polygon.com

(VIDEO) „Squid Game” revine. Anunțul regizorului celui mai popular serial Netflix

Serialul Netflix „Squid Game” sau „Jocul calamarului” a fost prelungit și va avea al doilea sezon, datorită succesului impresionant pe care l-a înregistrat. Asta cu toate că, de obicei, peliculele sud-coreene nu au mai mult de un sezon, scrie Associated Press.

Potrivit regizorului Hwang Dong-hyuk, fanii au fost atât de insistenți cu privire la continuarea serialului, încât a simțit la propriu că „nu are de ales”.

„Am totul în cap chiar acum. Îl planific. Dar cred că este prea devreme să spun când și cum se va întâmpla asta”, a punctat el.

Drama despre supraviețuire întitulată „Jocul calamarului” este considerată cel mai de succes serial Netflix de până acum. Acesta relatează povestea unui grup de oameni care cade de acord să participe la probe pe viață și pe moarte pentru bani.

Serialul a fost lansat pe 17 septembrie și a devenit deosebit de popular. În primele patru săptămâni de la premieră, a fost urmărit de 142 mln de spectatori. De asemenea, ideea a fost împrumutată pentru evenimente private. Recent, a avut loc o petrecere tematică în Panama. În cadrul acesteia, s-a produs un schimb de focuri, soldat cu moartea a cinci oameni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Canicula impune restricții pe drumuri/ Nichita „luptă” pentru PAS/ Plahotniuc revine prin Tutun-CTC?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Alegeri repetate la Boldurești, după anularea turului ii în instanță
— O pictoriță din Moldova a stabilit un record Guinness
— Restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj din cauza caniculei
— Jocuri de noroc clandestine la Chișinău: trei persoane reținute
— Tentativă de preluare ostilă la Tutun-CTC?
— MAN la CEC: PAS și-a desemnat candidații prematur
— Un șef de secție dintr-un spital din nordul țării, acuzat de corupție pasivă
— Inundații în Texas: 82 de persoane au decedat
— Câștigătorii euroquiz au vizitat instituțiile UE. Cu ce impresii s-au întors acasă?
— Campioana Anastasia Nichita, în centrul unei controverse online
— Blocul „Victoria” anunță, de la Moscova, că va participa la parlamentare
— Câștigătorii Euro Quiz au vizitat instituțiile UE. Cu ce impresii s-au întors acasă?
— Sportivii Anastasia Nichita și Maxim Potîrniche, pe lista PAS
— Vrei viză SUA? Declară toate numele folosite online
— LOC acuză PAS că încearcă să absoarbă alte partide
— Încă un partid părăsește blocul politic „Împreună”
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: