NewsMaker

Un vot = 10 mii de ruble? Nouă persoane din Edineț – pe banca acuzaților pentru mită electorală

Alte nouă persoane din Edineț, acuzate că ar fi oferit mită electorală de până la 10.000 de ruble rusești pentru a influența votul la alegerile prezidențiale și referendumul din toamna lui 2024, ajung pe banca acuzaților. Procuratura anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul în instanță.

Potrivit acuzării, inculpații ar fi promis și oferit recompense materiale – inclusiv sume de până la 10.000 de ruble rusești și 150 de dolari – pentru ca alegătorii să voteze „NU” la referendum și să sprijine anumiți candidați la funcția de președinte susținuți de un partid declarat neconstituțional.

Mai mult, cele nouă persoane sunt acuzate că ar fi organizat excursii plătite la Moscova pentru peste 25 de persoane, inclusiv cazare, masă și perfectarea pașapoartelor, în cadrul cărora participanții ar fi fost influențați direct de către fugarul condamnat definitiv Ilan Șor. Comunicarea s-ar fi făcut prin aplicația Telegram, unde votanților li se instalau „chat-boturi” după ce le erau fotografiate buletinele de identitate. Într-unul dintre cazuri, instalarea ar fi fost făcută chiar de un fost primar, anunță procurorii.

Cei nouă inculpați au între 30 și 56 de ani. Printre ei – femei și bărbați, inclusiv un poștaș și un fost primar. Organizatorii ar fi doi membri cu funcții de conducere ai unui partid neconstituțional, angajați ca director și contabil la o companie.

Potrivit Codului penal, pentru coruperea alegătorilor, învinuiții riscă amendă de până la 57500 lei sau pedeapsa cu închisoarea până la 5 ani.

Amintim că Procuratura investighează peste 150 de persoane suspectate de coruperea alegătorilor și finanțarea ilegală a partidelor politice, în special din raioanele de nord și centru ale țării. Până acum, peste 70 de inculpați au fost deja trimiși în judecată, iar unele dosare s-au soldat cu condamnări, inclusiv în cazul unui deputat condamnat la 12 ani de închisoare și o amendă de 500.000 de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: