screenshot

VIDEO Un jurnalist din Moldova și-a dat foc la pașaportul rusesc în fața Ambasadei Rusiei

Jurnalistul Ivan Sveatcenko, care este cetățean al Republicii Moldova și Federației Ruse, și-a dat foc pașaportului rusesc. S-a întâmplat, pe 16 februarie, în fața ambasadei Rusiei la Chișinău, în timpul manifestației organizate în memoria opozantului Alexei Navalnîi, despre moartea căruia au anunțat autoritățile de la Moscova.

Jurnalistul Ivan Sveatcenko a venit la ambasada rusă de la Chișinău pentru a comemora memoria lui Alexei Navalnîi. Acesta a depus flori, iar la un moment dat și-a incendiat chiar și pașaportul rusesc, în semn de protest față de decesul lui Navalnîi. Sveatcenko a declarat pentru jurnaliștii care au venit la sediul misiuni ruse să reflecteze manifestația că „noul președinte” al Rusie îi va oferi un alt pașaport. „Sper că Rusia va fi liberă. Anume despre asta vorbea Alexei Navalnîi”, a adăugat el.

Totodată, Ivan Sveatcenko s-a arătat sigur că Alexei Navalnîi a fost omorât de regimul de la Moscova.

Întrebat de corespondentul NM Denis Borșevici ce consecințe consideră că va avea mortea lui Navalnîi, Ivan Sveatcenko a declarat: „O întrebare foarte grea, nu știu. Cred că în martie, dacă Putin va fi viu, dacă nu-i în frigider, Putin va câștiga (alegerile prezidențiale – n. r.). Iar după inaugurarea din mai regimul va continua să lege mâinile tuturor și nimeni nu va mai putea rămâne neutru”.

Precizăm că zeci de persoane – cetățeni ai Republicii Moldova și Federației Ruse – s-au adunat în fața ambasadei ruse la Chișinău pentru a aduce un omagiu regretatului politician. Oamenii au adus flori, lumânări, dar și portretul lui Alexei Navalnîi. Unele persoane au venit și cu pancarte cu mesaje precum „Putin este un criminal”. Cei intervievați de presă au repetat într-un glas – Alexei Navalnîi a fost omorât de autoritățile ruse, în frunte cu Vladimir Putin.

***

Alexei Navalnîi, care era deținut într-o închisoare din Siberia, din motive politice, a fost declarat mort pe 16 februarie. Potrivit autorităților ruse, politicianul s-ar fi simțit rău, imediat după ce s-a întors în celulă după o plimbare afară. Soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaya a venit cu o reacție în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen, Germania, acolo unde a aflat despre vestea morții soțului său. Iulia Navalnaya a declarat că nu știe dacă să creadă informațiile furnizate de autoritățile ruse. Navalnaya a adăugat că, în cazul în care soțul său într-adevăr a decedat, președintele Rusiei și anturajul său, pe care i-a învinuit că l-au omorât, vor fi trași la răspundere.

Moartea lui Navalnîi a fost comentată, între timp, atât la Chișinău, cât și în întreaga lume. Liderii UE și politicienii moldoveni consideră că opozantul rus a fost omorât, iar de vină ar fi regimul de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin. Detalii – AICI. Mesaje au fost transmise inclusiv de președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Cei doi oficiali susțin că decesul lui Navalnîi este „o reamintire a opresiunii regimului asupra opoziției” și că Moldova, dar și întreaga lume, „trebuie să continue să reziste brutalității Kremlinului și să apere valorile democratice”.

Precizăm că Alexei Navalnîi avea doar 47 de ani. Vezi cine era Alexei Navalnîi și de ce a fost declarat principalul opozant rus AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu, după ultimele atacuri rusești din Ucraina, soldate cu victime: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 27 spre 28 septembrie și în dimineața zilei de luni, soldate cu morți și răniți. Șefa statului susține că Rusia „trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina să fie sprijinită în continuare „pentru dreptul de a trăi liber și în pace”.

„Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineața, orașe și comunități din întreaga țară au fost supuse loviturilor aeriene, iar oameni nevinovați și-au pierdut viața. La Kiev au fost bombardate Academia Națională de Științe, locuințe civile și o instituție medicală. La Harkov, zeci de oameni au fost răniți, inclusiv copii. Toate aceste atacuri demonstrează că Rusia lovește intenționat în oameni – în casele lor, în economia și infrastructura de care depinde viața lor de zi cu zi”, a scris șefa statului pe rețele.

Maia Sandu a reiterat, din nou, că „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina, potrivit ei, „trebuie sprijinită în continuare pentru dreptul de a trăi liber și în pace”.

Amintim că sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei a fost lovit în timpul atacurilor rusești din 28 septembrie, iar în clădire a izbucnit un incendiu. Imaginile publicate arată persoane care încearcă să iasă pe ferestre din imobilul cuprins de flăcări. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că în urma atacurilor din 28 septembrie cel puțin o persoană a decedat, iar alte șase au fost rănite, printre care trei copii. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: