Filme de animație pentru copii vin de pe două continente și aduc multă aventură la Animest 2020
3 мин.

Cei mai tineri fani ai Animest Chișinău vor avea parte, la cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, de o doză bună de cele mai noi scurtmetraje și două lungmetraje din Mexic și Regatul Unit. Copilașii vor putea călători prin lumea poveștilor captivante și a personajelor curajoase, în weekendul dintre 21 și 22 noiembrie. Amuzante, fascinante și educative, poveștile animate incluse în programul din acest an vor face deliciul micilor spectatori, care vor putea urmări cea mai complexă selecție Minimest de până acum de oriunde din România, prin intermediul platformei de streaming a festivalului.

Filme de animație pentru copii vin de pe două continente și aduc multă aventură la Animest 2020

Grupate în două calupuri tematice, filmele scurte au fost alese din animații primite din toată lumea, sunt realizate folosind tehnici diverse, de la desen pe hârtie la 3D și abordează teme precum prietenia între ființe diferite, relația dintre copii și părinți sau bunici, diferențele mai mult sau mai puțin vizibile dintre oameni, iar câteva sunt reinterpretări originale ale unor povești clasice. Acestea vor putea vizionate în zilele de weekend la ora 10:00.

Filme de animație pentru copii vin de pe două continente și aduc multă aventură la Animest 2020

Scurtmetrajele de sâmbătă, vor fi urmate, la ora 12:00, de filmul Un costum pentru Nicolas, o poveste fascinantă despre un băiețel de 10 ani, cu sindromul Down. Mama îi pune la încercare imaginația creându-i în fiecare an câte un costum de ziua lui. Într-o seară, băiatul descoperă cufărul lăsat de mama sa, care este de fapt un portal spre o lume fantastică, prin care Nicolas începe o aventură magică. El are misiunea de a salva un regat căruia i s-au furat toate visele și de a le arăta oamenilor că iubirea și bunătatea pot învinge orice bariere. Filmul este proaspăt scos și semnat de regizorul mexican Eduardo Rivero Cruz.

Și calupul de duminică de Minimest va fi urmat, la ora 12:00, de un lungmetraj dedicat celor mici. Strike este povestea devenirii lui Mungo, un pui de cârtiță, pe care îl așteaptă o carieră în legendara mină de aur din orașul natal, spre mândria tatălui său. Prietenii săi de-abia așteaptă să lucreze în mină, pe când Mungo visează să devină fotbalist profesionist. Astfel, el luptă nu numai pentru a-și salva familia și comunitatea, dar și pentru a-și împlini visul de a participa la Campionatul de Fotbal din Rusia. Filmul a fost produs în Regatul Unit de regizorul Trevor Hardy în 2019.

 

 

Programul integral al ediției va fi disponibil în curând pe animest.md.

***

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest este organizat de Asociația Animest și ALTFilm și co-finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România și Forumul Cultural Austriac.

Parteneri media: Diez.md, Locals.md, Moldova.org, Ea.md, Agora.md, Newsmaker, Cinehub.md

Если вы нашли ошибку, пожалуйста, выделите фрагмент текста и нажмите Ctrl+Enter.

Сообщить об опечатке

Текст, который будет отправлен нашим редакторам: