Facebook/Valeriu Ghilețchi

Un fost vicepreşedinte al parlamentului de la Chișinău se vrea șef al Comisiei Europene

Fostul deputat al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Valeriu Ghileţchi aspiră la funcția de președinte al Comisiei Europene. Alături de alți 7 candidați, printre care Ursula von der Leyen – actuala preşedintă a Comisiei, Ghileţchi a participat pe 29 aprilie la o dezbatere în Olanda, orașul Maastricht. Ghilețchi este reprezentantul Mișcării Creștine Politice Europene (ECPM).

Pe 29 aprilie a avut loc prima dezbatere dintre cei 8 candidați la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, printre aceștia: actuala preşedintă a Comisiei Ursula von der Leyen, comisarul european Nicolas Schmit, eurodeputata germană Marie-Agnes Strack-Zimmermann, dar și reprezentantul Mișcării Creștine Politice Europene Valeriu Ghileţchi. Aceasta a fost organizată de revista de specialitate Politico şi de Universitatea din Maastricht, scrie Agerpres. La dezbatere, reprezentantul Mişcării Politice Creştine Europene, Valeriu Ghileţchi, a susţinut o abordare echilibrată între protecţia naturii şi bunăstarea oamenilor.

Potrivit sursei, liderii celor 27 de ţări UE vor trebui să se pună de acord asupra unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene la un summit în cadrul căruia vor fi distribuite celelalte „poziţii de top”, funcţiile de la conducerea principalelor instituţii europene. Desemnarea noilor lideri ar urma să reflecte echilibrul politic din UE în urma alegerilor pentru Parlamentul European, care vor avea loc între 6 şi 9 iunie. Candidatul al cărui nume este selectat să conducă Comisia Europeană va trebui să obţină aprobarea parlamentarilor.

Valeriu Ghileţchi a ocupat funcţia de vicepreşedinte al parlamentului de la Chișinău în perioada 22 decembrie 2017 – 24 februarie 2019, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). În 2016 a fost exclus din fracțiunea PLDM și a devenit deputat neafiliat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Dumitru Alaiba, propus pentru o funcție la BNM: „Ținând cont de cariera mea de peste 20 de ani…”

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe propune Parlamentului aprobarea candidaturii lui Dumitru Alaiba pentru funcția de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Un proiect de decizie în acest sens a fost susținut în unanimitate de membrii comisiei în cadrul ședinței din 10 iulie. Prezent la ședință, fostul ministru a explicat de ce consideră că este candidatul potrivit pentru această funcție.

În timpul ședinței, deputatul și președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, i-a solicitat lui Alaiba să explice de ce consideră că este candidatul potrivit pentru această funcție.

„Dacă sunt sau nu candidatul potrivit, eu cred că, în primul rând, Parlamentul o să decidă. Din perspectiva mea, ținând cont de cariera mea de peste 20 de ani – în toată această perioadă am avut o tangență foarte aproape cu sectorul financiar, sectorul economic. Fie asta din funcția de ministru al economiei, or acolo participam foarte activ în ședințele Comitetului național pentru stabilitate financiară, supravegheam activitatea ODA (nota red. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului), aveam multe tangențe și multe interacțiuni și cooperare cu sectorul bancar, inclusiv Banca Națională a Moldovei, fie asta din funcția de deputat înainte de asta și implicit în Comisia economie, buget și finanțe. (…) Înainte de asta, în cariera mea internațională, unul dintre sectoarele cu care am lucrat a fost anume sectorul financiar, cât și în societatea civilă în acei trei ani din 2016 până în 2019 mi-am dedicat activitatea unui efort de advocacy cât și de studiere, de elaborare, a notelor de politici pe sectorul financiar”, a comunicat Alaiba.

Membrii Comisiei au susținut în unanimitate proiectul de decizie privind candidatura lui Dumitru Alaiba pentru funcția de membru al Consiliului de supraveghere al BNM și au propus Parlamentului să îl aprobe.

Consiliul de supraveghere al BNM este format din 7 membri, dintre care 3 dețin și funcțiile de guvernator, prim-viceguvernator și viceguvernator. Aceștia au un mandat de șapte ani. Anterior, NM a analizat declarațiile de avere ale unor membri care nu ocupă și alte funcții și a constatat că trei dintre ei au beneficiat de o indemnizație lunară de 93.335 de lei, iar unul — de 75.684 de lei. Potrivit legii, Consiliul de supraveghere este responsabil de organizarea unui sistem eficient de supraveghere publică independentă a activității Băncii Naționale. Printre atribuțiile sale se numără: aprobarea raportului anual și a situațiilor financiare anuale, adoptarea, verificarea și evaluarea standardelor sistemului de control intern etc.

Anterior, și fosta prim-ministră Natalia Gavrilița a fost numită în Consiliul de supraveghere al BNM.

***

Dumitru Alaiba a fost numit ministru al Economiei în noiembrie 2022, în Guvernul Gavrilița. Ulterior, el s-a regăsit și în noul executiv condus de Dorin Recean, iar majoritatea parlamentară a acordat votul de încredere cabinetului de miniștri condus de Recean în februarie 2023.

Alaiba a anunțat că demisionează din funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării pe 13 martie 2025. „Au fost 2 ani jumătate de muncă enormă, în care am dat toate cunoștințele și energia mea ca să mișcăm lucrurile înainte. Acum este nevoie de următorul pas”, menționa Alaiba. În aceeași zi, la ședința Guvernului, premierul Dorin Recean a declarat că Dumitru Alaiba „se va odihni două săptămâni și va fi înapoi cu noi”. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că afirmația prim-ministrului a fost „o glumă cordială”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: