La 26 de ani, să trăiești în Drochia, să administrezi un cont pe Instagram și să predai matematica în școală. NM a discutat cu Mihaela Rotari, profesoară de matematică la un liceu cu predare în limba rusă din Drochia. Ea ne-a povestit, cu ce probleme se confruntă pedagogii tineri din Moldova, cum le explică elevilor că matematica e ceva extraordinar și cum părinții și copiii reacționează la „story”-urile sale de pe Instagram.
„Dnă Mihaela, am nevoie de o curea. Puteți să mi-o împrumutați?”
De ce ați decis să deveniți pedagog?
Dacă e să fiu sinceră, niciodată nu mi-am imaginat că aș fi profesor și nici nu-mi doream să fiu. Am lucrat la școală timp de trei ani doar pentru că am învățat cu finanțare bugetară și, conform condițiilor contractului, trebuia să lucrez în această perioadă. După trei ani, îmi doream să mă ocup de altceva. Pentru un an, m-am mutat la Chișinău, apoi am revenit la Drochia.
În toată această perioadă, am predat ore suplimentare de matematică. Și abia atunci am înțeles că școala nu numai ne consumă energia, dar și ne-o alimentează. E un fel de echilibru în care după un declin puternic urmează o ascensiune asemănătoare. Nici acum nu înțeleg, cum funcționează aceasta. De aceea am revenit în școală. De data aceasta, în mod conștient.
Pedagogii tineri vorbesc adesea despre presiuni din partea profesorilor din generația mai în vârstă. Dvs. simțiți acest lucru?
Deja nu, dar mai devreme, când abia am venit la școală, am simțit. Ești perceput așa, ca un… Ca un coleg cam prostuț care nu știe absolut nimic și nu are niciun fel de drepturi. În plus, trebuie să faci doar așa cum ți s-a spus.
Acum, înțeleg desigur că după universitate, nu eram pregătită să predau. Dar cred că primul an este dificil nu numai pentru profesori. În plus, profesia de pedagog este una de creație. Ești un pic artist. Trebuie să ieși și să te prezinți. Pentru că cel mai adesea, nu disciplina studiată, inclusiv matematica, ademenește elevii, ci profesorul. Și cunoștințele sunt percepute doar prin personalitatea profesorului.
Acum, cei mai mulți dintre actualii mei colegi sunt profesorii mei de ieri. Se comportă cu mine de parcă aș fi eleva lor și acest lucru îmi place.
Dvs. administrați conturi pe Instagram, Facebook, TikTok. De ce și pentru cine faceți acest lucru?
Adesea vreau să abandonez. Uneori îmi pare că acest lucru nu mai este serios. Ei bine, la 23 de ani era amuzant, dar nici profesorii nu fac acest lucru. De exemplu, la școala precedentă, colegii erau sceptici față de mine și chiar se supărau din cauza postărilor mele de pe rețelele sociale. Discutau și credeau că și ei sunt vizați cumva, dar viața mea nu se limitează la școală.
Apoi înțeleg că elevilor le va fi util să vadă și altă parte a mea, dar și faptul că și profesorul este om. Și că este extraordinar ceva să fii profesor.
arhiva personală a Mihaelei Rotari
Pe rețelele sociale aveți reacții din partea elevilor? De exemplu, ei vă spun că „noi am văzut story-ul dvs.”?
Da, îmi spun. „Sunteți atât de frumoasă”, „amuzantă” sau și altceva. Desigur, acordă atenție, îmi fac complimente sau observații. În orice caz, profesorul constituie un obiect de interes sporit. Da și părinții, cu unele mici excepții, au o atitudine bună în acest sens.
Vă scriu cumva elevii pe rețelele sociale atunci când nu înțeleg ceva la tema pe acasă ori la rezolvarea unei probleme? Chiar astăzi ați postat un story cu îndemnul să vă scrie pe Facebook, Instagram sau direct pe telefon prin codul QR care este lipit de automobilul dvs.
Deocamdată nu. Dar aș vrea să cred că vor scrie.
Datorită blogului de pe Instagram, găsiți elevi pentru orele suplimentare sau aceștia sunt elevii din liceul dvs.?
Nu, este tocmai datorită blogului de pe Instagram. Sunt foarte puțini elevi din liceu. Ba mai mult, evit acest lucru. Se creează un anumit conflict de interese și disconfort, inclusiv printre copii. Ei pot să spună: „Păi da, el merge la orele suplimentare la ea, de aceea îi pune note de zece”. Deși la orele suplimentare noi nu facem temele pe acasă. Rezolvăm ceea ce elevul nu a înțeles la lecțiile precedente sau analizăm ceea ce nu este inclus în programul de studii.
Acum, cei mai mulți elevi sunt din clasa a 12-a, în special din Chișinău. Ne pregătim de BAC. Mulți dintre ei își completează cunoștințele pentru a susține cu bine examenele și pentru a pleca la studii în România, Polonia, Țările de Jos sau în altă parte.
La Festivalul Internațional de la Berlin din acest an, premiul principal a revenit peliculei „Badardeală cu bucluc sau porno balamuc”, realizată de un regizor din România. Subiectul filmului e următorul: cariera și reputația unei profesoare sunt amenințate după ce o înregistrare video personală erotică este distribuită pe internet. În opinia dvs., cât de admisibilă ar trebui să fie deschiderea unui profesor și poate oare o profesoară să posteze pe rețelele sociale imagini în care e îmbrăcată în costul de baie, de exemplu?
Îmi este greu să răspund la această întrebare. Am niște principii morale. Și nu pentru că sunt profesoară, ci pentru că sunt Mihaela și așa m-a educat mama. De exemplu, mama a reacționat destul de dur chiar și la culoarea albastră a părului meu. În ce privește dezgolirea corpului, cred că postarea pe rețelele sociale a imaginilor în costum de baie e ceva anormal. Eu nu mi-aș permite așa ceva, chiar dacă nu aș fi profesoară.
De exemplu, eu nu postez fotografii din sala de sport pe care o frecventez de mai mult timp, dacă acestea îmi par prea intime sau sexuale. Dar, repet, aceasta este doar alegerea mea.
Apropo, întâlniți în sala de sport elevi de-ai dvs.?
Da (râde). „Dnă Mihaela, am nevoie de o curea. Puteți să mi-o împrumutați?”. E foarte interesant. Dar sunt mai aproape de ei și e minunat.
„Nu-mi plătiți acești 50-60 de lei și luați-vă vouă caietele”
De ce se obișnuiește să se considere că cică profesorii tineri nu vor să lucreze? S-ar părea că ei „caută bani ușori”, vin și plească, iar generația în vârstă rămâne.
Într-o anumită măsură, e adevărat că tinerii caută bani ușori. Ne dorim să ne cumpărăm iPhone, mașină, casă. Mai trebuie să ne întreținem familia, și așa, ca să nu plecăm la muncă (peste hotare). Pentru că cei mai mulți oameni de la noi trăiesc în două țări.
După facultate, salariul este de 5-6 mii de lei. Nu vei trăi cu acești bani, de aceea băieții și pleacă. Profesorii în vârstă au deja casă, viața de zi cu zi le este pusă la punct, iar noi nu avem toate acestea.
Salariul de bază al unui profesor îl constituie orele. Mai sunt niște plăți suplimentare, de exemplu, pentru verificarea caietelor. Acum, am clasele a cincea, a șasea, a șaptea, a noua și a zecea. De regulă, la clasa a cincea strângem caietele pentru verificare de două ori pe săptămână, la a șasea și a șaptea – o dată pe săptămână, iar la clasele superioare – o dată la două săptămâni. Pentru verificarea caietelor într-o clasă ni se plătește suplimentar aproape 50-60 de lei.
arhiva personală a Mihaelei Rotari
Cât timp vă ia, în medie, verificarea caietelor într-o clasă, de exemplu, în clasa a cincea?
În clasa a cincea sunt 22 de caiete. Aproximativ două ore. În total, patru ore pe săptămână sau 16 ore pe lună. Reiese că pentru 16 ore de verificare a caietelor se plătesc lunar 50 de lei.
Uneori mă gândesc: nu-mi plătiți acești 50-60 de lei, dar luați-vă vouă caietele.
Din câte știu, ați învățat și în școală din Moldova, și în una din Rusia. Există vreo diferență între elevii și profesorii de aici și cei de acolo?
Am absolvit nouă clase la Drochia, apoi ne-am mutat cu toată familia la Moscova. Acolo, am învățat în clasele a 10-a și a 11-a. Am susținut EGĂ (examenul de stat unificat), apoi am revenit în Moldova. Aici, am susținut BAC-ul și am mers la universitate.
Desigur, există o diferență. Am trăit și am învățat practic în centrul Moscovei. Acolo, elevii din clasele superioare au un scop – să meargă la universitate. Ei știu că studiile superioare le oferă oportunitatea de a-și găsi un serviciu și de a câștiga bine pe viitor.
La noi însă cei mai mulți dintre elevii din clasele superioare sunt sceptici față de universitate. Și chiar dacă, până la urmă, mulți dintre ei merg la facultate, e numai pentru „a obține studii superioare”. Ei înțeleg că nu vor lucra conform specialității. Unii în general învață la secția cu frecvență redusă și în acest caz, de ce „să transpire”? Ceilalți înțeleg că aici nu ai unde lucra și au un singur scop – să plece. Și acest lucru se simte foarte bine. În ce privește nivelul de predare, nu am observat vreo diferență semnificativă.
„Adesea îmi pun această întrebare: dar cu ce m-a ajutat matematica în viață?”
Cum reușiți dvs., o profesoară tânără, să stabiliți relațiile cu copiii: autoritarism, prietenie, convingeri – ce metode folosiți? Probabil, nu este simplu atunci când diferența dintre profesor și elev este de vreo zece ani.
Cred că un profesor nu poate obține aproape nimic de pe o poziție dură. Încerc să stabilesc un contact amical: da, eu sunt profesoară, tu ești elev, dar suntem o echipă. Suntem împreună ca eu să te învăț ceva.
Anume pentru aceasta administrez conturi pe rețele sociale, ca să fiu mai aproape de ei. Pentru aceasta uneori glumesc la lecții. Astfel de momente se întipăresc în memorie și apoi ei își spun unul altuia: „Iată, o profesoară extraordinară”.
Puneți note de doi?
Am pus de câteva ori. Și… nimic. Îmi este neplăcut să apreciez cu note de doi. Este o măsură extremă, când reies din principiul: nu faci nimic, la două lecții nu faci nimic, de două săptămâni nu faci nimic… Și iată, ai un doi. Hai, trezește-te.
În viziunea majorității oamenilor, matematica înseamnă ceva îngrozitor de plictisitor. Cu siguranță, vi s-a spus că ea „nu este necesară în viață” sau „și așa pot număra banii”. Cum motivați elevii s-o studieze și să se intereseze de ea?
Corect, cum s-ar zice, eu doar nu cer la magazin „radical din nouă” kilograme de cartofi.
Adesea îmi pun această întrebare: dar cu ce m-a ajutat matematica în viață? Da, matematica ne învață să gândim, să calculăm. Da, eu pot rezolva integrale și rădăcini. Dar aș vrea să cred că matematica ne învață insistență, perseverență, când rezoltarea unei probleme constă în identificarea răspunsului.
Adesea le spun elevilor: în matematică e la fel ca și în viață – întotdeauna există o soluție pentru o problemă. Încerci o metodă, apoi alta, a treia. Și în orice caz, va fi o soluție. La lecții, elevii mă întreabă: „Dar aici, cum să rezolvăm?”. Dar eu nu știu cum să rezolvăm. Eu știu că aici se poate face iată așa, iar mai departe se va vedea. Așa e și în viață.
Dar de ce pentru unii copii matematica este simplă, iar pentru alții nu? Aceștia sunt mult mai deștepți, perseverenți, ageri ori au aptitudini pentru această disciplină?
După prima sau a doua lecție în clasa a 10-a, le-am dat o temă pe acasă care nu a fost prea simplă, chiar dacă am rezolvat la lecție ceva asemănător. Din toată clasa, au rezolvat doar doi elevi.
Unul dintre ei mi-a recunoscut mai târziu că timp de două ore a încercat să rezolve și, până la urmă, a reușit. Cred că diferența dintre cei care înțeleg matematica și o iubesc și cei care nu înțeleg și nu învață constă în faptul că unul poate și dorește să acorde două ore, iar altul – nu. Și această dorință disciplinează. Altul însă va merge la școală și pur și simplu va spune că nu a putut rezolva.
„Din cauza online-ului, vine vremea celor „tineri, frumoși și deștepți”
Ce vă deranjează cel mai mult și nu vă place la școală?
Probabil, este atitudinea unor părinți. Da, este mai rar, dar se întâmplă când mi se spune: „Dvs. înțelegeți cum e să corectezi o notă de doi?” sau „De ce îi stricați viața copilului meu?”.
Când am plecat de la școala anterioară, o mamă mi-a scris: „Vă felicit, de mult trebuia s-o faceți. Ați stricat viața copilului meu”. Adesea, părinții se comportă mai rău decât copiii, iar tu te gândești: oare cum e posibil așa ceva?
Adesea, profesorii în etate spun că iată, „înainte, erau alți copii”. Dacă e să comparăm colegii de clasă ai dvs. și copiii de astăzi, e adevărat?
Totul se schimbă. Ceea ce a fost acum 15 ani, de exemplu, nu poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă astăzi. Bineînțeles, copiii se deosebesc, inclusiv din cauza dorinței de a fi activi și prin tendința spre „action”. Chiar și copiii mei – sunt doi – își doresc mereu mișcare. Pe de altă parte, copiii au fost mereu așa, dar acum au găsit „vinovatul” și acesta este TikTok.
arhiva personală a Mihaelei Rotari
Credeți că învățământul online este viabil?
Predau lecții online. De aproape doi ani deja. Și cred că da, dar nu pentru toți. Pentru clasele superioare, unele discipline chiar pot fi predate în regim online. Liceenii sunt mai responsabili și mai perseverenți. Pentru clasele medii, de la a 5-a până într-a 8-a, este mai dificil, de aceea online-ul este posibil doar în situații foarte critice.
Acum, predau lecții suplimentare de matematică online, pe iPad. Scriu pe acesta și distribui cu ajutorul ecranului. Este foarte comod și chiar se vede mai bine decât la lecțiile obișnuite.
Ce ați dori să se schimbe în sistemul de învățământ în școli?
Matematica nu se schimbă de vreo două mii de ani, fără a lua în calcul teoria probabilității și alte teorii relativ noi, dar acest lucru nu este de nivelul școlii. De aceea, într-un sens oarecare, matematica are noroc, comparativ cu aceeași fizică sau chimie.
În ce privește predarea, cred că matematica poate și trebuie să fie adaptată vieții. De exemplu, la unul dintre cursuri, în perioada studiilor de masterat, compuneam probleme din viață. Există, de exemplu, posibilitatea de a pleca în unul și același oraș cu automobilul și cu trenul. Și ar trebui să se calculeze valoarea combustibilului, a parcării, dar și alte cheltuieli și, comparând toate costurile, să se afle, ce e mai ieftin.
Într-o clasă a fost un astfel de caz. Pe masă era o bucată de bancnotă de un leu. Cineva din copii a spus în glumă că mi s-a dat mită. Și atunci am răspuns că dacă aici sunt 65% din mărimea unei bancnote, aceasta poate fi schimbată la bancă. În final, am găsit o bancnotă întreagă, am comparat proporțiile și am calculat, îmi va fi schimbată sau nu. Iată în astfel de cazuri, copiii înțeleg, de ce e nevoie de matematică.
arhiva personală a Mihaelei Rotari
Dvs. peste 15 ani: cum vă vedeți? Și veți fi și mai departe în școală?
Probabil, da, dar nu numai în școală. Pentru mine, este important să evoluez în toate direcțiile, inclusiv în cea materială. Vreau să-mi cresc veniturile. Când ești cu un iPhone pe care ți-l poți cumpăra singură, e foarte bine. Și elevii acordă atenție acestui fapt, dar și tu te simți altfel.
Când abia am început să lucrez, am nimerit la o conferință a pedagogilor. Atunci, directorul unei școli a spus ceva despre tinerii specialiști ce m-a afectat foarte mult.
El a spus că „bineînțeles, tinerii specialiști sunt minunați”. Da, ei vor evolua, dar „deocamdată, pensionarii aduc locurile de frunte la olimpiade”. Și a mai spus că „tinerii frumoși și deștepți sunt numai în povestea lui Harap Alb”. Și iată sunt patru ani deja și țin minte această frază.
Pe de o parte, profesorii în etate chiar sunt mai mulți. Directorii de școli nu doresc să înlocuiască un profesor cu experiență cu un tânăr specialist – există și această problemă. E mai simplu cu un profesor cu experiență: nu trebuie să-i explici totul, nu trebuie să-l înveți și el nu va pleca din școală, așa cum poate să plece un tânăr specialist. Dar pe de altă parte, când ți se spune de la bun început că „vei lucra trei ani, apoi vei pleca”, ce sens mai are să demonstrezi cuiva ceva. Până la urmă, dacă voi dori să lucrez în școală, voi merge acolo unde vor avea o atitudine normală față de mine, ceea ce am și făcut. Și mai cred că în acest sens, din cauza online-ului, vine timpul acelor „tineri frumoși și deștepți”.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
