UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere pe 5 octombrie, la Granada, Spania, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. În cadrul întrevederii, șefa statului a salutat votul dat de legislativul european pentru Rezoluția în care recomandă Comisiei Europene deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova până la sfârșitul

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a avertizat în debutul summitului Comunității Politice Europene că, dacă nu va fi oprită, iar conflictul cu Ucraina va fi înghețat, Rusia va reuși până în anul 2028 să își refacă forțele militare distruse momentan, iar pericolul este real și pentru alte țări. Liderul de la

Parlamentul European cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, până la sfârșitul anului curent. O rezoluție în acest sens a fost votată joi, 5 octombrie, anunță eurodeputatul Siegfried Mureșan. Pentru deschiderea negocierilor de aderare și-au dat votul 448 de europarlamentari. 45 au votat împotrivă, iar 43

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită standarde uniforme pentru bagajele de mână ale companiilor aeriene. Europarlamentarii intenționează să interzică taxarea, de către companiile aeriene, a bagajelor de mână sau „de cabină”, scrie Digi24 cu referire la Politico. Impunerea de prețuri în acest caz e considerată a fi

47 de șefi de stat și de guvern din cele 27 de state membre ale UE, dar și alte țări, inclusiv Republica Moldova, Ucraina, Marea Britanie și Turcia se reunesc astăzi, 5 octombrie, la Granada, un mic oraș spaniol așezat la poalele muntelui Sierra Nevada. Aceștia vor participa la cea

Președinta Maia Sandu și-a exprimat speranța că Uniunea Europeană va continua să impună sancțiuni împotriva grupărilor corupte din Moldova, care încearcă să promoveze interesele Federației Ruse și să submineze instituțiile statului. Precizarea a fost făcută în cadrul unei conferințe comune cu președintele portughez Rebelo de Sousa, care s-a desfășurat pe

Ministrul Energiei Victor Parlicov nu exclude că Republica Moldova ar putea să cumpere gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept. Acest lucru este posibil dacă Gazprom va oferi un preț favorabil și dacă Rusia nu va impune nici o condiție politică Moldovei. Precizările au fost făcute de ministrul Energiei,

Ministrul suedez de externe Tobias Billström nu a putut ajunge pe 2 octombrie la Kiev, la o întâlnire a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene. Oficialul din Suedia a uitat să-și ia pașaportul, scrie Evropeiskaea Pravda. Astfel nu i s-a permis intrarea în Ucraina. Presa ucraineană scrie, cu referire la

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate Josep Borrell, vicepreședintele Comisiei Europene, a avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu, pe 29 septembrie – la Chișinău. Anunțul a fost făcut pe 30 septembrie de reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Tot la Chișinău, potrivit

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, speră că UE va deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina până la sfârșitul anului. Înalta oficiala europeană a cerut ca speranțele celor două țări candidate să nu fie dezamăgite, potrivit AFP, citat de Agerpres. Într-un interviu acordat marți pentru European Newsroom, care

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x