Parlament

VIDEO Popșoi, ultimul discurs la APCE în calitate de deputat: „Mulțumim că sprijiniți Moldova”

Deși a fost numit în funcția de ministru al Afacerilor Externe, Mihai Popșoi nu a preluat deocamdată mandatul. Acesta nu se află în Republica Moldova, întrucât  face parte din delegația de deputați care a participat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, în data de 25 ianuarie. Popșoi, care săptămâna viitoare urmează să depună jurământul în calitate de ministru, a ținut un discurs în care a vorbit despre despre importanța acordării de ajutor Ucrainei, care se confruntă cu invazia rusă.

Mihail Popșoi a susținut un discurs în care s-a referit la subiectul „Globalizarea în timp de criză și război: rolul Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE) în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei”.

În debutul intervenției sale, oficialul a dat asigurări că Republica Moldova va continua să ajute Ucraina și cetățenii săi. „Moldova va continua să acorde asistență cât mai multor femei, copii și bătrâni care au ajuns în țara mea în căutarea unui refugiu”, a menționat acesta.

Vicepreședintele a remarcat necesitatea ca resursele financiare rusești confiscate de jurisdicțiile occidentale în cadrul aplicării sancțiunilor să fie utilizate pentru a ajuta Ucraina.

Valorile comune și parteneriatul global al OCDE pot fi asigurate doar printr-un mecanism robust de sancțiuni. Vedem că actualmente regimul de sancțiuni nu prea își atinge scopurile. Și într-adevăr nicio sumă de bani nu va putea vreodată să repare dauna adusă, viețile pierdute, copiii răpiți, patrimoniul cultural demolat. Este timpul ca statele membre ale OCDE și toate țările democratice, bazate pe supremația legii, să asigure stabilirea unor reparații preventive și că cele 300 de miliarde de euro actualmente confiscate de jurisdicțiile occidentale sunt folosite cu pricepere în Ucraina pentru a apăra țara de bombardamente și suferința îngrozitoare pe care le îndură zi de zi, azi, ieri și din păcate, cel mai probabil, și mâine”, a spus el.

Totodată, Mihail Popșoi a avut un mesaj de rămas-bun pentru membrii APCE, parlamentari din țările membre ale Consiliului Europei. Vicepreședintele a menționat că este ultima sesiune APCE la care participă în calitate de membru al delegației Parlamentului Republicii Moldova, dat fiind că a fost desemnat ministru al Afacerilor Externe.

Părăsind această organizație distinsă, aș dori să mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru că ajutați Republica Moldova în parcursul său de revenire în sânul familiei națiunilor europene, să-și consolideze democrația, dar și pentru că ajutați Ucraina și, în cele din urmă, pentru că vă ajutați pe voi înșivă, deoarece sprijinirea Ucrainei este cea mai bună investiție într-o Europă pașnică, prosperă și stabilă”, a conchis Mihail Popșoi.

Precizăm că delegația legislativului Republicii Moldova participă la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfășoară în perioada 22-26 ianuarie, la Strasbourg. Republica Moldova este membru al Consiliului Europei din anul 1995.

***

În cadrul ședinței din 24 ianuarie, Cabinetul de miniștri l-a numit pe Mihail Popșoi ministru de Externe , după ce Nicu Popescu a demisionat din această funcție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Angajații rezervației „Pădurea Domnească” nu primesc salariu de 5 luni? Ministrul Mediului cere demisia directorului

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a solicitat joi, 2 iulie, demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, după ce un control efectuat la instituție ar fi scos la iveală nereguli grave în activitatea administrativă, financiară și în realizarea planului de împădurire. În reacție, Bucătari respinge învinuirile și spune că va contesta documentul.

Gheorghe Hajder a transmis, într-o postare pe Facebook, că raportul de control indică un „management dezastruos” și un „blocaj administrativ și financiar critic” în cadrul rezervației.

Una dintre principalele abateri constatate vizează planul de împădurire. Conform raportului, doar 40% din terenurile destinate plantării au fost evaluate ca fiind într-o stare satisfăcătoare. Restul suprafețelor au fost catalogate drept nesatisfăcătoare, lucrările de plantare fiind realizate doar parțial sau deloc.

De asemenea, în urma verificărilor în teren, inspectorii au constatat lipsa a 81 540 de puieți care figurează în documente. Totodată, în apropierea satului Chetriș au fost găsiți alți 41 700 de puieți abandonați pe sol, care, potrivit ministrului, s-au uscat și au fost compromiși integral.

Raportul evidențiază și probleme financiare. Potrivit lui Hajder, rezervația înregistrează pierderi de mai mulți ani consecutiv, iar datoriile totale depășesc 4,3 milioane de lei.

Ministrul mai afirmă că angajații instituției nu și-au primit salariile de cinci luni, situație pe care o califică drept critică.

În fața acestui management defectuos și a prejudiciilor aduse statului, solicit eliberarea din funcție a directorului Rezervației „Pădurea Domnească” și inițierea măsurilor urgente de reglementare a situației”, a declarat ministrul Mediului.

De cealaltă parte, directorul Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, respinge acuzațiile și afirmă că va contesta raportul, transmite Moldpres.

„Pădurea Domnească”, situată în raionul Glodeni, este cea mai mare rezervație științifică din Republica Moldova. Aria protejată se întinde pe peste 6 000 de hectare și conservă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere și de luncă din țară, inclusiv stejari seculari, specii rare de plante și animale, precum și colonia de zimbri, unul dintre principalele obiective turistice ale rezervației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: