parlament.md

(VIDEO) „Vă susținem în calea de a deveni stat membru al UE”. Discursul Robertei Metsola în Parlamentul de la Chișinău

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ținut pe 11 noiembrie un discurs în ședința plenară a Parlamentului. Oficialul european a subliniat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană.

„Trebuie să avem un viitor comun și Parlamentul European va face tot ce este necesar pentru a vă susține în calea de a deveni stat membru al UE”, a menționat Mestola de la tribuna parlamentului.

Potrivit Președintei Parlamentului European, acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Republica Moldova a fost un mesaj puternic de speranță și solidaritate cu cei care împărtășesc valorile europene și care vor să trăiască în pace, este o oportunitate unică de a consolida democrația și de a construi un stat rezilient și modern. Înaltul oficial european a remarcat că Republica Moldova este stat european din punct de vedere al istoriei, geografiei, identității, culturii și tradițiilor, iar oferirea statutului de țară candidată a fost un moment istoric și pentru Europa.

Președinta Parlamentului European și-a exprimat admirația pentru determinarea autorităților de a continua parcursul european al țării noastre, dând asigurări că UE va ajuta în continuare Republica Moldova. Roberta Metsola s-a referit și la elementele-cheie de apropiere dintre Moldova și UE, dar și la ajutorul oferit de UE țării noastre în ultima perioadă:

  • asistența macrofinanciară de 150 milioane de euro;
  • măsuri de liberalizare a pieței europene pentru produsele agricole din Moldova;
  • acțiuni de stimulare a comerțului, de susținere a transportatorilor și de consolidare a securității.

Președinta Parlamentului European a remarcat și eforturile de reformare a domeniului justiției, luptei împotriva corupției și crimei organizate, precum și reformele în domeniul electoral.

Roberta Metsola a reiterat solidaritatea cu Republica Moldova și determinarea de a oferi tot suportul necesar și o asistență mult mai mare pentru depășirea crizei energetice, dar și a altor provocări generate de invazia nejustificată a Federației Ruse în Ucraina. Președinta Parlamentului European a subliniat că, în vremurile dificile de instabilitate pe care le parcurgem, solidaritatea între țări reprezintă puterea Europei.

Președinta Parlamentului European a felicitat Moldova pentru succesele obținute în promovarea politicilor de egalitate de gen: femeile ocupă cele mai înalte funcții în stat, inclusiv cea de președinte, prim-ministru și ăreședinte al Curții de Conturi. De asemenea, a apreciat eforturile autorităților și implicarea cetățenilor în gestionarea crizei refugiaților. Președinta Parlamentului a confirmat, de asemenea, susținerea fermă pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

La rândul său, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mulțumit șefei Parlamentului European pentru prezența, în premieră, în legislativul țării noastre, fapt care este apreciat de țara noastră drept un imbold puternic pentru cetățeni.

„În numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova mulțumim că sunteți alături de noi, că ne-ați susținut, ne-ați înțeles în timpurile cele mai complicate. Doar împreună vom învinge, lumea civilizată și democrația vor învinge, războiul va rămâne în istorie. Mulțumim pentru viitorul nostru european”, a declarat Igor Grosu.

De menționat că la ședință au participat doar deputații PAS. Opoziția parlamentară a boicotat ședința. Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a menționat ulterior că este de părere că „nu a pierdut nimic”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: