elements.envato.com

Copil de 3 ani, diagnosticat cu rujeola. Agenția Națională pentru Sănătate Publică: „Nu este vaccinat”

Un copil de trei ani a fost diagnosticat cu rujeola, după ce ar fi intrat în contact cu copilul de aceeași vârstă, din Soroca, diagnosticat recent cu această boală. Informația a fost făcută publică de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) pe 15 decembrie. Specialiștii ANSP susțin că niciunul din cei doi copii nu au fost vaccinați împotriva rujeolei. Acesta este al treilea caz înregistrat în Republica Moldova, în 2023.

„A fost înregistrat un caz de rujeolă printre contacții copilului la care a fost confirmată recent infecția. Cazul a fost înregistrat la un alt copil în vârstă de trei ani. Menționăm că ambii sunt nevaccinați conform Calendarului național de vaccinare”, precizează ANSP.

De la începutul anului curent, în țara noastră au fost înregistrate trei cazuri de rujeolă (un caz – în luna mai, la un bărbat de 43 de ani, și două cazuri – în luna decembrie, la doi copii de 3 ani). Detalii – AICI.

Precizăm în acest context că România se află, în prezent, în epidemie de rujeolă, la nivel național, în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri, precum și a numărului mare de spitalizări al copiilor infectați. Peste Prut, de la începutul anului, 2010 persoane s-au infectat cu rujeola. Din cauza bolii, un bebeluș de șapte luni a decedat.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică reiterează că vaccinurile din Calendarul național de imunizări sunt disponibile gratuit și pot fi administrate la medicul de familie. Părinții sunt îndemnați să revadă, împreună cu medicul de familie, calendarul de vaccinare al copilului. În cazul neefectuării vaccinurilor, să vaccineze copilul și să se informeze despre importanța imunizărilor și viitoarele vaccinuri din Calendar.

Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă care se transmite pe calea aeriană, de la persoana bolnavă. Se manifestă prin debut brusc cu febră înaltă, inițial cu conjunctivită, lacrimare, eliminări din nas, tuse uscată și exantem cutanat (pete roșii confluente pe piele), care apare în regiunea feței și gâtului, apoi se extinde pe tot corpul.

„Vaccinarea este unica metodă prin care părinții își pot proteja copiii, deoarece tratament specific acestei infecții nu există” – precizează specialiștii ANSP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegeri în Găgăuzia: 67 de secții de votare, deschise pentru scrutinul din 15 noiembrie

Pentru alegerile în Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat.

Alegătorii pot consulta adresele secțiilor de votare și delimitarea acestora pe pagina oficială a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei. Autoritățile îi îndeamnă să verifice din timp secția la care sunt arondați și să urmărească informațiile oficiale privind desfășurarea scrutinului.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

Campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: