Captură video/NewsMaker

(VIDEO) Voronin, nemulțumit că are pensie mai mică decât judecătorii CC: „Nu fac nimic și au 40 de mii”

Deputatul Vladimir Voronin, președinte al Partidului Comuniștilor (PCRM) este nemulțumit de faptul că judecătorii Curții Constituționale (CC) primesc o pensie mai mare ca a lui. 

Mai exact, după ședința Parlamentului de astăzi, 3 noiembrie, Vladimir Voronin a fost întrebat de către o jurnalistă a postului de televiziune TV8 dacă îi ajunge pensia pentru cheltuieli. Deputatul s-a arătat indignat de întrebare și a spus că pensia judecătorilor de la Curtea Constituțională este mai mare, deși munca lor ar fi mai ușoară.

„Tu ești sănătoasă? Pensie mare? Să robești nouă ani de zile la Președinție și să primești 14 mii de lei pensie, asta-i pensie mare? Să stai în Curtea Constituțională și să nu faci nimic și să primești 40 de mii salariu îi mai mult? Îi mai bine, mai rău? Cum îi?”, a răspuns Vladimir Voronin.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Vladimir Voronin a obținut, în 2021, un salariu de circa 46 mii de lei. Totodată, el a beneficiat de venituri în calitate de dobândă a depozitelor bancare – 35,4 mii lei. Deputatul comunist a mai obținut circa 467 mii de lei datorită obligațiunilor deținute la FinComBank. Soția sa a obținut un venit de 20,5 mii lei, datorită unui depozit bancar și circa 20 de mii de lei – pensie.

În același timp, Vladimir Voronin a beneficiat de 175 mii de lei, datorită pensiei. Alte 21,3 mii lei i-au intrat în cont în calitate de indemnizație de la parlament pentru transport, 7 900 lei – compensații pentru tratament și 13 mii lei – cheltuieli compensate de parlament pentru „îndeplinirea acțiunilor de serviciu”.

Președintele PCRM a declarat 7 bunuri imobile, dintre care unul este înregistrat pe numele său. Cele mai scumpe sunt două terenuri – de 0,0655 hectare, estimat la 152 611 lei și de 0,0627 hectare, estimat la 130 028 lei, ambele dobândite în anul 1996.

La capitolul „clădiri și construcții”, comunistul a declarat două case de locuit, dobândite în 2005 și 2008. Prima are 50,7 m2 și este estimată la 208 mii lei, iar a doua, cu suprafața de 122,6 m2, valorează 312 mii lei. În proprietatea soților Voronin mai este și un garaj de 41,1 m2, a cărui valoare nu a fost indicată în declarație.

De asemenea, lui Voronin îi aparține un apartament dobândit în 1989, cu suprafața de 232,7 m2, estimat la 1 884 120 lei.

Deputatul comunist deține o mașină de model Audi A8, fabricată în 2009 și cumpărată în 2017, a cărei valoare este estimată la 10 mii de euro.

Fostul președinte al R. Moldova a declarat și un ceas de mână de model Breitling Transocean Chronograph Unitime, pe care l-a primit cadou în mai 2021. Accesoriul este estimat la 117 mii de lei.

Soții Vladimir și Taisia Voronin dețin 10 conturi bancare, 6 dintre care sunt pe numele deputatului comunist. Sumele deținute pe acestea variază între 1 dolar și 1 mln de lei. De exemplu, într-unul dintre conturi este declarată suma de 720 mii de lei, pe un altul – 14 mii euro.

Pe parcursul anului trecut, Vladimir Voronin și soția sa au mers o singură dată la sanatoriu, achitând câte 1,6 mii de lei. De asemenea, cuplul a cheltuit între 800 și 2000 de lei pentru tratamente medicale. Președintele PCRM a mai scos din buzunar circa 4000 de lei pentru tipărirea unei cărți autobiografice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zvon.md

Fără vot final pe PACCO în actualul Parlament? Deputat PAS: „Nu am primit avizul Comisiei de la Veneția”

Proiectul de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) va fi votat în lectură finală de următorul Parlament. Cel puțin asta a declarat deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Întrebat dacă proiectele pot trece dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a precizat că „acestea trec dintr-o legislatură în alta”. Potrivit lui Cheptonar, săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc ultima ședință a actualului Parlament. Totuși, proiectul nu va fi supus votului, întrucât Comisia de la Veneția nu a emis încă un aviz.

La emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, deputatul a declarat că săptămâna viitoare, pe 10 iulie, „ar trebui să fie ultima ședință” a actualului Parlament. Întrebat despre soarta proiectului PACCO și dacă se va reuși să fie votat, săptămâna viitoare, în lectură finală, parlamentarul a spus: „Acest proiect va fi votat în legislatura următoare deja, pentru că a fost expediat Comisiei de la Veneția, încă nu s-a întrunit Comisia, nu am primit avizul, respectiv nu am dorit să mergem…”.

La precizarea prezentatoarei TV, dacă proiectele trec dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a spus: „Da, trec dintr-o legislatură în alta. Există procese în care sunt extrase, adică sunt retrase din proces legislativ, dar ele rămân”.

Amintim că proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 20 februarie 2025. Opoziția parlamentară s-a opus votului, dar și deputata PAS Olesea Stamate a votat împotriva proiectului.

***

Pe 20 ianuarie, Consiliul Suprem de Securitate – convocat în ședință de președinta Maia Sandu – a recomandat să fie consolidată „arhitectura instituțională a organelor responsabile de combatere a corupției” și să fie fortificat „cadrul legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală”.

Pe 29 ianuarie, în urma recomandărilor CSS, Ministerul Justiției a venit cu mai multe propuneri. Una drintre acestea a fost ca Procuratura Anticorupție și PCCOCS să fuzioneze. Instituția a precizat că propunerile vor transmise Parlamentului, care va decide „opțiunea de urmat”.

Pe 13 februarie, deputatul PAS Igor Chiriac a prezentat un proiect de lege care prevedea lichidarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS și crearea unei noi instituții – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Inițiativa legislativă, care a fost înregistrată în Parlament, avea 29 de autori. Printre semnatarii documentului nu se regăseau trei deputați PAS din Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunități.

Tot pe 13 februarie, Procuratura Generală și-a expus punctul de vedere asupra proiectului de lege, menționând că, în urma unei analize preliminare, au fost indentificate „riscuri pe termen scurt, mediu și lung”. Procuratura declara sunt necesare consultări publice „ample” și „opinia instituțiilor europene competente”.

Pe 19 februarie, Veronica Dragalin a demisionat de la șefia Procuraturii Anticorupție. În adresarea sa, Dragalin a criticat proiectul de lege, avertizând că acesta reprezintă „un atac asupra sistemului de justiție” și o amenințare gravă la adresa luptei împotriva corupției la nivel înalt.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: