GETTY IMAGES

TikTok a devenit indisponibil în SUA: mesajul pe care-l văd utilizatorii americani FOTO

În Statele Unite ale Americii a intrat în vigoare legea potrivit căreia, din motive de securitate, este interzisă activitatea rețelei sociale TikTok. Potrivit BBC News, compania chineză ByteDance a refuzat să vândă platforma pentru a evita interdicția. 

Actualizare: TikTok a anunţat pe 19 ianuarie că îşi restabileşte serviciile în Statele Unite ale Americii. Detalii AICI.

Știrea inițială: 

Potrivit sursei, TikTok și-a întrerupt activitatea în Statele Unite ale Americii înainte ca interdicția să intre în vigoare. La încercarea de a deschide aplicația, utilizatorii văd un mesaj despre indisponibilitatea TikTok.

„În Statele Unite ale Americii a fost adoptată o lege care interzice TikTok. Din păcate, acest lucru înseamnă că nu puteți utiliza TikTok pentru moment. Suntem norocoși că președintele Trump a dat de înțeles că va colabora cu noi pentru a găsi o soluție pentru restabilirea TikTok, imediat ce va intra în funcție. Vă rugăm să urmăriți actualizările”, se arată în mesajul aplicației.

GETTY IMAGES

Cu o zi înainte, scrie BBC News, Donald Trump a declarat că intenționează să acorde TikTok-ului o amânare de 90 de zile. „Voi face asta până când vom găsi o soluție”, a comunicat el. Președintele ales al Statelor Unite ale Americii a promis că va face o declarație oficială în acest sens după inaugurare.

În aprilie 2024, Congresul Statelor Unite a adoptat o lege care obligă ByteDance să vândă platforma unei companii americane. În caz contrar s-a anunțat că rețeaua socială va fi interzisă începând cu 19 ianuarie 2025. Potrivit oficialilor americani, TikTok, care aparține companiei chineze, ar permite Beijingului să colecteze date despre americani și să influențeze opinia publică.

La audierile din 10 ianuarie în Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, reprezentanții TikTok au declarat că interdicția va încălca libertatea de exprimare pentru mai mult de 170 de milioane de utilizatori ai platformei din Statele Unite.

În decembrie anul trecut, președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a cerut instanței să amâne decizia până la întoarcerea sa la Casa Albă, pentru a putea încerca să găsească o „soluție politică” la această problemă. Potrivit sursei, Casa Albă a declarat că aplicarea legii va trebui să fie realizată de Trump, care va prelua funcția pe 20 ianuarie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: