Licitație internațională: bulevardul Mircea cel Bătrân din Chișinău ar putea fi extins cu 1 kilometru. Până unde va ajunge

Bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei urmează să fie extins cu aproape un kilometru, până la strada Bucovina. Anunțul a fost făcut de Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei din 12 ianuarie, după lansarea licitației publice internaționale pentru contractarea lucrărilor.

Proiectul prevede construcția a aproximativ un kilometru de bulevard, cu două direcții de deplasare: două carosabile pentru circulație cu sens unic, fiecare cu câte trei benzi de circulație, a anunțat Ceban. Potrivit lui, carosabilele vor fi separate prin zone verzi și alei pietonale, care vor include și piste pentru bicicliști în ambele sensuri. Stilul bulevardului existent urmează să fie păstrat.

De asemenea, pe ambele părți ale carosabilului vor fi amenajate, conform proiectului, trotuare pietonale, spații verzi, parcări stradale, stații de încărcare pentru vehicule electrice și mobilier urban. Pe lângă asta, urmează să fie amenajate și benzi dedicate transportului public, parcări pentru biciclete și trotinete, precum și stații de transport public accesibile.

În schimb, stația de dispecerat și zona de staționare a troleibuzelor de la intersecția cu strada Dumeniuc urmează să fie demontate și relocate pe strada Bucovina, în apropiere de Port Mall. Totodată, potrivit primarului Ion Ceban, va fi construită linia de troleibuz în ambele sensuri, iar infrastructura pentru vehicule electrice – va fi extinsă.

„Este un proiect mult așteptat, despre care am vorbit în ultima perioadă și la care am muncit foarte mult împreună cu colegii și partenerii UE”, a declarat Ion Ceban pe rețele, mulțumind partenerilor UE pentru sprijin.

Potrivit anunțului de licitație publicat pe platforma Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), lucrările de extindere a bulevardului Mircea cel Bătrân urmează să fie finanțate dintr-un împrumut și/sau un grant administrat de BERD. Procedura se desfășoară conform regulilor instituției și este deschisă companiilor din orice țară. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 6 martie 2026, ora 12:00.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a menționat în cadrul ședinței că lucrările ar urma să dureze aproximativ 24 de luni, după atribuirea contractului.

Amintim, ultima dată, bd. Mircea cel Bătrân a fost reabilitat în anul 2020. Atunci, pe aleea pietonală a fost amenajată pista pentru bicicliști, instalat iluminatul nocturn decorativ, mobilierul urban și renovate spațiile verzi cu instalarea sistemului automatizat de irigare.

Reamintim, la sfârșitul lunii iulie 2025, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat un contract de finanțare pentru extinderea a trei artere rutiere din capitală, în cadrul unui program amplu de infrastructură, cu o valoare totală de aproximativ 1,5 miliarde de lei. Proiectele vizează extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân și a străzii Industriale, în sectorul Ciocana, precum și a străzii Mesager, în sectorul Buiucani, dar și reabilitarea unui lac din parcul „La Izvor”.

Costul total al programului este estimat la 74,3 milioane de euro, dintre care 68,2 milioane de euro reprezintă un împrumut, iar 6,1 milioane de euro – un grant. Finanțarea este asigurată de BERD și urmează să fie acordată în trei tranșe, în perioada 2025–2029.

Potrivit deciziei CMC, proiectele prevăd construcția și modernizarea a aproximativ 8,5–9 kilometri de drumuri, extinderea liniilor de troleibuz, amenajarea stațiilor de transport public, a pistelor pentru bicicliști și pietoni, a zonelor verzi, precum și instalarea iluminatului stradal modern. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Scriitorii din România și Moldova cer un plan concret pentru Unire după declarațiile președinților Sandu și Dan

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova solicită autorităților de la București și Chișinău să treacă de la declarații la fapte concrete în privința reunificării, propunând formarea unui grup de experți care să elaboreze un scenariu realist al unirii. Apelul comun vine după declarațiile recente ale președintelor Maia Sandu și Nicușor Dan pe acest subiect.

Declarațiile au fost făcute după ce recent președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru „Le Monde” că unirea Republicii Moldova cu România ar reprezenta rezolvarea integrării europene a țării ca parte a unui singur stat, subliniind că decizia aparține exclusiv cetățenilor moldoveni și că ea personal ar vota pentru reunire. La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a reafirmat că România este pregătită pentru reunificare, invocând votul în unanimitate al Parlamentului român din 2018.

„Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova întâmpină cu bucurie și cu legitimă speranță aceste declarații făcute la cel mai înalt nivel, în perspectiva unui moment care ar putea fi unul istoric”, se arată în comunicat.

Cele două organizații susțin introducerea proiectului unionist pe agenda publică și transformarea lui într-o prioritate națională, transpartinică, a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Considerăm că a venit timpul să se treacă de la declarații de intenții la fapte concrete, și anume la elaborarea unui scenariu realist, bine întemeiat din punct de vedere politic, legislativ, financiar, economic, educațional și cultural, al obiectivului de Unire a Republicii Moldova cu România”, se arată în document, semnat de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, și președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Teo Chiriac.

Potrivit comunicatului, pentru elaborarea acestui scenariu ar fi potrivită formarea unui grup de experți de la București și Chișinău, care să analizeze toate aspectele unificării și să conceapă o strategie de comunicare și promovare a proiectului în cele două state și în dialogul cu partenerii externi.

Cele două organizații au reamintit că scriitorii și intelectualii români au fost mereu implicați în idealul Unirii, de la Unirea de la 1859 și Marea Unire de la 1918, până la lupta pentru păstrarea limbii și culturii române în perioada regimului totalitar sovietic.

***

Un sondaj al companiei IDara, publicat pe 10 marti 2025, arată că sprijinul pentru unirea Republicii Moldova cu România a crescut cu aproape 10% în ultimele luni. Autorii cercetării spun că schimbarea ar putea avea legătură cu declarația președintei Maia Sandu, care a spus într-un interviu că ar vota pentru unire, dacă ar fi organizat un referendum în acest sens.

Conform sondajului, 42,3% dintre respondenți se declară în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, iar 47,7% sunt împotrivă. Alți 10% spun că nu știu sau nu au oferit un răspuns. Prin comparație, un sondaj iData realizat în septembrie 2025 arată că doar 32,4% dintre respondenți susțineau unirea, în timp ce 60,6% erau împotrivă, iar 7% nu aveau o opinie sau un răspuns.

Sondajul a analizat și reacția cetățenilor la declarația președintei Maia Sandu privind unirea cu România. Potrivit rezultatelor, 43,5% dintre respondenți spun că nu susțin deloc această declarație, iar 8,9% afirmă că mai degrabă nu o susțin. Pe de altă parte, 23,7% spun că o susțin pe deplin, iar 15,6% declară că mai degrabă o susțin. Alți 6,6% nu au o opinie, iar 1,8% nu au răspuns.

Pe 27 martie 2018, când s-au împlinit 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care spune că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: