Deputatul Alexandr Nesterovschi, învinuit de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost transferat din arest în penitenciar, la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de magistrați, pe 17 noiembrie. Parlamentarul a calificat hotărârea drept „o mică victorie”. „O mică victorie, dintr-o serie
Curtea de Apel Bălți a lăsat în vigoare decizia Judecătoriei Bălți cu privire la excluderea din cursa electorală a candidatei Arina Corșicova, în cadrul alegerilor locale generale, scrie TV Nord. Avocații Arinei Corșicova au anunțat că vor contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție. Arina Corșicova a fost scoasă, la
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, urmează să plece în Federația Rusă, mai exact în capitala regiunii Tatarstan, Kazan. Precizarea fost făcută de socialist pe 10 noiembrie, în cadrul emisiunii sale online „În direct cu Igor Dodon”, după ce în presă au apărut informații că
Ilan Șor ia în considerare acționarea în judecată a agenției Bloomberg. Ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, stabilit în Israel, s-a arătat indignat de un editorial publicat recent de columnistului Marc Champion, care acoperă evenimentele din Europa, Rusia și Orientul Mijlociu. Jurnalistul sugera în materialul
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție, după ce Partidul „Șansă” – afiliat și controlat de oligarhul fugar Ilan Șor – a fost exclus de la alegerile din 5 noiembrie, prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Speakerul susține că Moldova are „în sfârșit curajul” să le ceară
Partidul Politic „Șansă” este condus, din umbră, de politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la ani grei în dosarul „Frauda bancară”, susține șeful Serviciului de informații și Securitate (SIS). Formațiunea politică este suspectată de utilizarea mijloacelor financiare ilicite în proporții deosebit de mari, în actuala campanie electorală. Banii, spune directorul SIS,
Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Declarația a fost făcută de directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pe 3 noiembrie. Alexandru Musteață susține că atacurile la adresa securității
Guvernul Republicii Moldova a comentat, pe 1 noiembrie, declarația ONG-urilor de media care au solicitat mai multă transparență și explicații de la Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), după decizia privind suspendarea temporară a licenței pentru șase posturi de televiziune. Consilierul premierului Dorin Recean, Daniel Vodă, susține că prin decizia luată,
Echipa oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, îi cere repetat Curții Constituționale a Moldovei (CCM) să examineze de urgență sesizările depuse privind interdicția de a candida la alegeri în Moldova. Deputata Marina Tauber, care a fost privată de acest drept urmare a
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a venit cu o reacție la declarația bașcanului Găgăuziei Evghenia Guțul, care este susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, potrivit căreia locuitorii autonomiei vor primi gaz la un tarif de 10 lei/1 m3, la iarnă. Ministrul a declarat că în timp ce Șor face promisiuni, Energocom