VIDEO Maia Sandu și-a încheiat vizita din Oradea. Ce a făcut în orașul român

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu și-a încheiat vizita în Oradea, scrie presa din România. ebihoreanul.ro a suprins-o pe șefa statului moldovean în seara de 8 ianuarie la aeroportul din Oradea. 

„Aveți un oraș foarte frumos, felicitări. Mi-a plăcut foarte mult”, a spus Maia Sandu jurnaliștilor din România.

La întrebarea care a fost motivul vizitei, președinta a spus că a venit la Oradea în vacanță: „Am fost într-o vacanță, sunt prima dată aici și mi-a plăcut foarte mult”.

Sandu a mai spus că în cadrul acestei vizite la Oradea s-a întâlnit cu doi oficiali locali, primarul Florin Birta și președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan. „M-am văzut cu domnul primar și cu domnul Bolojan”, a spus Maia Sandu, fără a oferi mai multe detalii.

Pe o rețea de socializare, primarul Florin Birta a publicat o imagine cu șefa statului moldovean și a comunicat detalii despre întrevedere.

„Întâlnirile sunt oportunități care ne ajută să dezvoltăm noi relații, să schimbăm opinii, bune practici pentru a identifica soluții la problemele cu care se confruntă societatea europeană. O astfel de întâlnire a fost și cea cu președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care am avut plăcerea și onoarea să o primesc în Primăria Oradea și să-mi exprim sentimentele de stimă pentru profilul de lider implicat pentru a scrie un capitol nou al Republicii Moldova”, a comunicat Birta.

„Aprecierile dumneaei pentru dezvoltarea orașului și a județului nostru și interesul pentru dezvoltarea de proiecte comune reconfirmă direcția performantă a administrației orădene și județene”, a mai menționat primarul, adăugând că „în semn de respect față de frații noștri din Moldova, municipiul Oradea și județul Bihor colaborează pentru construcția unui parc public în Băcioi, o suburbie a Chișinăului”.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ar fi ajuns în seara de 7 ianuarie la Oradea, cu aeronava Tarom care a transportat zeci de oameni dinspre București, scria ebihoreanul.ro. Maia Sandu avea în mâini un buchet de flori. Aceasta nu a oferit comentarii pentru presă.

La ieșirea din terminalul Aeroportului Oradea, președintele Moldovei a intrat într-o mașină a Serviciului Pază de Stat, care o aștepta.

NM a solicitat la acest subiect un comentariu din partea administrației prezidențiale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ilan Șor

Șor răspunde Guvernului, după ce a fost acuzat de „trădare de țară”: „Este deosebit de amuzant”

Fugarul Ilan Șor răspunde, de la Moscova, autorităților de la Chișinău, care l-au acuzat de „trădare de țară” după ce a organizat, recent, în Rusia, un nou congres al Blocului „Victorie”. Oligarhul condamnat pentru fraudă bancară respinge acuzațiile. Potrivit lui, „Moldova poate trăi și se poate dezvolta în alianță cu Rusia, fără să-și piardă suveranitatea”.

„Marionetele de la Bruxelles vorbesc despre „subminarea statalității și trădare de patrie”. Corect, trebuie să se obișnuiască din timp cu prevederile codului penal. Pentru aceste crime, vor putrezi în închisoare după alegerile parlamentare. Este deosebit de amuzant să-l auzi pe Vodă rostind cuvintele „poporul decide””, a declarat Șor.

Șor, criticat la Chișinău pentru declarația făcută în timpul Congresului, în care susține că „sigura salvare pentru Moldova este uniunea cu Rusia”, și-a reiterat mesajul, din nou: „Chiar dacă PAS nu înțelege, voi repeta. Moldova poate trăi și se poate dezvolta în alianță cu Rusia, fără să-și piardă suveranitatea”.

***

Amintim că un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Tot atunci, Șor a anunțat că blocul – care nici la un an de la lansare nu a fost înregistrat oficial de autoritățile electorale – va participa la parlamentare. Mai mult, oligarhul fugar a anunțat că prima pe lista „Victoriei” se va regăsi bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – care riscă 9 ani de închisoare și ar urma să își afle sentința, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor” în care este vizată, pe 5 august.

La evenimentul de la Moscova au participat mai mulți politicieni moldoveni afiliați blocului „Victorie”, inclusiv deputații Marina Tauber, Vasile Bolea și primarii din Orhei și Taraclia, precum și oficiali ruși de rang înalt, printre care Leonid Sluțki și Konstantin Kosacev.

Pe 8 iulie, Partidul Național Moldovenesc a solicitat autorităților să interzică participărea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea, condusă de Dragoș Galbur, susține că blocul ar reprezenta interesele Federației Ruse și cere investigarea tuturor politicienilor și partidelor care au participat la congresul de la Moscova. A reacționat și Partidul Liberal. Formațiunea politică a condamnat congresul de la Moscova, precum și declarațiile fugarului Ilan Șor, pe care le-a calificat drept o „trădare națională”. PL a cerut PG și SIS, la rândul său, să investigheze declarațiile „anti-statale” făcute de Șor și „să ia măsurile necesare”. 

Într-o reacție publică, pe 9 iulie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, l-a acuzat pe Șor de „trădare de țară” și a avertizat că toate persoanele care complotează împotriva statului și a poporului Republicii Moldova vor fi trase la răspundere. În ceea ce privește Congresul organizat de oligarhul fugar, Vodă a declarat că face parte dintr-un scenariu bine cunoscut, scris „după manualul propagandei ruse” și pus în scenă cu sprijinul oficialilor Federației Ruse.

Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a precizat pentru NM pe 9 iulie că, „până la acest moment, în cancelaria PG  nu a fost înregistrată nici o sesizare” care să vizeze congresul organizat de Șor la Moscova sau declarațiile făcute de acesta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: