BNM

(VIDEO) De ziua leului, BNM pune în circulație patru monede

Cu ocazia aniversării a 28-a de la introducerea leului moldovenesc, Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație patru monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic.

Potrivit reprezentanților BNM, seria „Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din mun. Chișinău” este îmbogățită cu o monedă comemorativă dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri. Moneda este confecționată din aur, are valoarea nominală de 100 lei și un tiraj de 150 unități.

O altă monedă comemorativă din argint, cu valoarea nominală de 50 lei, care va completa seria de monede „Personalități”, este consacrată aniversării a 150-a de la nașterea lui Nicolae Iorga – istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, om politic. Moneda este  emisă într-un tiraj de 250 unități.

Seria „Știință și inovare” este suplimentată cu o nouă monedă jubiliară din argint dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Eugen Coșeriu – lingvist român de notorietate universală, filosof al limbajului, scriitor, poet, critic de artă, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX. Moneda are valoarea nominală de 50 lei și este bătută într-un tiraj de 200 unități.

Concomitent, seria „Cartea Roșie a Republicii Moldova” este completată  cu o monedă din argint, cu valoarea nominală de 50 lei, care reprezintă „Popâlnicul nobil (Hepatica nobilis Mill)” – o specie de plantă ocrotită prin lege și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Moneda are un tiraj de 300 unități.

Potrivit reprezentanților BNM, monedele jubiliare și comemorative, ambalate în capsule de metacrilat transparent și cutii de prezentare, sunt însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română și engleză, semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: