Un bărbat a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Inculpatul, împreună cu alți complici, a bătut și a incendiat o persoană

Un locuitor al orașului Vulcănești a fost condamnat la 22 de ani de închisoare după ce i-a fost demonstrată vina pentru patru capete de acuzare: răpirea unei persoane, omor intenționat, trecerea ilegală a frontierei de stat și huliganism agravat. Despre acest lucru informează Procuratura Generală, astăzi, 18 februarie. 

Potrivit materialelor cauzei penale, totul s-a întâmplat în aprilie 2015, într-o locuință din orașul Vulcănești, când inculpatul, împreună cu alți 4 complici, au bătut crunt, cu un lanț și o rangă metalică, un bărbat cu care au consumat împreună alcool. În continuare, agresorii au urcat victima în portbagajul unei mașini și s-au deplasat în afara orașului, unde și-au continuat acțiunile criminale. Aceștia l-au lovit cu o deosebită cruzime și l-au incendiat, chiar dacă mai dădea semne de viață. Potrivit probatoriului, aceștia și-au continuat cheful până cadavrul a ars complet, iar a doua zi au adunat rămășițele carbonizate și le-au aruncat într-o fântână pe un câmp.

Imediat după crimă, inculpatul a părăsit teritoriul țării, fiind anunțat în căutare internațională. În vara anului trecut el a fost reținut în Ucraina și extrădat în Republica Moldova pentru a fi tras la răspundere penală. La finele anului, procurorii l-au deferit justiției, acesta aflându-și de curând pedeapsa. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Menționăm că ceilalți patru complici au fost reținuți și deferiți justiției imediat după crimă, fiind condamnați atunci la 22, 23 și 24 ani închisoare. Al patrulea inculpat a fost condamnat la detenție pe viață.

Susțineți-ne cu un like la pagina noastră de Facebook.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Coletul și scrisoarea lui Ozerov pentru Guțul, refuzate la Penitenciarul nr. 13. Ambasada Rusiei acuză „motivații politice”. Cum răspunde ANP

Ambasada Rusiei la Chișinău a acuzat administrația Penitenciarului nr. 13 că a refuzat, pe 30 aprilie, să primească un colet destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, din partea ambasadorului agreat al Rusiei, calificând decizia drept un obstacol administrativ cu „conotație politică”. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că refuzul avea „temeiuri legale”, întru-cât se asigură condiții egale tuturor deținuților.

Coletul, expediat de ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, conținea produse alimentare, literatură și o scrisoare personală a diplomatului adresată bașcanei.

„Cu nedumerire am primit poziția neconstructivă a conducerii Penitenciarului nr. 13, care pe 30 aprilie a refuzat să primească coletul destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Altfel decât prin existența unei motivații politice nu putem explica obstacolele administrative create pentru transmiterea unui trimis pur umanitar”, se arată în comunicatul Ambasadei Rusiei.

Misiunea diplomatică a publicat scrisoarea lui Ozerov în spațiul public, sperând că aceasta „va ajunge la destinatar prin atenția publică”, și și-a exprimat speranța că pe viitor va fi asigurat „acces neîngrădit la mijloacele de comunicare, conform standardelor internaționale”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a respins acuzațiile, explicând pentru NewsMaker că refuzul are la bază temeiuri legale clare, prevăzute expres în Codul de executare. Conform legii, o persoană condamnată poate primi săptămânal un singur colet, iar Guțul beneficiase deja de acest drept în perioada de referință.

„Persoana condamnată Guțul E.A. a beneficiat deja de acest drept în perioada de referință, astfel încât primirea unui colet suplimentar nu are temei legal, indiferent de identitatea expeditorului. Administrația respinge cu fermitate orice insinuare privind o motivație politică. Refuzul este exclusiv de natură procedurală. Personalul penitenciar acționează în strictă conformitate cu legislația națională și cu standardele internaționale”, a explicat ANP.

Nu este pentru prima dată când Ambasada Rusiei încearcă să stabilească contact cu Evghenia Guțul. Pe 17 aprilie, misiunea diplomatică criticase decizia autorităților de a nu-i permite ambasadorului Ozerov să o viziteze pe bașcană, calificând solicitarea drept una „exclusiv umanitară” și acuzând Chișinăul de „duble standarde”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat anterior că autoritățile au procedat corect. „Un diplomat neacreditat, prin acțiuni provocatoare, încearcă să viziteze o persoană condamnată anume pentru că a fost parte la imixtiunile statului pe care îl reprezintă în treburile interne și în procesele politice și electorale din Republica Moldova. Autoritățile noastre au făcut corect că nu i-au permis lucrul ăsta”, a declarat Grosu.

Evghenia Guțul se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 după ce, pe 5 august 2025, a fost condamnată în prima instanță la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional. Sentința a fost contestată, iar Curtea de Apel urmează să se pronunțe pe 28 mai.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: