Colaj NM

„Trezește îngrijorări”. Avocatul Poporului recomandă Parlamentului revizuirea unui proiect de lege 

Avocatul Poporului Ceslav Panico anunță că a expediat Parlamentului opinia sa cu privire la proiectul Legii taxei de stat, votat în prima lectură de deputați. Totodată, Panico solicită organizarea unor discuții publice și revizuirea proiectului de lege. 

Pe 29 decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în prima lectură un nou proiect de Lege a taxei de stat. Printre prevederile proiectului figurează majorarea taxei de stat pentru anumite cereri de instanță. Autorii au mai propus instituirea mai multor taxe pentru a contracara amânările abuzive ale ședințelor de judecată și neprezentarea participanților la proces.

Avocatul Poporului susține că proiectul „a trezit îngrijorări din perspectiva respectării drepturilor omului”. Astfel, el a decis să expedieze opinia sa Legislativului pentru a „preveni eventuale condamnări a statului de către CtEDO”.

Panico spune că Moldova a fost condamnată la CtEDO de mai multe ori „pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, implicit din cauza faptului că persoanele au fost private de scutirea la plata taxei de stat”.

Potrivit lui Panico, proiectul de lege include mai multe reglementări „care împovărează sarcina financiară a participanților la proces și, astfel, îngrădește accesul la justiție”.

„În special, îngreunarea acestei sarcini financiare va fi și mai resimțită de grupurile vulnerabile și marginalizate din punct de vedere social-financiar, care și așa, nu au acces la mecanisme suficiente și eficiente sau alte posibilități de a-și redobândi drepturile încălcate. Din această perspectivă consider că taxele trebuie să fie accesibile și să corespundă proporțional situației financiare a persoanei care apelează la sistemul judiciar”, comunică Panico.

În concluzie, Ombudsmanul notează că dreptul de acces la justiție impune legislatorului obligația de a acorda oricărei persoane toate posibilitățile pentru a accede la instanța de judecată.

Avocatul Poporului recomandă Parlamentului organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului Legii taxei de stat și alocarea unui timp suficient pentru discutarea acestui proiect de lege atât în Parlament, cât și cu societatea civilă și alte părți interesate.

De asemenea, Panico recomandă revizuirea proiectului de lege adoptat în prima lectură – „cu luarea în considerare a aspectelor problematice menționate și a altor probleme menționate de participanții la dezbaterile publice”.

***

La ședința din 29 decembrie a Parlamentului a fost votat, în prima lectură, proiectul legii taxei de stat. Inițiativa legislativă a fost susținută cu votul a 52 de deputați.

Printre prevederile proiectului figurează introducerea noțiunii de „taxă de timbru” – suma percepută la contul instanței de judecată de la persoanele fizice și juridice pentru toate cauzele civile de contencios administrativ, precum și pentru contestațiile împotriva procesului-verbal și deciziilor agenților constatatori în procesele contravenționale.

Potrivit autorilor, această taxă va preveni depunerea abuzivă a cererilor în instanța de judecată.

De asemenea, vor fi ajustate cuantumurile taxei de stat și va fi modificat procentul de încasare a taxei de stat.

Autorii mai propun eliminarea plafonului de 25 000 de lei pentru persoanele fizice și 50 000 de lei pentru persoanele juridice pentru cererile de chemare în judecată privind litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil.

„Totodată, taxa de stat pentru anumite cereri de instanță va fi majorată, astfel încât persoanele care se află în fața unui litigiu care poate fi soluționat mai simplu și mai rapid pe cale extrajudiciară să fie mai motivați să o facă”, comunicau autorii proiectului.

Autorii au mai propus instituirea mai multor taxe pentru a contracara amânările abuzive ale ședințelor de judecată și neprezentarea participanților la proces.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ольга Гнаткова/NewsMaker

Gușan „s-a săturat să plătească” pentru Transnistria? Ce semnal transmite Moscovei și Chișinăului, oferind Tiraspolului $2 mil. din propriul buzunar

Proprietarul holdingului „Sheriff” din regiunea transnistreană, Victor Gușan, a alocat aproximativ 2 milioane de dolari din fonduri proprii administrației orașului Tiraspol – „pentru rezolvarea problemelor gospodărești”. Anunțul a fost făcut public, în contextul unei crize tot mai profunde în regiune, asociată cu reducerea ajutorului din partea Rusiei. Înseamnă asta că „situația este, într-adevăr, foarte rea” pe malul stâng? Este un semnat adresat Moscovei? Sau Chișinăului? Sau doar un gest dictat de convingeri personale? — detalii în analiza NM.

Bani din buzunarul lui Gușan

La începutul lunii iulie, unele surse media din regiunea transnistreană au relatat că proprietarul celui mai mare holding – „Sheriff” – Victor Gușan, a transferat bani „din contul său personal” către administrația orașului Tiraspol. Jurnaliștii, citând-o pe primara Tiraspolului Ilona Tiuriaeva, au declarat că „banii vor fi folosiți în primul rând pentru rezolvarea problemelor gospodărești”.

„Astăzi, Tiraspolul trece printr-o perioadă foarte dificilă. La începutul anului a avut loc o criză energetică, care a dus la oprirea activității întreprinderilor-cheie din Transnistria. Iar acest lucru, desigur, a dus la întârzieri în finanțare. Din cauza acestor probleme nu este posibil să oferim un nivel adecvat de confort cetățenilor și oaspeților capitalei”, a spus Tiuriaeva. Ea a subliniat că „conducerea „Sheriff” a venit întotdeauna în ajutor în cele mai dificile momente pentru oraș”.

Menționăm că Tiuriaeva a fost numită în funcția de șefă a administrației Tiraspolului în 2024. În trecut, ea a lucrat ca adjunctă a directorului general al companiei „Sheriff” pe probleme de personal și afaceri sociale și a fost deputată în așa-numitul „parlament local” din partea partidului controlat de același „Sheriff” și Victor Gușan.

Transnistria în criză

Începând cu 11 iunie, regiunea transnistreană a reintrodus starea de urgență în economie. Pe 18 iunie, liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski, a avertizat în legătură cu riscul unui „colaps financiar și social”. Prăbușirea economică bruscă a fost provocată de o criză energetică, cu care regiunea s-a confruntat la începutul anului 2025. Rusia a întrerupt livrările de gaz către republica nerecunoscută. Din această cauză, malul stâng al Nistrului a rămas timp de peste o lună fără gaz, căldură, apă caldă fiind afectată de de întreruperi programate de electricitate.

Apoi, Chișinăul și Tiraspolul au convenit asupra unei „scheme ungare” de livrare a gazelor în regiunea transnistreană. Potrivit Tiraspolului, această schemă este finanțată dintr-un credit oferit de Federația Rusă. Gazul este livrat de compania ungară MET, prin intermediul Moldovagaz, iar plățile sunt efectuate de o companie din Dubai (a cărei denumire nu a fost făcută publică). Atunci s-a anunțat că volumul livrat va ajunge până la 3 milioane de metri cubi pe zi, cantitate suficientă doar pentru necesitățile vitale – încălzire, electricitate și industria alimentară. Una dintre condițiile impuse de Chișinău a fost ca acest gaz să nu fie utilizat în scopuri industriale.

Totuși, autoritățile de la Tiraspol au decis să încheie anticipat sezonul de încălzire, iar ulterior s-a aflat că marile întreprinderi industriale, care reprezintă principalele surse de venit la  „bugetul” regiunii, și-au reluat activitatea.

În luna iunie au reapărut problemele legate de aprovizionarea cu gaze. Volumul producției industriale din regiunea transnistreană s-a redus cu aproape 50% în această perioadă. Producția de energie electrică a scăzut cu 51,5%, iar cea din metalurgia feroasă cu 68%. Doar industria alimentară, orientată spre piața internă, a fost mai puțin afectată. Exporturile regiunii s-au diminuat cu 31,5%, iar această cifră nu include exportul de energie electrică de la MGRES către malul drept al Nistrului.

Criza nu s-a oprit aici. La începutul lunii iunie, gazul a dispărut de la stațiile de alimentare cu metan, iar așa-numitul guvern local a anunțat că salariile vor fi plătite în tranșe, dar nu mai rar de o dată pe lună. De asemenea, pretinsul soviet suprem de la Tiraspol a decis redirecționarea veniturilor acumulate la nivel local către „bugetul central” al republicii nerecunoscute.

Cel al cărui nume (nu) este rostit

Anunțul public despre „ajutorul personal” oferit de Victor Gușan, difuzat inclusiv prin canalele oficiale de televiziune din regiune, a generat o avalanșă de interpretări și speculații. Cu toate acestea, fostul deputat al Sovietului Suprem din Transnistria, Anatoli Dirun, a declarat că sprijinul financiar oferit „Sheriff” administrației din regiune nu este o noutate.

„Nu e nimic nou aici și nu ar trebui considerat un semn al unei situații catastrofale. A fost bine, a fost rău, au scăzut volumele de producție sau nu – în fiecare an Sheriff aloca bani, se reparau drumuri. Pur și simplu nu se acorda atenție. Transnistria, de fapt, a fost mereu într-o criză permanentă. De aceea, în ciuda dificultăților, suntem încă departe de o catastrofă în Transnistria”, a declarat Dirun pentru NM.

Victor Gușan / fc-sheriff.com

Totodată, el a atras atenția asupra faptului că numele directorului „Sheriff”, Victor Gușan, apare pentru prima dată în presă într-un astfel de context. „Poate că este o nouă filozofie a maturității la această persoană. Poate vrea ca despre el să se vorbească direct. Poate fi și un semnal pentru cineva, că el participă personal la rezolvarea problemelor de pe malul stâng și subliniază că Tiraspol este orașul lui natal și că va oferi sprijin maxim”, a remarcat expertul.

Un semnal către Moscova?

Fostul vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova, Alexandru Flenchea, are o altă interpretare. El consideră că, deși situația din regiunea transnistreană nu mai este atât de gravă ca în luna ianuarie, faptul că Victor Gușan anunță public alocarea banilor din fonduri personale este un semnal adresat Moscovei.

„Până acum, în ultimele șase luni, începând cu criza energetică, același Victor Gușan sau, într-un sens mai larg, compania „Sheriff” a acoperit din fonduri private gaura inevitabilă din bugetul nerecunoscutei RMN. Acum, acest lucru se face public. Se anunță o sumă rotundă, 2 milioane de dolari. Este un semnal către Moscova: „Băieți, deja mi-am arătat fața, se scrie despre mine în știri. M-am săturat să plătesc. Avem nevoie de ajutorul vostru. Nu ne vom descurca fără gaze, fără bani. Dați-ne una sau alta, sau, și mai bine, pe amândouă””, susține Flenchea.

În opinia sa, gestul poate fi și un semnal pentru Chișinău, care ar trebui să ia măsuri, întrucât situația din stânga Nistrului este dificilă. „Până la urmă, Transnistria este parte a Republicii Moldova, iar autoritățile de la Chișinău sunt responsabile pentru toți cetățenii țării, indiferent unde trăiesc. Când vorbesc despre cetățeni, mă gândesc în ultimul rând la Victor (Gușan). Despre el ar trebui să vorbim într-un alt context – cel al responsabilității, inclusiv penale, pentru diverse fapte. Însă, la fel de disperat cum Tiraspolul transmite semnale că le este greu să susțină regiunea, la fel de insistent Chișinăul refuză să audă acest mesaj. Sau refuză să întreprindă acțiuni concrete pentru readucerea regiunii transnistrene în câmpul constituțional și legal al Republicii Moldova”, a concluzionat expertul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: