Termenul de subvenţionare a întreprinderilor care au intrat în șomaj tehnic a fost prelungit
Full Article 40 second read

Termenul de subvenţionare a întreprinderilor care au intrat în șomaj tehnic a fost prelungit

Termenul de aplicare a mecanismului de subvenționare a întreprinderilor şi organizaţiilor necomerciale, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare a fost prelungit până la 30 septembrie. Proiectul a fost aprobat de către executiv, în cadrul ședinței din 26 august. Acesta a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor.

Proiectul de decizie nu implică alocarea resurselor financiare suplimentare, iar implementarea acestuia se încadrează în cuantumul resurselor prevăzute în bugetul de stat, în acest sens.

Mecanismul de subvenționare a fost stabilit pe perioada 16 mai – 30 iunie 2020, iar guvernul a fost abilitat cu dreptul de a prelungi termenul de aplicare a acestuia.

Anterior, acest mecanism a fost extins până la 31 iulie, după care până la 31 august.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: