„A fost inițiat un control inopinat”. Agenția pentru Supraveghere Tehnică s-a autosesizat în cazul șantierului din strada Calea Orheiului
Full Article 2 minutes read

„A fost inițiat un control inopinat”. Agenția pentru Supraveghere Tehnică s-a autosesizat în cazul șantierului din strada Calea Orheiului

Agenția pentru Supraveghere Tehnică s-a autosesizat în cazul șantierului în construcție a obiectivelor din strada Calea Orheiului municipiul Chișinău. În rezultatul examinării șantierului, Agenția a constatat că lucrările de construire la obiectiv se află la fază de execuție a lucrărilor de betonare și armare a fundației și a peretelui de sprijin, mai jos de cota zero (parcări subterane).

De asemenea, s-a constatat, că din cauza precipitațiilor atmosferice abundente, o porțiune de aproximativ 30-35 metri din lungimea peretelui de sprijin a taluzului gropii de fundație, s-a prăbușit.

Drept consecință au fost deteriorate rețelele de canalizare orășenești și o porțiune a tunelului subteran de scurgere a apelor din lacurile de acumulare din partea localității Grătiești. Totodată, din cauza deteriorării rețelelor, direcția de scurgere a apelor s-a modificat, acestea acumulându-se în groapa de fundație și ulterior înfiltrându-se în pământ.

Din cauza cantității mari de apă infiltrată în sol, există riscul surpării taluzului gropii de fundație și pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă.

Agenția pentru Supraveghere Tehnică a emis și înmânat administrației publice locale, o prescripție privind înlăturarea neconformităților, și totodată a fost inițiat un control inopinat la obiectul din strada Calea Orheiului municipiul Chișinău.

„Cu referire la informațiile apărute în spațiul public, referitor la actele permisive pentru executarea lucrărilor de construire a unui ansamblu rezidențial din Calea Orheiului, sectorul Râșcani, Primăria Municipiului Chișinău informează că autorizația pentru executarea lucrărilor a fost eliberată în iunie 2021, în conformitate cu normele legale”, a declarat Primăria Chișinău pe 11 august.

Reamintim că în urma ploii abundente din 9 august, un șantier din municipiul Chișinău a fost inundat. Ministrul Infrastructurii a anunțat că Agenția de Supraveghere Tehnică va sesiza Centrul Național Anticorupție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: