Poliția de Frontieră/foto simbol

Poți traversa frontiera R. Moldova cu actele digitale din aplicația EVO? Poliția de Frontieră clarifică

Actele digitale din aplicația guvernamentală EVO nu pot fi utilizate la trecerea frontierei Republicii Moldova. Traversarea este permisă doar cu documentele fizice, prezentate polițistului de frontieră. Informația a fost comunicată pe 14 septembrie de reprezentanții Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.

Poliţia de Frontieră a declarat că, în prezent, traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova de către persoane și mijloace de transport nu este permisă în baza actelor digitale generate de aplicația guvernamentală EVO.

„Conform legislației în vigoare, documentele electronice nu pot înlocui actele în original necesare pentru trecerea legală a frontierei de stat. Astfel, trecerea frontierei este posibilă doar în baza documentelor de călătorie valabile, prezentate polițistului de frontieră în original”, au comunicat reprezentanții instituției de la frontieră.

***

EVO a fost lansată pe 6 iunie 2024. Aplicația oferă acces la acte digitale și informații despre cetățeni și afaceri, inclusiv posibilitatea de a efectua plăți pentru diverse servicii. Pentru a folosi funcționalitățile EVO, cetățenii au nevoie de semnătură electronică.

La lansare, ministrul de atunci al Digitalizării, Dumitru Alaiba, declara că cetățenii care se vor înregistra în aplicație pot lăsa buletinul, permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare acasă. „Actele de care ai nevoie vor fi în telefonul tău”, preciza Alaiba. Totodată, el menționa că în EVO pot fi găsite toate datele – amenzi, autovehicule, bunuri imobile, traversări de frontieră, statutul de asigurat și medicul de familie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vizita familiei președintei Maia Sandu la Vatican: cine a suportat cheltuielile? Precizările instituției prezidențiale

Cheltuielile familiei președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, legate de vizita la Vatican, au fost acoperite din surse proprii. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, care a subliniat că în mediul online au apărut speculații false pe acest subiect.

„Pe unele canale de Telegram au apărut speculații false despre cheltuielile familiei președintei Maia Sandu cu ocazia vizitei la Vatican. Vreau să fie limpede pentru toată lumea: toate costurile au fost acoperite integral de familia președintei. Este important să nu dăm curs manipulărilor și să fim atenți la sursele din care ne informăm”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Președinției.

Amintim că, pe 12 septembrie, președinta Republicii Moldova Maia Sandu a fost primită în audiență de Papa Leon al XIV-lea, la Palatul Apostolic din Vatican. Șefa statului a fost însoțită de mama sa, de sora sa și de consiliera pe politică externă și afaceri europene, Olga Roșca.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: