Poliția Republicii Moldova

UPDATE Accident în raionul Sângerei. Două persoane au decedat, iar altele patru au fost transportate la spital

Inspectoratul General al Poliției a venit cu precizări referitor la accidentul din satul Coșcodeni, raionul Sângerei. Astfel, s-a stabilit că în automobilul de model „Audi” se aflau trei persoane. Șoferul de 38 de ani a fost transportat la spital până la venirea poliției, iar pasagerii de 59 și 51 de ani au decedat pe loc. În automobilul de model „Mercedes” se afla și un copil care a fost transportat la spital împreună cu părinții.

Știrea inițială

Două persoane au decedat, iar altele două au fost transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în apropiere de satul Coșcodeni din raionul Sângerei, joi, 22 iulie. 

Poliția a fost sesizată de o trecătoare, în jurul orei 22:10. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un automobil de model „Audi”, la volanul căruia se afla un bărbat de 59 de ani, având ca pasager un alt bărbat de 51 de ani, în circumstanțe necunoscute a ieșit pe banda de sens opus și s-a tamponat frontal într-un automobil de model „Mercedes”.

Cel de-al doilea mijloc de transport era condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani. În mașină se mai afla o pasageră de 25 de ani, soția șoferului. Ambii erau locuitori ai satului Dumbrăvița din raionul Sângerei.

În urma impactului, șoferul și pasagerul din automobilul de model „Audi” au decedat pe loc, iar cei automobilul de model „Mercedes” au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Pe marginea acestui caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Trei lideri de partid acuză Guvernul de subordonarea sistemului „Alegeri”. Reacție: Alegerile vor fi libere

Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, și președintele Partidului Voința Poporului, Ștefan Urîtu, au acuzat pe 8 iulie autoritățile că ar fi „scos” de sub controlul Comisiei Electorale Centrale (CEC) Sistemul Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS „Alegeri”). Aceștia susțin că sistemul informațional ar fi fost plasat „în subordinea” Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), aflat sub jurisdicția Guvernului, ceea ce ar crea riscuri privind o potențială fraudare a alegerilor. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a respins învinuirile, declarând că STISC doar găzduiește SIAS „Alegeri” și că nu are acces la datele sistemului informațional respectiv.

Într-o conferință de presă alături de Galbur și Urîtu, Igor Munteanu a declarat că SIAS „Alegeri” ar fi fost „scos” de sub controlul Comisiei Electorale Centrale și transferat „în subordinea” Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, aflat sub jurisdicția Guvernului. „Este un atac brutal în adresa adresa independenței procesului electoral. (…) Prin această mișcare, Comisia Electorală Centrală este transformată dintr-un arbitru independent într-un simplu utilizator de date, iar partidul aflat la guvernare obține controlul politic total, inacceptabil asupra infrastructurii care procesează voturile dvs, a cetățenilor R. Moldova, cele din străinătate, precum și cele din Republica Moldova”, a spus președintele CUB.

Liderii celor trei partide consideră că găzduirea SIAS „Alegeri” de către STISC ar putea genera mai multe riscuri.

În condițiile în care Guvernul nu este un actor independent sau obiectiv, ci este un actor politic, elector, noi nu putem să avem nicio garanție asupra faptului că datele care sunt colectate din secțiile de vot, datele care sunt procesate, datele personale ale alegătorilor nu sunt folosite în mod fraudulos de către o agenție, o unitate aflată sub controlul partidului aflat la guvernare. (…) Există riscul manipulării sau întârzierii raportării de prezență la vot. Datele privind prezența la vot sunt colectate și transmise în timp reale către comisiile electorale. O eventuală manipulare a acestor date înainte prezentarea lor publică poate influența comportamentul alegătorilor, favorizând anumite strategii de mobilizare sau întârziere, sau de prezență diferențiată a partidelor în ziua votului”, a declarat Munteanu.

Mai târziu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a respins acuzațiile celor trei politicieni, catalogându-le drept „neîntemeiate”.

Acesta (SIAS „Alegeri” – n. r.) rămâne 100% sub controlul CEC, iar găzduirea tehnică de către STISC este o măsură standard de securitate aplicată în toate statele democratice. Instituția statului găzduiește peste 200 de sisteme informaționale ale instituțiilor publice, fără a avea acces la conținutul acestora, inclusiv în acest caz la datele electorale. Este vorba despre un centru de date certificat, menit să protejeze infrastructura critică a statului în fața atacurilor cibernetice”, a spus Vodă.

Potrivit reprezentantului Guvernului, în ultimii ani, SIAS „Alegeri” a fost ținta unor „atacuri masive”, care au reușit a fi respinse „cu succes” de către autorități. El mai precizat că, în același timp, poliția monitorizează spațiul online pentru a combate tentativele de manipulare și fraudă.

Alegerile din Moldova vor fi, ca și până acum, libere, corecte și sigure. A afirma contrariul, fără dovezi, e o încercare periculoasă de a slăbi încrederea în democrație”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului”, a adăugat Daniel Vodă.

Amintim că, pe 4 iulie, atât Comisia Electorală Centrală, cât și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică au comentat subiectul dat. Acestea au menționat că STISC oferă „exclusiv” protecție tehnică SIAS „Alegeri”, însă operarea, integritatea, accesul și utilizarea rămân în continuare în gestionarea CEC. „În ceea e privește verificarea numărului de alegători care au votat, se respinge orice posibilitate de manipularea a datelor în sistem or, acestea pot fi verificate în baza proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. În context, CEC denunță răspândirea de informații eronate și interpretări rău-intenționate referitoare la independența sa. CEC consideră că aceste informații false, propagate în spațiul public, reprezintă un atac deliberat la adresa democrației, având ca scop discreditarea instituției și obținerea de avantaje politice în perspectiva alegerilor parlamentare ce vor avea loc pe 28 septembrie”, a menționat Comisia Electorală Centrală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: