Andrei Mardari / NewsMaker

Grosu, despre alegerile fără „Șansă“: Nu le vom permite bandiților și Rusiei să ne cumpere viitorul

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție, după ce Partidul „Șansă” – afiliat și controlat de oligarhul fugar Ilan Șor – a fost exclus de la alegerile din 5 noiembrie, prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Speakerul susține că Moldova are „în sfârșit curajul” să le ceară „bandiților” și Federației Ruse „să nu încerce să compromită procesul electoral” în țara noastră.

„Bandiții n-au treabă cu procesul electoral, iar statele care nu ne respectă, în cazul dat vorbesc de Federația Rusă. Deja văd a treia oară cum tot încearcă. În 2020 a încercat, în 2021 a încercat. Din păcate nu se resemnează. Instituțiile noastre o să acționeze de fiecare dată pentru a nu permite cuiva pur și simplu să ne cumpere viitorul”, a declarat speakerul Igor Grosu, după ce și-a exercitat dreptul la vot, pe 5 noiembrie, alături de soția sa.

***

Amintim că Partidul „Șansă” a fost exclus din campania electorală prin decizia Comisiei Situații Excepționale din 3 noiembrie. În consecință, CEC a aplicat ștampila „RETRAS” în toate buletinele de vot.

Pe 4 noiembrie, „Șansă” a anunțat că a contestat decizia autorităților în instanță. Tot atunci, președintele formațiunii, Alexei Lungu, care și-a pierdut șansa de a candida la șefia Primăriei Orhei, și-a exprimat convingerea că dosarul va ajunge la Curtea Supremă de Justiție. Detalii – AICI.

Pe 5 noiembrie, „Șansă” a anunțat că, după mai multe ore de dezbatere, Curtea de Apel nu a reușit să examineze sesizarea formațiunii politice. Ședința a fost amânată din nou, pe 5 noiembrie, după ce a fost reluată în timp ce în țară sunt organizate alegeri. Detalii – AICI. Mai târziu, pe 5 noiembrie, „Șansa” a criticat autoritățile pentru că au decis să organizeze scrutinul, chiar dacă formațiunea a atacat în instanță dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 3 noiembrie, prin care toți candidații „Șansă” au fost excluși din campania electorală, și a anunțat că va cere declararea scrutinului din 5 noiembrie drept nul. Detalii – AICI.

***

Reamintim că astăzi, 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova se desfășoară alegeri locale generale. În cadrul acestui scrutin vor fi aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești).

Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Află tot ce trebuie să știi despre actualul scrutin electoral – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: