Vetting: Dragalin, nemulțumită că averea rudelor sale va fi verificată: „Părinții, sora, mătușele, unchii mei nu și-au asumat asta”

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, susține că are unele reticențe privind procesul de vetting pe care ar urma să îl treacă atât ea, cât și procurorii din întreaga țară. Mai exact, Dragalin s-a arătat nemulțumită că în cadrul evaluării ar urma să fie verificată, inclusiv, averea rudelor sale. Procurorul șef de la anticorupție susține că și-a asumat o evaluare a veniturilor și a integrității sale, atunci când a acceptat să vină în funcția de șef al PA, însă rudele sale nu au făcut-o.

Veronica Dragalin a comentat, pe 13 martie, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive, evaluarea externă a procurorilor, care urmează să treacă un filtru de integritate etică și financiară, dacă își doresc să rămână în funcții. Șefa PA și-a exprimat deschis reticența față de acest exercițiu. Ea nu a exclus că mai mulți procurori ar urma să plece din sistem, din cauza evaluării.

„Vă este frică de acest exercițiu sau nu?”, a fost întrebată șefa PA.

„Nu aș folosi cuvântul frică, dar pot să spun că și eu am unele reticențe despre această procedură, mai ales pentru că, să vă spun drept, e mai mult din punct de vedere viața privată a membrilor de familie, a rudelor mele. Eu până la urmă am decis să vin în această funcție și mi-am asumat totul despre ce înseamnă să fiu în această funcție. Dar părinții mei, sora, mătușele, unchii mei nu și-au asumat asta”, a răspuns Veronica Dragalin.

Întrebată dacă „se examinează veniturile tuturor membrilor familiei”, Veronica Dragalin a răspuns: „Da, în chestionar suntem obligați să dăm numele/prenumele acestor rude, IDNP, ziua de naștere, în legătură cu faptul că averea lor poate fi verificată pentru a ne evalua pe noi din punct de vedere financiar”.

***

Amintim că Legislativul a adoptat, al sfârșitul lunii iulie, 2023, în lectura a doua, proiectul de lege  privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Filtrul de integritate etică și financiară va fi trecut de circa 140 de judecători și circa 220 de procurori din funcții-cheie. Evaluarea externă va ținti, inclusiv, și candidații la eventualele funcții vacante, care vor câștiga concursurile până în 2025​.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Prezentatoarea punctajului acordat de juriul Moldovei în finala Eurovision: „Când am văzut punctele, am avut o reacție de șoc” VIDEO

Bloggerița Margarita Druță, care a prezentat punctajul juriului din Republica Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026, s-a declarat șocată de scorurile acordate, în special de nota mică primită de România. Ea a spus că a aflat despre punctaje cu puțin timp înainte de a trebui să le prezinte și că nu voia să iasă în emisie. Afirmațiile au fost făcute într-un videoclip publicat pe Facebook.

Când am primit rezultatul, foița aia pe care să o citesc, și am văzut punctele alea: România – 3 puncte, Ucraina în general nu era… Eu am avut o reacție de șoc, zic „Voi glumiți?” (…) În primul rând, câteva minute m-am retras, nu știam cum să-mi revin, știam că intru în emisie live în vreo jumătate de oră. Cred că am avut purtări de astea de vedetă. L-am sunat pe dl. director de la „Teleradio-Moldova” și i-am zis „Domnule Andrei, scuzați-mă, dar eu refuz să prezint asta. (…) Cum vă imaginați…? Eu am audiență de 1,6 milioane de oameni din România, nu pot să mă uit în fața camerei și să zic că România are 3 puncte, mai ales într-un an când România are o piesă atât de frumoasă, din punctul meu de vedere”. „Nu puteți face asta. Procedură. Înțelegem că nu rezonați””, a spus Margarita Druță.

Amintim că votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026 a stârnit un val de critici în spațiul public, după ce România a primit doar trei puncte din partea membrilor acestuia. Pe fondul controversei, Victoria Cușnir, unul dintre membrii juriului, a declarat că prestațiile concurenților au fost evaluate în timpul repetițiilor, iar acestea ar fi fost mai slabe decât cele din finală. Ea mai spus că a dat totuși o notă „foarte bună” României și că nu poartă răspundere pentru scorurile acordate de colegii săi.

Juriul Republicii Moldova a fost format din șapte membri, printre care directorul general adjunct al „Teleradio-Moldova”, Andrei Zapșa.

În cadrul televoting-ului, publicul din Republica Moldova a acordat României 12 puncte, scor maxim.

Finala Eurovision Song Contest a avut loc pe 16 mai, la Viena.

România, care a fost reprezentată de Alexandra Căpitănescu, cu piesa „Choke me”, s-a clasat pe locul trei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: