Tudor Mardei / NewsMaker

Stoianoglo, după ce Balan a fost eliberat la cererea Rusiei: „În mare parte, poate distruge activitatea SIS-ului”

Deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, consideră că informațiile pe care le deține Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care a fost condamnat pentru tentativă de divulgare a secretului de stat și predat Belarusului, în schimbul a doi ofițeri SIS deținuți în Federația Rusă, nu are reprezenta un interes semnificativ pentru Republica Moldova. În același timp, parlamentarul susține că aflarea sa în libertate ar crea totuși riscuri, întrucât acesta ar cunoaște rețeaua de agenți sub acoperire ai țării, ceea ce, potrivit lui, ar putea afecta activitatea SIS. Afirmațiile au fost făcute joi, 30 aprilie, în cadrul unor de declarații de presă la Parlament.

Nu cred că informația pe care o are domnul Balan reprezintă un interes mare. Dar în același timp, eu atrag atenția că domnul Balan era unul dintre conducătorii SIS-ului, care cunosc toți ofițerii, tot sistemul, inclusiv oamenii care lucrează sub acoperire, iar sub acoperire lucrează oameni în instituțiile internaționale, acolo unde sunt interesele Republicii Moldova. Și în opinia mea, acesta este cel mai mare pericol pentru Republica Moldova. (…) Asta, în mare parte, poate distruge activitatea SIS-ului în timpul actual”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

El a mai spus că nu a interacționat niciodată cu Alexandru Balan, inclusiv în perioada în care a condus Procuratura Generală. „Noi am activat în perioade diferite. Eu am devenit procuror general la sfârșitul anului 2019, atunci când el nu activa deja în funcție (funcția de director adjunct al SIS – n. r.)”, a menționat politicianul.

Amintim că, pe 28 aprilie, la punctul de trecere Pererov – Beloveja, la frontiera belaruso-polonă, a avut loc un schimb multilateral de deținuți, la care au participat Polonia, Republica Moldova, Rusia și Belarus. În cadrul operațiunii, părțile au făcut un schimb de 10 persoane, după formula „cinci la cinci”. Republica Moldova a recuperat doi ofițeri de informații, care ar fi fost arestați de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei la Moscova, în primăvara anului 2025.

În schimbul celor doi ofițeri de informații, la solicitarea Moscovei, Republica Moldova i-a predat pe Alexandru Balan și Nina Popova, soția unui ofițer al armatei ruse.

Alexandru Balan, care deține cetățenie moldovenească și română, a fost arestat în România în septembrie 2025, într-un dosar de trădare de patrie. Acesta este acuzat că s-a întâlnit de două ori, la Budapesta, cu reprezentanți ai KGB-ului Belarusului și a transmis informații secrete în schimbul banilor.

Fostul șef adjunct SIS a fost judecat într-un dosar de trădare de patrie și în Republica Moldova, în care a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani pe 15 aprilie, după prima ședință de judecată, care s-a desfășurat cu ușile închise. Balan, care se afla în arest la domiciliu în România și a participat prin videoconferință, și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei penale în procedură simplificată.

Ulterior, pe 24 aprilie, Alexandru Balan a fost extrădat din România la Chișinău.

Pe 28 aprilie, în ziua schimbului internațional de persoane, Alexandru Balan a fost grațiat pentru a putea pleca în Belarus. Acesta a fost întâmpinat în Belarus cu flori și cadouri, care i-ar fi fost transmise de președintele Alexandr Lukașenko. Presa belarusă de stat l-a prezentat drept „agent de informații” care „și-a îndeplinit datoria față de patrie”.

Pe 29 aprilie, președinta Maia Sandu a declarat că eliberarea lui Alexandru Balan, în cadrul schimbului internațional de deținuți, nu implică riscuri „suplimentare” pentru securitatea Republicii Moldova, întrucât acesta ar fi putut transmite informații sensibile „oricui” încă din 2019, după ce a fost suspendat din funcție. Șefa statului a calificat rezultatele operațiunii drept „foarte bune”.

***

Alexandru Balan a fost numit director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate în 2016. Conform SIS, acesta a fost suspendat din funcție în 2019, fiindu-i totodată retras accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ecaterina Moscalu/Facebook

Statul nu poate plăti expertul din România în dosarul Vartic? Precizările șefei agenției pentru combaterea violenței

Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), este în căutare de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de diurnă, cazare și expertiza în cazul Vartic, care va fi efectuată de specialiști din România. Directoarea instituției, Viorica Țîmblari, a comunicat că a primit pe 29 aprilie o solicitare din partea avocatelor privind acoperirea cheltuielilor pentru expertul din România și că în aceeași dimineață a transmis un răspuns oficial. Se întâmplă la o zi, după ce avocatele au menționat că organul de urmărire penală, ar fi refuzat oficial să acopere costurile expertului internațional din România, printr-o ordonanță emisă pe 29 aprilie 2026.

„Chiar dacă solicitarea privind acoperirea cheltuielilor de diurnă, cazare și expertiză din România a fost transmisă abia ieri, ANPCV a inițiat deja anterior demersuri către partenerii de dezvoltare, în baza informațiilor publice apărute despre necesitatea acestor costuri. Din păcate, aceste tipuri de intervenții în cauze individuale nu intră în mandatele lor, fiind orientate spre reforme sistemice și consolidarea instituțiilor, iar procedurile internaționale nu permit finanțarea directă a experților desemnați”, a scris Viorica Țîmblari, pe pagina sa de facebook.

Aceasta a adăugat că instituția continuă demersurile și către alți parteneri și organizații pentru a identifica eventuale soluții și va reveni imediat ce există un răspuns pozitiv.

„În general, conform cadrului legal, experții solicitați de părți în procese judiciare nu sunt și nu pot fi acoperiți din fonduri publice — regulă valabilă în toate cazurile. ANPCV rămâne angajată să susțină un proces corect, transparent și centrat pe drepturile victimelor”, a adăugat șefa ANPCV.

Este de menționat că alte cheltuieli, precum exhumarea și expertizele medico-legale, sunt acoperite de stat prin instituțiile competente.

Precizarea a fost făcută după ce avocatele mamei Ludmilei Vartic, Gabriela Kornacker și Violeta Gașițoi, au declarat că organul de urmărire penală ar fi refuzat oficial, printr-o ordonanță emisă pe 29 aprilie, să acopere costurile expertului internațional din România. Potrivit apărării, decizia contrazice declarațiile publice anterioare ale Poliției, care anunța că statul va suporta atât costurile exhumării, cât și expertiza medico-legală repetată.

Costurile pentru expert sunt estimate la aproximativ 3.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile de deplasare. Avocatele fac apel la cetățeni să continue donațiile în conturile bancare deschise de Victoria Tatarinov, sora Ludmilei Vartic.

IGP a reacționat, precizând că atât procedura de exhumare, cât și expertiza medico-legală „a fost deja achitată” de instituție, „în deplină concordanță cu angajamentele asumate anterior, conform legislației în vigoare”. Referitor la expertul independent selectat de avocații victimei, IGP a explicat că aceste costuri „nu pot fi suportate de poliție, întrucât nu se încadrează în prevederile cadrului legal aplicabil în materia achizițiilor publice”.

Oamenii legii au precizat că reprezentantul legal are dreptul de a depune o cerere de constituire ca parte civilă în procesul penal, urmând ca toate cheltuielile să fie revendicate și examinate în cadrul procedurii judiciare.

***

Ludmila Vartic, fostă educatoare din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra ei timp de mai mulți ani. Pe marginea cazului a fost deschis un dosar pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, Dumitru Vartic având statut de bănuit. Recent, Procuratura a restricționat accesul avocatelor la informațiile din dosar privind măsurile speciale de investigație, decizie pe care apărătoarele au calificat-o drept „o îngrădire a dreptului la apărare”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: