IGP

Un angajat al Centrului de Sănătate Edineț, reținut pentru eliberarea certificatelor false de vaccinare (VIDEO)

Un angajat al Centrului de Sănătate Edineț a fost reținut în timp ce elibera două certificate de vaccinare false unor persoane cărora nu le-a fost administrat, de facto, vaccinul. În schimbul falsificării documentului, acesta urma să primească 2000 de lei. Poliția anunță pe 1 octombrie că documentează mai multe cazuri similare.

Oamenii legii au întreprins mai multe acțiuni de urmărire penală în dosarul „vaccinării fictive”. Potrivit poliției, erau introduse date false în sistemul informațional automatizat „Registrul de evidență a vaccinării împotriva Covid-19”.

Pe 29 septembrie a fost documentat în flagrant delict un angajat al IMSP CS Edineț,  în vârstă  de  36 de ani, care,  contra sumei de 2000 lei, ar fi eliberat două certificate de vaccinare false, de facto, persoanele nefiind vaccinate.

Polițiștii au stabilit că persoana responsabilă de introducerea informației în baza de date electronică, la ziua eliberării certificatului de vaccinare, aplica mențiunea de vaccinare cu a doua doză,  concomitent bifând și efectuarea primei doze, ambele fiind false.  Astfel, persoana își primea certificatul de vaccinare cu ambele doze, documentul fiind fals.

„La moment sunt documentate mai multe persoane, a căror date au fost introduse în SIA RVC-19, în perioada mai – iulie curent, fiind vaccinate fictiv, în scopul obținerii certificatului de vaccinare într-un timp cât mai restrâns (în aceeași zi), pentru facilitarea deplasărilor peste hotare”, se arată într-un comunicat de presă publicat de IGP.

 Poliția atenționează că vaccinarea fictivă denaturează starea reală a situației epidemiologice, astfel, fiind mai dificilă  întreprinderea acțiunilor de combatere a COVID-19.

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a declarat pe 2 septembrie că mii de persoane, inclusiv lucrători medicali, sunt suspectate că ar fi implicate în scheme de vindere a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 7 ani de închisoare.

Poliția a anunțat despre inițierea a cinci dosare penale cu privire la certificatele care conțin rezultate la COVID-19 cu semne vădite de falsificare. În aceste cauze sunt vizate atât persoane juridice, cât și persoane fizice. De asemenea, oamenii legii anchetează o posibilă rețea, prin intermediul căreia erau eliberate certificate false privind vaccinarea pentru COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Elon Musk

Elon Musk a anunțat despre crearea unei noi formațiuni politice numită „America”

Elon Musk, om de afaceri miliardar din SUA, a anunțat crearea unui nou partid politic numit „America”. S-a întâmplat în urma realizării unui sondaj pe rețeaua de socializare X, pe 4 iulie.

Cu un raport de 2 la 1, ați spus că vreți un nou partid politic – și îl veți avea. Când vine vorba de falimentul țării noastre cauzat de cheltuieli excesive și corupție, se pare că trăim într-un sistem monopartid, nu într-o democrație. Astăzi, partidul „America” a fost format pentru a vă reda libertatea”, a scris Elon Musk pe X în seara zilei de 5 iulie.

Potrivit lui, „una dintre modalitățile” de a obține independență față de sistemul bipartid este concentrarea „pe două-trei locuri în Senat și opt-zece circumscripții din Camera Reprezentanților”. „Având în vedere majoritatea minimă din legislativ, acest lucru ar fi suficient pentru a asigura un vot decisiv asupra legilor controversate și pentru a garanta că ele reflectă voința reală a poporului”, a declarat el.

Precizăm că Elon Musk a organizat un sondaj chiar de Ziua Independenței SUA, întrebându-și urmăritorii dacă își doresc independență față de sistemul politic bipartid. Două treimi dintre respondenți (65,4%) au răspuns afirmativ, în timp ce 34,6% s-au declarat împotrivă.

Potrivit Meduza, Elon Musk a amenințat anterior că va crea o nouă formațiune politică în cazul în care Congresul va vota legea privind facilitățile fiscale, pe care președintele SUA, Donald Trump, o numește „marea lege frumoasă” (The Big Beautiful Bill). Congresul a adoptat legea pe 3 iulie, iar Trump a semnat-o pe 4 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: