Un chinez a petrecut 3 zile într-o fântână. Localnicii au evitat să se apropie, confundând strigătele lui cu „voci din lumea de dincolo”

Un cetățean chinez în vârstă de 22 de ani, pe nume Liu Chuan, a petrecut trei zile pe fundul unei fântâni abandonate în provincia Tak, Thailanda. Locuitorii din zonă, auzindu-i strigătele de ajutor, le-au confundat cu „voci din lumea de dincolo” și s-au temut să se apropie, relatează publicația „Zerkalo”.

Conform informațiilor preliminare, Liu Chuan s-a rătăcit într-o pădure și a căzut accidental în fântână. În urma căderii, a suferit o fractură la încheietura mâinii, comoție cerebrală și multiple vânătăi. Aproximativ o dată pe oră, acesta striga după ajutor, însă sunetele ciudate i-au speriat pe localnici, care au crezut că este vorba despre „voci de spirite” și au evitat să iasă din case.

După trei zile, locuitorii, îngrijorați de presupusele „spirite”, au contactat poliția. Forțele de ordine l-au salvat pe tânăr, scoțându-l din fântână, și l-au transportat la spital. În urma incidentului, autoritățile provinciei au dispus acoperirea fântânii cu un capac pentru a preveni situații similare în viitor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Verișoara M. Sandu pleacă de la Grosu/ Moldovenii, pregătiți de război?/ Cod roșu de arșiță în Moldova

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Maia Sandu, despre dosarul examinat de Domnica Manole și pierdut la CEDO
— Noi reținuți în dosarul „Car Vertical”
— Etnicii ucraineni din Moldova vor putea obține mai ușor cetățenia Ucrainei
— Verișoara Maiei Sandu părăsește echipa lui Igor Grosu
— Deținut decedat în timpul unei tentative de evadare
— Costiuc, despre „lovirea unui polițist” la protestul fermierilor
— Trafic suspendat pe bulevardul Ștefan cel Mare pe 27 iunie
— Radu Marian despre fostul director MoldATSA: Am copilărit într-o ogradă
— Activarea cartelelor SIM, doar cu buletinul
— Contractul pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava, semnat
— Ambasada Rusiei la Chișinău se plânge de blocarea poștei diplomatice. Reacția MAE
— Sandu a declarat că Taburceanu trebuie să întoarcă banii primiți la „MoldATSA”
— Salarii de trei ori mai mari pentru Sandu, Grosu și Munteanu?
— Reacția Chișinăului la proiectul unirii: „provocare” și „agent al Moscovei”
— Mărfuri pentru avioane militare, exportate ilegal din Moldova în Rusia
— Cod roșu, portocaliu și galben. Moldova, lovită de caniculă


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: