Slusari. Pe pagina sa de Facebook, Slusari scrie că documentul a
Începând cu această săptămână, contribuabilii vor putea achita impozitele și taxele online. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a lansat un nou serviciu electronic, informează instituția într-un comunicat publicat astăzi, 13 decembrie. Potrivit sursei citate, contribuabilii pot achita impozitele și taxele prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay.