10.000 de posesori ai cardurilor sociale au beneficiat deja de premii în cadrul campaniei naționale „Alături de Moldova, alături de fiecare”

Aproximativ 10.000 de cetățeni moldoveni care dețin carduri sociale Victoriabank au beneficiat de ofertele campaniei naționale „Alături de Moldova, alături de fiecare” în doar două săptămâni de la lansarea acesteia.

Astfel, în perioada 15 – 31 martie 2022:

  • Aproximativ 5.000 de clienți au primit 10% cashback la plata facturilor online pentru serviciile comunale;
  • Alți aproximativ 5.000 de clienți au primit 10% cashback după cumpărăturile făcute în farmacii;
  • Aproximativ 200 de oameni au primit bonus garantat de 200 de lei. Prin urmare, Victoriabank a oferit circa 40.000 de lei bonus pentru clienții care au deschis carduri sociale în perioada menționată mai sus.

Ce spun clienții Victoriabank despre campania „Alături de Moldova, alături de fiecare”:

  • „Sunt pensionară. Am aflat despre campania națională „Aproape de Moldova, aproape de fiecare” de la fiul meu, care m-a și ajutat acum un an să îmi fac un card social la Victoriabank. După ce, în luna martie, mi-am cumpărat medicamentele necesare de la farmacie, am primit înapoi pe card 10% din suma dată pe acele preparate. M-am bucurat foarte mult! Vă dați seama cât de important e pentru un pensionar din Moldova fiecare leu economisit!”.
  • „Eu sunt în concediul pentru îngrijirea copilului și am primit 10% cashback după ce am plătit online, prin VB24, facturile pe martie pentru serviciile comunale. Cu acești bani am făcut alte cumpărături necesare pentru bebelușul meu”.

Inițiativa socială de amploare „Alături de Moldova, alături de fiecare”, cu un buget de cel puțin 10 milioane de lei, a fost lansată de către Victoriabank în data de 11 martie 2022 și va fi implementată până la sfârșitul anului curent.

Prima acțiune din cadrul acestei campanii naționale a demarat pe 15 martie. Este vorba despre o ofertă specială pentru toți deținătorii cardurilor sociale, cu o serie de beneficii suplimentare. 

Toți cei care au un card social sau urmează să și-l perfecteze trebuie să știe că acesta este emis și deservit gratuit. Mai mult decât atât, până pe  30 iunie 2022, clienții beneficiază de avantaje suplimentare:

  • 10% cashback la cumpărăturile efectuate în farmaciile din țară (valoarea lunară maximă a cashbackului – 100 de lei);
  • 10% cashback  la plata facturilor online, prin VB24, pentru serviciile comunale (valoarea lunară maximă a cashbackului – 100 de lei);
  • Pot retrage MDL din orice bancomat din țară fără a plăti vreun comision;
  • Cei care își faci un card social la Victoriabank până pe 30 iunie 2022 inclusiv, primesc de la bancă un bonus de 200 de lei atunci când pe noul card este transferată prima pensie sau alocație;
  • Livrare gratuită a cardului oriunde în Moldova.

Detalii despre alte beneficii ale cardului social poți afla aici.

În cadrul campaniei „Alături de Moldova, alături de fiecare”, Victoriabank a lansat și un depozit special pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani – Alături VB, care poate fi constituit pentru o perioadă de până la 18 luni, cu dobândă avantajoasă de până la 8,75%. Mai multe informații despre acest depozit puteți afla aici.

Totodată, Victoriabank este în continuare alături de antreprenorii din Republica Moldova prin campania „Eu sunt IMM”, după ce, în anul 2020, a fost inițiată o altă campanie de susținere a producătorilor autohtoni, care a avut genericul #CumpărăDeLângăTine. De sprijin au parte și oamenii de cultură, precum și sportivii, în cadrul campaniilor de responsabilitate socială corporativă pentru Teatrul Geneza Art din Chișinău și Federația de Baschet din Moldova, așa cum Victoriabank a fost alături și de artiștii Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dar și de alte instituții de cultură. Printre acțiunile similare se numără și susținerea organizației „Copil. Comunitate. Familie” (CCF Moldova) prin campania „Povești de acasă”, licitația de caritate „Cumpără artă, susține un copil” și „Gala Generozității”. De asemenea, la începutul pandemiei de COVID-19, în anul 2020, Victoriabank a donat 250 de mii de lei Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, în sprijinul luptei contra noului tip de coronavirus și a oferit susținere clienților persoane fizice, aplicând la cerere amânarea plăților pentru credite.

Victoriabank nu a putut să rămână indiferentă nici față de cetățenii ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova în urma conflictului militar din țara lor. Astfel, aproximativ 3.000 de refugiați ucraineni au fost deserviți de către Victoriabank, fiind efectuate tranzacții de cumpărare de hrivne în valoare de peste 10 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 500 de mii de euro (peste 16 milioane de hrivne), la cursul oficial al BNM. În același timp, Victoriabank este partener al platformei Fagura în colectarea fondurilor pentru refugiații ucraineni veniți în Republica Moldova. Banca asigură sistemul de tranzacționare a plăților efectuate de către donatori pe platforma Fagura cu 0% comision.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

screenshot

VIDEO Conflict într-o piață din Strășeni: un bărbat ar fi amenințat o femeie cu un pistol cu gaz. A fost reținut

Un bărbat ar fi amenințat o femeie într-o piață din orașul Strășeni cu un pistol cu gaz. Incidentul a avut loc pe 2 august, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției.

Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 11:00.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că incidentul s-a produs în timpul unui conflict între un bărbat de 52 de ani și o femeie de 70 de ani, bărbatul îndreptând spre femeie un obiect asemănător unui pistol. În cadrul documentării cazului, de la bărbat a fost ridicat un pistol cu gaz. Totodată, verificările au stabilit că acesta nu figurează în evidențele autorităților în calitate de posesor legal de arme.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Telegram/Кишинёв в теме

Incendiu pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău: ce spun pompierii

Un incendiu de vegetație a izbucnit în după-amiaza zilei de 2 august, pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău. La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să lichideze focarele de ardere. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de către ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Tatiana Muntean.

Serviciile de urgență au fost alertate la ora 14:15, iar la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

Potrivit ofițerului de presă, angajații IGSU au reușit, în scurt timp, să lichideze focarele de ardere.

În urma incendiului au ars 50 m² de vegetație uscată și 6 m² de gunoi.

Facebook/Vasile Tofan

Chișinăul, pregătiri pentru o eventuală criză de apă: ce plan are Ceban și ce ajutor oferă Guvernul

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că municipiul este pregătit pentru o eventuală criză a apei, fiind stabilite peste 200 de puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei. El a spus că sursele alternative includ sonde arteziene, zone de securizare la stația de captare și precontracte cu agenți economici pentru furnizarea apei. Între timp, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va oferi municipiului cinci motopompe de mare capacitate pentru lucrările de la stația de captare din Vadul lui Vodă și a cerut instituțiilor centrale și municipale să colaboreze pentru a asigura cu apă locuitorii Chișinăului în cazul unei crize pe Nistru.

Ce a declarat primarul

Pe 2 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a dat asigurări că „Chișinăul va avea apă”. „Ținând cont de toate circumstanțele, facem tot posibilul și ceea ce ne stă în puteri și posibilitate, de a fi pregătiți din toate punctele de vedere. Pe lângă lucrările complexe din ultimele 2 săptămâni de la stația de captare, care continuă, am pregătit protocoalele de intervenție, dar și tehnica necesară”, a menționat Ceban.

Potrivit edilului, la ziua de astăzi, conform protocoalelor, sunt pregătite și stabilite 213 puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei în toate sectoarele capitalei. Printre acestea se numără 75 de locații publice, 108 grădinițe, precum și 30 de instituții medicale.

Totodată, Ceban a spus că municipiul dispune de 253 de eurocuburi, 20 de cisterne și 45 de autospeciale. Potrivit acestuia, au fost stabilite și punctele pentru preluarea apei: priza de apă Petricani, priza de apă Balișevsk, priza de apă Ghidighici, priza de apă Ialoveni, cele 26 de sonde și „Mina Chișinău”.

„Resursele disponibile permit organizarea transportării și distribuirii apei către populație, grădinițe, spitale și alte instituții de importanță socială”, a adăugat Ceban.

Întrebat de jurnaliști de unde va fi adusă apa în cazul unei crize, Ceban a răspuns:” Există patru zone de securizare în aria stației de captare. (…) Sunt sondele arteziene, unde este un debit total de 32 de mii de metri cubi. (…) Sunt precontractele pe care le-am încheiat cu agenții economici pentru furnizarea apei – sute de tone disponibile pentru o zi”.

Ce a declarat premierul

Vasile Tofan a declarat că Primăria capitalei a solicitat, zilele trecute, ajutorul Guvernului. „Mai exact, furnizarea unor motopompe, în scopul desfășurării unor lucrări de capacitare a stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, aflată în gestiunea municipiului Chișinău. Asigurarea cu apă a cetățenilor nu trebuie să fie un subiect de dezbatere și nu voi accepta politizarea acestuia. Am dispus eliberarea din stocurile Agenției Rezerve Materiale (MAI) a unor motopompe care să vină în sprijinul lucrărilor realizate de Primăria Chișinău. O motopompă, cu capacitatea de 1200 m³/h, este deja la Vadul lui Vodă și a fost pusă astăzi în funcțiune”, a adăugat Tofan.

Potrivit lui Tofan, pe 3 august, vor fi eliberate suplimentar 4 motopompe de mare capacitate. „În total, Guvernul va furniza 5 unități, cu o capacitate totală de 5200 m³/h cu posibilitatea transportării apei la distanță mare, astfel încât Primăria Capitalei să fie pe deplin pregătită în eventualitatea unei crize”, a menționat Tofan.

În continuare, premierul a solicitat „tuturor părților implicate, atât instituțiilor subordonate Guvernului, cât și celor subordonate Primăriei Capitalei, să colaboreze pentru identificarea celor mai bune soluții, astfel încât, în eventualitatea unei crize pe Nistru, locuitorii municipiului Chișinău să fie asigurați cu apă”.

***

Amintim că, pe 17 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, avertiza că municipiul Chișinău și unele suburbii riscă să rămână fără apă dacă nivelul Nistrului va continua să scadă, menționând că apa din lacul de acumulare de la Novodnestrovsk a ajuns la un minim istoric din cauza secetei și a temperaturilor ridicate. Tot atunci, Hajder i-a cerut primarului Ion Ceban să prezinte starea sondelor arteziene și sursele alternative de apă ale capitalei. În replică, Ceban a declarat că nu există „nicio problemă pe Nistru” și a acuzat guvernarea că ar crea „artificial” o criză. Detalii AICI

Pe 20 iulie, Hajder declara că Chișinăul nu are suficiente surse alternative de apă în cazul unei întreruperi prelungite a alimentării din Nistru. Potrivit lui, sursele de rezervă ale Apă-Canal Chișinău pot asigura doar circa 1 000 de metri cubi de apă pe zi, față de necesarul municipiului de aproximativ 30 000 de metri cubi. Detalii AICI.

Pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul hidrologic. Premierul Vasile Tofan a explicat că măsura a fost luată din cauza secetei prelungite și a scăderii la un nivel istoric a apei din lacurile de acumulare de pe Nistru, pe fondul lipsei precipitațiilor în Munții Carpați. Potrivit acestuia, starea de alertă va permite autorităților să reacționeze mai eficient în cazul agravării crizei hidrologice. Detalii AICI.

Pe 31 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că Ucraina reduce deversările în Nistru pentru două săptămâni, cu 15 metri cubi pe secundă mai puțin decât în prezent. Hajder a precizat, totodată, că autoritățile analizează posibilitatea introducerii unor restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, „în funcție de evoluția situației și de debitul râului”. Detalii AICI.

Pe 1 august, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a prezentat un video cu lucrări despre care a spus că au fost efectuate la stația de captare de la Vadul lui Vodă în ultimele săptămâni, inclusiv săpături și instalarea unor țevi. Detalii AICI.

screenshot

Slusari califică drept fals un audio în care ar discuta cu șeful interimar al Energocom despre un „câștig” din majorarea tarifelor la gaz

O înregistrare audio publicată pe TikTok, despre care se afirmă că surprinde o discuție între directorul general interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, și Alexandru Slusari, care în iulie și-a anunțat demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al companiei, a fost calificată drept falsă de Slusari. Acesta susține că înregistrarea, în care se vorbește despre majorarea tarifelor la gaz, a fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Pagina de TikTok care a publicat înregistrarea audio, în care discuțiile sunt în limba rusă, a menționat că aceasta „explică de ce Slusari a plecat din companie”. În înregistrare, persoana despre care se afirmă că ar fi Slusari spune că este „o exagerare” majorarea tarifelor la un asemenea nivel. Cealaltă persoană afirmă că și Slusari ar avea de câștigat din această situație. Ca răspuns, persoana despre care se susține că ar fi Slusari spune: „Dacă ar fi cumva mai cu acuratețe, desigur (…), însă trebuie știută măsura”.

În reacție, Alexandru Slusari a declarat că nu a avut o asemenea discuție cu directorul interimar al Energocom și a susținut că înregistrarea audio a fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale. „Timp de 3 ani de activitate la Energocom eu niciodată nu am discutat acolo cu nimeni în limbă rusă. Acest lucru poate confirma orice persoană din Consiliu și din angajații companiei. Nu a fost nicio persoana de acolo, care ar fi adresată la mine per tu”, a adăugat Slusari.

El a recunoscut că, de-a lungul anului, a avut discuții telefonice cu directorul interimar al Energocom, însă înregistrarea difuzată pe rețelele de socializare „nu conține niciun cuvânt de adevăr”.

„În ziua de 15 iulie eu am avut câteva discuții telefonice cu domnul Buzatu și am vorbit public despre ele. Prima a fost la 14.01 și noi am discutat subiectul, legat de atacuri false în adresa companiei, inclusiv despre salarii. (…) De la 17.04 am avut trei discuții telefonice cu directorul interimar, în care am aflat despre intenția majorării tarifelor și am încercat să opresc acest dezmăț, anticipând foarte bine ce urmează. Apropo, am încercat și prin mesaje către mai mulți politicieni. Evident că aberația de 27 secunde, difuzată azi pe rețelele sociale, nu conține nici un cuvânt de adevăr. (…) Tot ce auziți în această așa zisă discuția telefonică este minciună”, a conchis Slusari.

În contextul înregistrării audio, NewsMaker a solicitat o reacție din partea reprezentanților Energocom.

***

Amintim că, în seara zilei de 15 iulie, compania Energocom a anunțat că a depus la ANRE o cerere prin care solicită majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali. Compania a propus o creștere de peste 6,5 lei pentru un metru cub. Detalii AICI.

Pe 16 iulie, Alexandru Slusari a anunțat că își va depune demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al Energocom, din partea societății civile. El a precizat că a luat această decizie în semn de dezacord cu solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gaze. Detalii AICI.

În contextul tarifului la gaz, amintim că, pe 22 iulie, ANRE a propus spre consultări propriul proiect de decizie. Agenția a redus cu doar câțiva bani solicitarea Energocom și a propus o majorare de 5,88 lei pentru un metru cub, față de tariful actual. Dacă proiectul va fi aprobat, cetățenii ar putea achita 20,30 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumat. În prezent, consumatorii achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: