IGSU

Un copil de opt ani, observat atârnând de un balcon la etajul 12 al unui bloc din capitală (FOTO)

O misiune fără precedent a fost realizată de pompieri chiar de Crăciun pe stil nou. Pe 25 decembrie salvatorii au salvat un copil în vârstă de opt ani care atârna de un balcon a unui loc de locuit la etajul 12.

Potrivit oamenilor legii, apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:59. Potrivit primelor informații o minoră a fost văzută de trecători că atârnă în exteriorul balconului la etajele superioare.

La fața locului pentru a salva copilul a fost îndreptat un echipaj de pompieri care în mai puțin de cinci minute a reușit să ajungă la fața locului. Salvatorii au deblocat ușa locuinței și au stabilit că în apartament nu se afla nimeni. În timp record aceștia au ajuns la balconul locuinței și au salvat copilul care riscă să cadă în orice moment.

După finalizarea operațiunii minora a fost predată echipajului medical. Potrivit medicilor, minora nu a suportat traumatisme iar la moment viața acesteia este în afara oricărui pericol. Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele de drept.

IGSU

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: