vedomosti.ru

Un fost vicepremier rus din Guvernul Medvedev condamnă războiul din Ucraina

Fostul viceprim-ministru al Rusiei, acum – președinte al Federației Internaționale de Șah, Arkady Dvorkovich, se arată împotriva războiului Rusiei cu Ucraina. Într-o declarație pentru revista americană Mother Jones, fostul vicepremier al Rusiei și-a exprimat sprijinul pentru populația civilă din Ucraina și a condamnat orice acțiune militară. 

„Războiul este cel mai rău lucru cu care se poate confrunta o persoană în viață. Orice război. În orice loc. Războaiele nu doar ucid vieți neprețuite. Războaiele ucid speranțele și aspirațiile, îngheață sau distrug relațiile și legăturile. Inclusiv și acest război”, a spus Dvorkovichi.

El a declarat că Consiliul Federației și-a exprimat în unanimitate îngrijorarea în legătură cu acțiunile militare lansate de Rusia în Ucraina.

„Federația Internațională de Șah se prezintă împotriva acestui război și a tuturor războaielor și condamnă orice utilizare a mijloacelor militare pentru a rezolva conflictele politice”, a menționat Dvorkovich.

„Gândurile mele sunt la civilii din Ucraina, inclusiv la mulți jucători care sunt în pericol și nu pot concura sau măcar să se gândească la șah în timpul războiului”, a adăugat el.

Dvorkovich a menționat că Federația va insista ca în Rusia și Belarus să nu aibă loc evenimente oficiale de șah. Tot el a spus că se va  solicita să nu existe posibilitatea ca jucătorii să poată reprezenta Rusia și Belarus în competiții oficiale până când nu se va termina războiul și jucătorii ucraineni vor reveni în joc.

Dvorkovich a fost viceprim-ministru în Guvernul Dmitri Medvedev în perioada 2012-2018.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: