PSRM

Vlad Batrîncea: Cel mai probabil, PSRM va boicota referendumul privind integrarea europeană a Moldovei

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), „cel mai probabil”, va boicota referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută de secretarul executiv al PSRM, deputatul Vlad Batrîncea, în cadrul ediției din 4 iulie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8

Poziția PSRM o vom anunța după data de 8-10 iulie, când o să avem Consiliul Republican și împreună cu colegii deja vom anunța poziția public. În opinia noastră, la moment, de fapt nu este o noutate, acest referendum a fost inițiat ilegal. Legislația electorală a fost modificată în an electoral, ceea ce este o încălcare a legii și recomandărilor Consiliului Europei. Noi considerăm că acest referendum nu este despre integrarea europeană, dar este un instrument electoral pentru doamna Maia Sandu pentru alegerile prezidențiale. Nu poate avea loc acest referendum în ziua alegerilor prezidențiale, de aceea noi nu considerăm acest referendum legitim. Și pe motiv că Republica Moldova abia începe negocierile cu UE, iar acest referendum urmează să aibă loc atunci când am trecut de negocieri. Asta înseamnă că cel mai probabil vom boicota acest referendum pe motiv că este o ilegalitate”, a declarat Vlad Batrîncea.

***

Precizăm că alegerile prezidențiale și referendumul constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova, inițiat de președinta Sandu, vor avea loc în aceiași zi – pe 20 octombrie. Maia Sandu a declarat într-un interviu că a făcut această propunere pentru o rată mai înaltă de participare la plebiscit.

Ne dorim un scrutin care să aducă cât mai mulți alegători la vot. Și din experiența noastră știm că la alegerile prezidențiale avem întotdeauna cea mai înaltă rată de participare, în comparație cu alte scrutine. Acesta este argumentul de bază. Sigur, putem să menționăm și argumentul că se economisesc niște resurse. Dar cel mai important este ca la acest scrutin să participe cât mai mulți oameni acasă și din afara țării”, a spus Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТАСС

De la organizație teroristă la putere legitimă: Rusia – prima țară care a recunoscut oficial regimul taliban din Afganistan

În Rusia a fost recunoscut oficial Emiratul Islamic al Afganistanului — o entitate statală condusă de mișcarea „Taliban”, scrie The Moscow Times cu referire la Ministerul rus al Afacerilor Externe. Potrivit instituției, adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Andrei Rudenko, a primit copiile scrisorilor de acreditare de la noul ambasador afgan la Moscova, Gul Hasan.

Ambasadorul rus la Kabul, Dmitri Jirnov, a spus că decizia de recunoaștere a fost luată de președintele rus Vladimir Putin, la propunerea ministrului de Externe, Serghei Lavrov.

Confirmarea simbolică a recunoașterii a fost arborarea noului steag al Afganistanului deasupra ambasadei de la Moscova. Potrivit TASS, este vorba despre un drapel alb, cu textul șahadei — mărturisirea islamică de credință într-un singur Dumnezeu. După preluarea puterii în 2021, „Talibanul” a interzis fostul drapel național, compus din dungi negre, roșii și verzi, înlocuindu-l cu acest simbol religios.

În declarația sa, Ministerul rus al Afacerilor Externe a subliniat perspectivele extinderii cooperării comercial-economice cu Kabulul, acordând o atenție deosebită proiectelor din domeniile energiei, transportului, agriculturii și infrastructurii. De asemenea, Rusia și-a exprimat disponibilitatea de a continua să ofere sprijin în domeniul securității și în lupta împotriva terorismului și a criminalității legate de droguri. A fost menționată separat și intenția de a aprofunda legăturile în educație, sport, cultură și domeniul umanitar.

The Moscow Times menționează că Rusia a devenit, astfel, prima țară din lume care a recunoscut oficial Emiratul Islamic al Afganistanului, deși mișcarea „Taliban” era considerată până de curând organizație teroristă în Federația Rusă. În decembrie 2024, Duma de Stat a adoptat o lege care permite excluderea „Talibanului” din lista respectivă, iar pe 17 aprilie 2025, Curtea Supremă a Federației Ruse a anulat oficial interdicția privind activitatea acestei mișcări în țară.

***

După preluarea puterii în Afganistan, în 2021, mișcarea „Taliban” a format propriul guvern, instaurând un regim criticat pentru represiunile sistematice. Regimul a acordat o atenție restrângerii drepturilor femeilor: au fost introduse interdicții privind educația și libertatea de mișcare, au fost reintroduse pedepsele corporale și creat un departament special pentru „păstrarea valorilor jihadului”. Potrivit sursei, deși din 2003 „Talibanul” a fost recunoscut în Rusia ca organizație teroristă, cooperarea dintre Moscova și această mișcare s-a intensificat după începutul războiului din Ucraina. Chiar și înainte de recunoașterea oficială, reprezentanți ai conducerii talibane participau în mod regulat la evenimente alături de oficiali ruși, inclusiv Vladimir Putin. Iar ministrul de Externe, Serghei Lavrov, i-a numit pe reprezentanții „Talibanului” drept „oameni raționali”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: