noi.md/imagine simbol

„Lipsă de imparțialitate, rea-credință și discriminare”. TV-Găgăuzia, sancționată cu încă două amenzi

Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat, în ședința din 16 aprilie, două amenzi în valoare totală de 35 000 lei postului TV-Găgăuzia, care aparține companiei publice regionale GRT. Televiziunea a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor legislației care obligă furnizorii media să asigure o informare corectă, imparțială și lipsită de orice formă de discriminare.

Potrivit unui comunicat al CA, controlul asupra ediției din 11 februarie 2025 a programului „Большая игра” de TV-Găgăuzia a arătat că acesta a fost difuzat în două formate.

Este vorba de varianta TV, cu o durată de 32 minute și 28 secunde, în care apare un singur invitat – Tim Kirby. Și varianta publicată pe serviciul media audiovizual neliniar grt.md, cu durata de 1 oră, 6 minute și 16 secunde, care include doi invitați – Victoria Furtună și Tim Kirby.

Abaterile identificate în varianta difuzată la TV sunt:

  • Lipsa transparenței privind identitatea invitatului. Tim Kirby a fost prezentat drept „jurnalist american” și „moderator radio”, fără menționarea implicării sale în mass-media din Federația Rusă. Acesta a lucrat la Радио Маяк, Russia Today și Царьград TV – servicii media cunoscute pentru promovarea propagandei pro-Kremlin. RT este recunoscută la nivel internațional ca un instrument de propagandă, care răspândește în mod sistematic dezinformarea cu scopul de a submina democrațiile occidentale.
  • Promovarea unor narațiuni părtinitoare. Invitatul a prezentat politica SUA într-o manieră manipulatoare, creând o imagine polarizată de tip „bun” și „rău”. În discursul său, Tim Kirby îl caracterizează pe Donald Trump drept un lider puternic, singurul capabil să lupte împotriva sistemului și să readucă SUA pe calea corectă de dezvoltare, în timp ce Joe Biden și Kamala Harris sunt prezentați ca figuri corupte, incompetente și responsabile de distrugerea Americii.
  • Critici nefondate la adresa organizațiilor internaționale. Declarațiile invitatului au inclus afirmații false și retorică de discreditare a unor organizații precum Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății și Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
  • Difuzarea unor informații neverificate. Tim Kirby a făcut afirmații neprobate, fără intervenția moderatoarei, inclusiv cu privire la finanțările USAID.
  • Discurs discriminatoriu. Emisiunea a conținut declarații discriminatorii pe criteriul orientării sexuale, tolerate de moderatoare.
  • Lipsa echidistanței jurnalistice în toate cazurilor menționate mai sus. Atitudinea pasivă a moderatoarei a favorizat promovarea unilaterală a opiniilor invitatului, fără solicitarea de argumente sau clarificări.

În același timp, încălcările depistat în varianta publicată pe site-ul grt.md sunt:

  • Promovarea narațiunii false despre „limba moldovenească”. Invitata Victoria Furtună a susținut ideea existenței unei „limbi moldovenești”, utilizând argumente manipulatorii și raționamente nefondate.
  • Acuzații neprobate în adresa autorităților. Declarațiile invitatei au conținut o serie de acuzații neprobate, îndreptate împotriva actualei guvernări și a instituțiilor statului. Deși orice cetățean are dreptul legitim de a critica guvernarea și de a exprima opinii cu privire la funcționarea instituțiilor statului, acuzațiile invocate de invitată referitoare la justiție și corupție au fost prezentate fără dovezi clare și fără contrapunctе critice din partea moderatoarei, ceea ce le-a conferit un caracter aparent valid și le-a amplificat impactul în spațiul public.
  • Întrebări părtinitoare și lipsa de reacție critică. Moderatoarea nu a solicitat argumente suplimentare, ci a susținut pasiv ideile promovate de invitată, fără a pune în discuție veridicitatea acestora.

Membrul CA, Ruslan Mihalevschi, inițiatorul controlului, a subliniat că absența intervenției moderatoarei în timpul interviurilor a fost una foarte vizibilă. „Este foarte important de menționat că moderatoarea nu s-a disociat niciodată de spusele invitaților, chiar și în cazurile în care aceștia ofensează alte persoane. Spre exemplu, în cazul mențiunii despre familia Soros, într-o frază rostită în varianta publicată pe YouTube, moderatoarea nu a intervenit în niciun fel pentru a tempera aceste discuții. Dimpotrivă, în mai multe cazuri, aceasta a susținut mesajele invitaților”, a spus el.

Astfel, Consiliul Audiovizualului a aplicat două amenzi, în valoare totală de 35 000 lei, postul TV-Găgăuzia pentru încălcarea prevederilor art. 13 din Codul serviciilor media audiovizuale, care reglementează obligația furnizorilor media de a asigura o informare corectă, imparțială și lipsită de orice forme de discriminare.

***

Amintim că, în martie 2025, TV-Găgăuzia a fost amendată cu 85 000 de lei pentru promovarea imaginii unor actori politici, informarea cu rea credință, lipsa echilibrului și a pluralismului. În aprilie 2024, postul a fost sancționat cu o amendă de 60 000 de lei pentru difuzarea dezinformării și neprotejarea spațiului audiovizual național.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: