Cetatea Soroca

VIDEO Cercetările de pe teritoriul Cetății Soroca au reînceput. Arheologii au descoperit un vârf de săgeată care datează din secolul XVI

Au reînceput cercetările la Cetatea Soroca, parte a celei de-a doua etape de restaurare a fortăreței. De această dată, arheologii vor face săpături în cazematele complexului, unde au și descoperit o porțiune de pardoseală din cărămidă, construită în perioada poloneză, adică în urmă cu trei secole. Cercetătorii îşi propun, de asemenea, să îi ajute pe specialiştii care lucrează acum la renovarea cetății, relatează TVR Moldova.

E un vârf de săgeată, probabil că e sfârșitul secolului XV, început de XVI. Iată că Cetatea Soroca ne oferă surprize, surse documentare noi pentru a scrie o istorie adevărată a acestei Cetăți”, a declarat cercetătorul științific la Muzeul Național de Istorie a Moldovei Ion Tentiuc.

Arheologii folosesc şi un detector de metale. Toate obiectele descoperite în zona cetăţii vor fi minuţios analizate după care vor fi expuse la Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca. Cercetările în zonă au început încă din anul 2012.

Au fost efectuate, datorită acestui detector foarte multe obiecte istorice, artefacte care ne poate da cu precizie perioada construcției fortăreței. Am avut marea onoare şi ocazie să ating personal cu mâna de istorie”, a spus arheologul Grigore Păun.

Aproape zilnic, cercetările scot la lumină obiecte de o mare valoare istorică. Arheologii au descoperit şi o podea amenajată din cărămidă, datând din secolul al XVII-lea.

Urmează să descoperim contraforții, care nu au fost cercetați până acum, pentru a fi ridicați la nivelul interiorului cetății pentru a da o imagine mai clară ce a fost la sfârșitul secolului al XVII-lea şi pentru a valorifica la maxim acest monument deosebit”, a menționat directorul Institutului Patrimoniului Cultural Ion Ursu.

Cercetătorii au la dispoziție trei saptămâni pentru a încheia lucrările derulate printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană. Fortăreața este acum închisă pentru vizitatori.

 


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oxu.az

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine la Chișinău împreună cu o delegație de 40 de oameni de afaceri

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua pe 20 iulie o vizită oficială la Chișinău. Împreună cu aceasta, în Republica Moldova va ajunge și o delegație formată din aproximativ 40 de reprezentanți ai mediului de afaceri indian. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova.

În perioada vizitei va fi organizat Forumul de Afaceri Republica Moldova – India, dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state. Evenimentul are drept scop promovarea oportunităților comerciale și investiționale, precum și facilitarea contactelor directe între antreprenorii moldoveni și cei indieni.

Agenția de Investiții a îndemnat companiile din Republica Moldova să participe la forum, menționând că acesta reprezintă o oportunitate pentru identificarea unor noi parteneriate, atragerea potențialilor investitori și stabilirea unor relații directe cu reprezentanți ai autorităților și ai mediului de afaceri din India.

Potrivit instituției, datele privind comerțul exterior arată un potențial important pentru extinderea colaborării economice dintre cele două țări. În 2025, Republica Moldova a exportat direct în India mărfuri în valoare de aproximativ 259,4 mii de dolari. Cele mai mari ponderi în exporturi le-au avut mașinile și echipamentele mecanice – aproape 44%, fructele, în special merele – circa 21%, instrumentele optice și medicale – aproximativ 18%, precum și produsele farmaceutice – aproximativ 16%.

India rămâne una dintre cele mai mari economii ale lumii și un actor important în comerțul internațional, cu un potențial semnificativ pentru dezvoltarea cooperării economice cu Republica Moldova”, a menționat Agenția de Investiții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: