Trei locuri din Chișinău, preferate de ambasadorul Marii Britanii în Moldova (VIDEO)
Full Article 2 minutes read

Trei locuri din Chișinău, preferate de ambasadorul Marii Britanii în Moldova (VIDEO)

Cu ocazia hramului Chișinăului, ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova Steven Fisher a prezentat un tur personalizat la trei dintre locurile sale preferate. 

„Astăzi, de ziua orașului Chișinău, aș vrea să vă propun să facem un mic tur la trei dintre locurile mele preferate de la Chișinău”, a menționat diplomatul britanic.

Astfel, primul dintre locurile preferate ale ambasadorului Marii Britanii din orașul Chișinău este bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și parcul central. „Îmi place foarte mult să vin aici și să savurez o cafea, să savurez atmosfera orașului și să mă întâlnesc cu prietenii”, a menționat Steven Fisher.

Ambasadorul britanic a mai spus că îi plac muzeele și arhitectura capitalei, Muzeu Național de Etnografie și Istorie Naturală fiind al doilea dintre locurile preferate ale acestuia.

Parcul „Valea Morilor” este cel de-al treilea loc preferat de ambasadorul Marii Britanii în Moldova. Acesta a menționat că este primul parc pe care l-a descoperit atunci când a venit la Chișinău, în calitate de ambasador, și deseori aleargă aici, dimineața.

„Chișinău, ești cu adevărat un oraș frumos. Îți doresc ție și locuitorilor tăi energie, pace și un viitor prosper!”, a conchis Steven Fisher.

Pe 14 octombrie, în 167 de localități din 35 de raioane ale țării, inclusiv și în municipiul Chișinău este sărbătorit Hramul.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: