(VIDEO) Un locuitor al Rusiei a modelat din bălegar simbolul anului 2023
Full Article 50 second read

(VIDEO) Un locuitor al Rusiei a modelat din bălegar simbolul anului 2023

Un sculptor-amator dintr-un sat din Iakutia a modelat din bălegar un iepure de doi metri, drept simbol al anului 2023, scrie РИА Новости.

Pentru Mihail Bopposov a devenit o tradiție anuală realizarea unor sculpturi din bălegar. Lucrarea care simbolizează anul 2023 este cea de-a 12-a din colecția sa.

„Teoretic, am realizat deja toate simbolurile. La anul mă voi gândi dacă să continui tradiția și să modelez un dragon”, a povestit bărbatul.

Sculptura din acest an a fost mecanizată – iepurele cântă la tobă. Artistul amator a menționat că procesul de creație a fost dificil din cauza faptului că vremea este destul de caldă.

„Atunci când sunt minus 45 de grade Celsius, balega îngheață rapid, dar acum sunt minus 28-30 de grade”, a explicat acesta.

Bărbatul a precizat că balega a luat-o de la o rudă care locuiește în apropiere, întrucât el de doi ani nu mai are vaci.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: