CNN

„Ura duce la lucruri foarte grave”. Petiție online în sprijinul persoanelor transgender din R. Moldova

În Republica Moldova a fost lansată o petiție online adresată către conducerea țării, cu scopul de a proteja drepturile persoanelor transgender. Autoarea este și ea o femeie transgen, afectată de sinuciderea minorei care a fost agresată de către colegii de clasă și adusă în situația de a pleca de la școala în care învăța. 

Într-o discuție cu NM, Stela Pascal s-a arătat foarte afectată de cazul minorei împinse la suicid, după ce acum două luni a fost agresată de către colegii de școală și nevoită să își retragă actele din instituția de învățământ.

Am specificat 5 puncte cu care ne confruntăm noi, persoanele transgen în Moldova. Ultima picătură a fost cazul cu adolescenta care s-a sinucis. Și ea era din comunitatea noastră, din păcate nu am cunoscut-o. Astăzi am aflat cine e, era atât de frumoasă, nu am cuvinte… Vreau ca societatea să înțeleagă că noi suntem persoane la fel ca ei și ura duce la lucruri foarte grave. Nu o putem aduce înapoi, însă vom face tot posibilul pentru care vin după noi”, a menționat autoarea petiției.

Petiție online:

1.  Cerem ca în Republica Moldova persoanele transgen să fie protejate de către lege și să fie informare în instituțiile de învățământ, precum și în instituțiile medicale, dar și la nivel de stat despre diversitatea de gen. Cerem să fie introduse traininguri pentru specialiști în orientarea sexuală și identitatea de gen, ca aceste două să nu se confunde în spațiu public. Persoanele transgen precum și persoanele LGB (lesbiene, gay, bisexuali) nu reprezintă pericol pentru societate;

2. Cerem simplificarea procesului de schimb de acte de identitate pentru persoanele transgen din Republica Moldova;

3. Acces la preparate hormonale cu doze specifice pentru persoanele transgen. Acces la terapia hormonală;

4. Cerem ca organele de drept/poliția să fie amendate pentru hărțuirea victimei sau a tentativei de conversie a așa numitului Gen Corect la adresa persoanelor transgen (au existat cazuri în care polițiștii au luat partea infractorilor și inițiau discursuri transfobe la adresa victimei).

5. Șanse egale în angajarea în câmpul muncii pentru persoanele transgen.

Petiția este adresată către fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), deputaților din Parlament, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

***

Amintim că, pe 12 aprilie, GENDERDOC-M a anunțat că fata trans, în vârstă de 16 ani, care a fost supusă bullyingului și violenței din partea colegilor, s-a sinucis. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a remarcat într-o declarație publică că s-au întețit cazurile de suicid în rândul minorilor.

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian și Dan Perciun au solicitat tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de faptul că adolescenta transgender din R. Moldova, agresată de colegi, s-a sinucis. Mai mult, vor fi inițiate audieri pe platforma parlamentară.

Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere – adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Doi polițiști din Fălești au folosit armele pentru a opri un motociclist care se deplasa cu viteză? Explicația IGP

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit duminică, 7 iulie, cu o reacție după ce în mediul online au fost publicate imagini în care doi polițiști încearcă să oprească doi motocicliști care se deplasau cu viteză excesivă, folosind armele din dotare, iar unul dintre aceștia a îndreptat pistolul spre unul dintre conducătorii vehiculelor. Instituția a precizat că oamenii legii au utilizat armele fără executarea focurilor, după ce motocicliștii ar fi ignorat de două ori solicitările de a opri, însă nici ulterior nu s-au conformat și au părăsit locul într-o direcție necunoscută.

Conform IGP, incidentul a avut loc pe 7 iunie, în satul Sărata Veche, raionul Fălești. În acea zi, oamenii legii au fost sesizați despre un accident rutier, în care șoferul implicat a părăsit locul faptei.

În timpul documentării cazului, polițiștii au observat două motociclete care circulau în repetate rânduri cu viteză excesivă și fără plăcuțe de înmatriculare, punând în pericol siguranța traficului rutier. Anterior, autoritățile ar fi primit mai multe sesizări privind deplasarea acestora cu încălcarea regulilor de circulație.

În timpul intervenției, conducătorii motocicletelor au fost somați repetat să oprească, însă aceștia nu s-au conformat indicațiilor și somațiilor polițistului și și-au continuat deplasarea. În contextul în care motocicliștii au ales să treacă a treia oară cu viteză excesivă, ignorând solicitările poliției, pentru a asigura oprirea acestora, polițistul a utilizat arma din dotare, aceasta fiind asigurată, fără executarea focurilor și fără punerea în pericol a integrității persoanelor. Conducătorii motocicletelor nu s-au conformat indicațiilor nici de această dată, continuându-și deplasarea și părăsind locul într-o direcție necunoscută”, a spus IGP.

Potrivit oamenilor legii, pe 1 iulie, aceleași persoane au fost implicate într-o cursă între motociclete, soldată cu un accident rutier pe un drum din extravilanul satului Sărata Veche. În urma coliziunii frontale, trei pasageri au suferit traumatisme, printre care și minori, fiind internați în spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările au stabilit că conducătorii motocicletelor nu dețin permis de conducere, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: