VIDEO Trei reținuți și peste 10 kg de droguri – ridicate. A fost deconspirată o schemă de comercializare a drogurilor

Au fost reținuți trei membri ai unui grup infracțional de la care au fost ridicate circa 8 kg de marijuana și 2,5 kg de alfa-PVP (drog sintetic), care pe piața neagră ar valora peste 5,6 milioane lei. Reținerea a fost efectuată de echipa Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Bărbații au fost reținuți în flagrant, în seara zilei de marți, 1 februarie. Aceștia sunt din Republica Moldova.

Drogurile le-au introdus în țară prin zona verde a frontierei de stat, din Ucraina, iar ulterior au fost livrate în Chișinău.

Grupul criminal organizat a fost documentat pentru trafic ilicit de droguri pe parcursul a trei luni. În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat și alte obiecte relevante activității grupului infracțional: pachețele autosigilante pentru vânzarea drogurilor, cântare, mijloace electronice de comunicație, precum și mijloace bănești obținute din vânzarea drogurilor.

Acum, urmează ca procurorii PCCOCS să formuleze învinuirea în privința persoanelor reținute și să depună demersurile de aplicare a arestului preventiv. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției.

În continuare, oamenii legii desfășoară un șir de acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii circumstanțelor pe caz și depistarea altor persoane implicate.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu / Facebook

Grosu salută apelul veteranilor la unitate și vigilență, înainte de alegeri: „Ei știu care este cel mai mare pericol pentru Moldova”

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a salutat apelul public lansat de veteranii războiului de pe Nistru, care cer autorităților să ia măsuri pentru contracararea influenței Kremlinului și apărarea suveranității Republicii Moldova. Într-o postare pe rețelele de socializare, oficialul anunță că a primit „cu multă responsabilitate” declarația semnată de veterani, prin care își reconfirmă sprijinul pentru statalitate, integritate teritorială și parcursul european al țării.

„Veteranii noștri știu cel mai bine care este cel mai mare pericol pentru independența și libertatea Republicii Moldova, dar și ce înseamnă să-ți aperi țara. Ei au simțit pe propria piele ce înseamnă un război, cum este să-ți pierzi camarazii și cât valorează integritatea teritorială a statului nostru. Tocmai de aceea, vocea lor contează enorm”, a scris Grosu pe rețele.

Liderul PAS și președintele Legislativului a reafirmat, în acest context, angajamentul guvernării de a lupta împotriva propagandei ruse și a influenței politicienilor pro-Kremlin. Potrivit lui Grosu, „Moldova este pe calea cea dreaptă – spre libertate, democrație și integrare europeană”.

„Împreună cu acești oameni curajoși, vom face tot ce ne stă în putință pentru a păstra pacea acasă. Vom continua să demontăm propaganda rusă, să denunțăm acordurile învechite care ne țin ancorați în trecut și să ne opunem ferm politicienilor pro-Kremlin care încearcă să ne abată de la drumul ales de cetățeni”, a conchis Grosu.

Precizăm că veteranii războiului pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova din 1992 au acuzat Kremlinul și partidele pro-ruse din țară că au declanșat un „război hibrid periculos” împotriva ordinii constituționale. Într-un apel public adresat autorităților, aceștia au cerut retragerea necondiționată a trupelor militare ruse din stânga Nistrului, inițierea unor alianțe internaționale de apărare și măsuri pentru protejarea suveranității și parcursului european al Republicii Moldova. La sfârșitul adunării, participanții au mers într-un marș pașnic către clădirea Parlamentului, unde au înmânat oficial apelul public adoptat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: