Screenshot

VIDEO „Mai bine o păpușă cumpărată decât un derbedeu ca tine”. Lungu și avocatul Partidului „Șansă“, huiduiți în timpul conferinței de presă

Liderul Partidului „Șansă” Alexei Lungu a anunțat pentru după-amiaza de 5 noiembrie o conferință de presă în fața sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC). Acesta a venit însoțit de avocatul său pentru a denunțat „tergiversarea” de către judecători a contestației decizie Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prin care formațiunea nu a fost lăsată să participe la alegeri. Adresarea lui Lungu a fost dată peste cap de către trei activiști, printre care și Maria Olar. Aceștia l-au huiduit pe Lungu și l-au acuzat de corupție.

În după amiaza de 5 noiembrie, Alexei Lungu și avocatul Vadim Banaru au susținut o conferință de presă în fața sediului CEC, care este amplasat în Chișinău. Alexei Lungu a declarat că dosarul „Șansă” privind constetarea deciziei CSE prin care formațiunea a fost exclusă din alegeri este „tergiversat” și „boicotat”.

Noi am încercat să apelăm la justiția moldovenească, ceea ce nu se întâmplă. Ceea ce se întâmplă astăzi în justiția moldovenească demonstrează, încă o dată, că avem un stat capturat. Ceea ce se încearcă a face este un show politic. Noi am făcut până acum toate apelurile corecte pentru a respecta legislația și pentru a cere dreptate. Vrem să demonstrăm mai departe ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. (…) Astăzi dosarul nostru este tergiversat. Astăzi dosarul Partidului „Șansă” este boicotat de acești pro-europeni. Revenind la ceea ce se întâmplă astăzi la Curtea de Apel. La Curtea de Apel se încearcă un show de justiție și se transimite mai departe dosarul. A fost transmis la Curtea Constituțională, deși nimeni nu a făcut această sesizate”, a menționat Lungu.

La rândul său, Vadim Banaru, avocatul care reprezintă interesele formațiunii în instanță, a declarat că alegerile locale din 5 noiembrie vor fi „anulate”.

Cu dosarul de ieri, noi am fost în ședință. Am examinat în termeni legali. Nici judecătorii, nici participanții la proces nu au vrut să-și asume aceste acțiuni abuzive din partea guvernării. Judecătorii au întrebat pe membrii CSE: „Din ce caz v-ați atribuit aceste competențe care nu v-au fost redate de Parlament?”. Vreau să mă adresez către cetățeni: acest proces electoral va fi anulat, aceste alegeri nu vor putea fi declarate libere, democratice și în conformitate cu toate standardele. PAS-ul vor fi în agonie. Pun la bătaie judecători, procurori, ofițeri care să le execute mârșăvenia. Însă, totuși, Republica Moldova e un stat de drept, avem Constituție. Și toate persoanele care au jurat să respecte Constituția nu vor fi părtași ai acestei mizerii. Noi am fost, ieri, gata să examinăm să examinăm până la orele 12, ca să avem o decizie legală și corectă”, a spus avocatul Vadim Banaru.

Precizăm că evenimentul de presă a fost dat peste cap de trei activiști, printre care și Maria Olar. Oamenii au salutat decizia CSE în privința Partidului „Șansă” și au acuzat formațiunea, inclusiv pe Lungu, că acționează în interesele lui Șor.

Manifestanții au strigat mesaje precum: „Nu vă e rușine să cumpărați alegătorii?” „Voi în ce țară vreți să trăiți? În Republica Moldova sau în gubernie rusească?”, „Șoriștii”, „Nu ne furați statul, voi cu Șor și rușii” și „Dacă voi cumpărați voturile, care democrație?”.

De altfel, la un moment dat, în timp ce Alexei Lungu făcea declarații, unul dintre manifestanți i-a spus: „Dvs sunteți o păpușă cumpărată”.

Mai bine o păpușă cumpărată decât un derbedeu ca tine”, i-a răspuns Lungu bărbatului.

***

Amintim că Partidul „Șansă” a fost exclus din campania electorală prin decizia Comisiei Situații Excepționale din 3 noiembrie (Detalii – AICI). În consecință, CEC a aplicat ștampila „RETRAS” în toate buletinele de vot.

Pe 4 noiembrie, „Șansă” a anunțat că a contestat decizia autorităților în instanță. Tot atunci, președintele formațiunii, Alexei Lungu, care și-a pierdut șansa de a candida la șefia Primăriei Orhei, și-a exprimat convingerea că dosarul va ajunge la Curtea Supremă de Justiție. Detalii – AICI. Pe 5 noiembrie, „Șansă” a anunțat că, după mai multe ore de dezbatere, Curtea de Apel nu a reușit să examineze sesizarea formațiunii politice. Ședința a fost reluată astăzi, în timp ce în țară sunt organizate alegeri, la ora 11:00. Detalii – AICI.

***

Astăzi, 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova se desfășoară alegeri locale generale în orașe (inclusiv în municipiile Chișinău și Bălți), sate (comune) și raioane, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. În cadrul acestui scrutin vor fi aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești).

Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Află tot ce trebuie să știi despre actualul scrutin electoral – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu dezvăluie ce a discutat cu secretarul de stat american Marco Rubio: „Noi suntem susținuți”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit detalii despre discuțiile la nivel înalt pe care le-a avut cu secretarul de stat american Marco Rubio, în data de 13 februarie, în marja Conferința de Securitate de la München. Potrivit șefei statului, temele abordate au vizat sprijinul continuu al Statelor Unite pentru Chișinău în domeniile energetic, de apărare și securitate cibernetică. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Explicativ.

„Republica Moldova are o relație bună cu Statele Unite. Avem colaborare în domeniul energetic. De curând, Statele Unite au anunțat finanțare pentru un proiect important care conectează Republica Moldova cu România pe linia electrică de înaltă tensiune. Suntem interesați și avem alte proiecte, inclusiv pe Coridorul Vertical, care include România și Republica Moldova, prin care gazele din Statele Unite ajung în regiunea noastră. Evident, am discutat și alte elemente de colaborare”, a precizat președinta țării.

Șefa statului a subliniat că sprijinul american se extinde și asupra domeniului apărării și al securității cibernetice.

„Noi suntem susținuți și în domeniul apărării de către Statele Unite și avem sprijin și în ceea ce privește securitatea cibernetică. Ne dorim să continuăm această colaborare”, a adăugat Maia Sandu.

Referindu-se la mesajul transmis de Marco Rubio în fața liderilor europeni, președinta a apreciat că acesta reconfirmă importanța relației transatlantice.

„A fost un mesaj care a reconfirmat că relația transatlantică este importantă și pentru Statele Unite ale Americe. Cred că acesta este un mesaj foarte bun pentru noi”, a închiat Maia Sandu.

***

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu participă în perioada 13-14 februarie la Conferința de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate securității globale. 

Șefa statului a susținut aseară, un discurs dedicate prevenirii și combaterii amenințărilor hibride, din experiența trecută de către Republica Moldova.

În acest an, Conferința reunește aproape 50 de șefi de stat și de guvern, precum și lideri ai principalelor organizații internaționale. Agenda reuniunii include discuții privind instabilitatea globală, provocările cu care se confruntă ordinea internațională bazată pe reguli, securitatea și apărarea europeană, viitorul relației transatlantice, revitalizarea multilateralismului, conflictele regionale și implicațiile de securitate ale progreselor tehnologice.

Prima ediție a conferinței pe probleme de securitate de la Munchen a avut loc în 1963, sub denumirea oficială ”Internationale Wehrkunde-Begegnung”, fiind instituită la inițiativa publicistului Ewald von Kleist. Încă de la început, conferința a fost dedicată problemelor care priveau relațiile transatlantice și provocările de securitate de pe mapamond.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: