VIDEO Au achitat câte €400 pentru a avea „muncă bine plătită în Italia”: rețineri la Chișinău, după ce trei muncitori s-au plâns autorităților

Li s-a promis $80 pe zi, ajunși la Roma au fost puși să lucreze în construcție „la negru”, iar într-un final nu au fost plătiți potrivit înțelegerii inițiale. Este cazul a trei bărbați din Republica Moldova, care au achitat câte €400 pentru a ajunge la „muncă bine plătită în Italia”. Aceștia au fost înșelați de alți doi bărbați, din Chișinău – pretinși șefi de companie care se ocupa de oferte de muncă în Italia. Bănuiții au fost reținuți. Precizările au fost făcute de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Reprezentanții PCCOCS au anunțat despre reținerea, de comun cu ofițerii de poliție, a doi pretinși șefi de companie. Cea din urmă ar fi făcut oferte de muncă în Italia. Victime sunt trei muncitori.

„Faptele s-au întâmplat în 2023, atunci când aceștia le-ar fi promis posibilitatea unui câștig de $80/zi. În schimb, bănuiții cu vârste de 34 și 46 de ani (unul din ei având diplomă de studii superioare) au pretins de la muncitori câte €400. Însă, sosiți la Roma, Italia, bărbații cu vârste de 32, 36 și 40 de ani au fost puși în fața faptului că urmau să lucreze în construcție, lucrări de tencuială și finisare „la negru”. Mai mult decât atât, muncitorii nu au fost plătiți potrivit înțelegerii inițiale, astfel încât ar urma să mai primească sume de €1.200, €1400 și €3000. Prin urmare, în 2023 muncitorii i-au denunțat pe angajatori la autorități”, au raportat reprezentanții PCCOCS.

Au urmat șase percheziții la Chișinău (3 domicilii, 2 automobile și oficiul) cu reținerea a celor doi bănuiți.

„Au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile folosite de complici în scop criminal, un automobil din 2018 dobândit în urma activității criminale, copia actelor de identitate a victimelor și potențiale victime”, a adăugat PCCOCS.

Instituția a precizat că bănuiții sunt învinuiți de procurorii PCCOCS într-un alt dosar, după ce aceștia ar fi înșelat alte persoane în mod similar, cu oferte de muncă în Germania, în 2017-2018.

„Urmare a cercetării probelor, procurorii PCCOCS vor depune demersuri de aplicare a arestului preventiv în privința ambilor bărbați, care pe parcursul investigațiilor beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, au conchis reprezentanții PCCOCS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Navai, reținut cu droguri în mașină în Kazahstan. Concertul rapperului rus în Moldova, amânat „din motive tehnice” (UPDATE)

UPDATE 19:30: Concertul rapperului rus Navai de la Chișinău Arena a fost reprogramat pentru data de 8 decembrie. Organizatorii evenimentului invocă „motive tehnice independente de voința” lor. Aceștia dau asigurări că toate biletele rămân valabile pentru noua dată a evenimentului — 8 decembrie 2026: „Nu este necesar să întreprindeți nicio acțiune sau să schimbați biletul pe care îl dețineți”.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Rapperul rus Navai, care urmează să susțină un concert solo la Chișinău pe 16 octombrie, fost reținut în noaptea de 13 spre 14 octombrie la intrarea în Kazahstan, după ce în mașina în care se afla au fost găsite droguri, scrie Mash. Potrivit publicației, pe numele artistului a fost deschis un dosar pentru suspiciunea de contrabandă cu substanțe narcotice.

Navai ar fi fost oprit la punctul de trecere „Kordai”, de la granița dintre Kârgâzstan și Kazahstan. În timpul verificării automobilului, un câine de serviciu ar fi găsit 2,5 grame de marijuana în buzunarul scaunului șoferului. Au mai fost descoperite hârtie pentru rulat țigări și un dispozitiv pentru mărunțirea marijuanei.

Potrivit Mash, rapperul ar fi spus că a cumpărat drogurile în Bișkek, Kârgâzstan, după concertul său. Acesta ar fi recunoscut că știa despre interdicția de a le deține, dar nu se aștepta ca mașina să fie percheziționată la punctul de trecere a frontierei.

Sursa citată mai scrie că, în momentul reținerii, Navai se afla la volan, după ce îl înlocuise pe șofer înainte de intrarea în punctul de control. Substanțele ar fi fost confiscate, iar artistul – plasat într-un izolator de detenție temporară. Celelalte trei persoane din automobil, inclusiv șoferul și directorul de concerte al rapperului, ar fi fost, de asemenea, reținute și predate poliției.

Potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne al Kazahstanului, oferite pentru Mash, Navai se afla sub influența drogurilor în momentul reținerii. Sursa citată precizează că în urina rapperului au fost găsiți canabinoizi.

Între timp, Concertul lui Navai, programat pentru 14 octombrie, la ora 20:00, în Astana, a fost deja anulat „din motive tehnice”, potrivit aceleiași surse. Dacă va fi găsit vinovat, artistul riscă până la opt ani de închisoare, mai scrie Mash.

Precizăm că rapperul rus Navai are programat un concert solo și la Chișinău Arena, pe 16 octombrie, în cadrul turneului său din 2026. Deocamdată nu este clar dacă reținerea despre care a scris Mash va afecta și concertul din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: