facebook.com/Marina Tauber

„Am luat decizia să ieșim în stradă”. Tauber a anunțat despre organizarea unui protest în ziua alegerilor locale din Bălți

Deputata Partidului ȘOR, Marina Tauber a anunțat despre organizarea unui protest la Bălți, pe 19 decembrie, atunci când va avea loc turul doi al alegerilor pentru funcția de primar. 

„Reieșind din situația creată, noi am luat decizia să ieșim în stradă și să protestăm. Bălți este simbolul luptei și eu sunt sigură că lupta noastră va influența lucrurile în toată țara”, a spus Marina Tauber într-o intervenție live pe rețelele de socializare.

Menționăm că duminică, 19 decembrie 2021, va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului municipiului Bălți. Cetățenii vor trebui să aleagă între candidatul independent Nicolai Grigorișin și candidatul Partidului „Patrioții Moldovei” Nicolae Chirilciuc.

Anterior, candidata Partidului Politic Șor, Marina Tauber, care a acumulat cele mai multe voturi în primul tur, a fost exclusă din cursa electorală din cauza utilizării mijloacelor financiare nedeclarate, iar ca urmare, în turul doi urmau să se dueleze candidatul independent Nicolai Grigorișin și următorul cel mai bine clasat în turul întâi – candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Boris Marcoci. Ultimul însă a depus cerere de retragere. La fel a făcut și candidatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi, care era pe locul patru după numărul de voturi în primul tur de scrutin.  În consecință, în turul doi vor participa candidatul independent Nicolai Grigorișin (locul II) și candidatul Partidului „Patrioții Moldovei” Nicolae Chiriliciuc (locul V după numărul de voturi acumulate în turul întâi).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zvon.md

Fără vot final pe PACCO în actualul Parlament? Deputat PAS: „Nu am primit avizul Comisiei de la Veneția”

Proiectul de lege care prevede lichidarea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS și crearea Procuraturii Anticorupție și pentru Combaterea Crimei Organizate (PACCO) va fi votat în lectură finală de următorul Parlament. Cel puțin asta a declarat deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Întrebat dacă proiectele pot trece dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a precizat că „acestea trec dintr-o legislatură în alta”. Amintim că proiectul a fost prezentat pe 13 februarie, iar pe 19 februarie Veronica Dragalin a demisionat de la șefia Procuraturii Anticorupție și, în adresarea sa, a criticat proiectul, avertizând că acesta reprezintă „un atac asupra sistemului de justiție”.

La emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, deputatul a declarat că săptămâna viitoare, pe 10 iulie, „ar trebui să fie ultima ședință” a actualului Parlament. Întrebat despre soarta proiectului PACCO și dacă se va reuși să fie votat, în lectură finală, parlamentarul a spus: „Acest proiect va fi votat în legislatura următoare deja, pentru că a fost expediat Comisiei de la Veneția, încă nu s-a întrunit Comisia, nu am primit avizul, respectiv nu am dorit să mergem…”.

La precizarea prezentatoarei TV, dacă proiectele trec dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a spus: „Da, trec dintr-o legislatură în alta. Există procese în care sunt extrase, adică sunt retrase din proces legislativ, dar ele rămân”.

Amintim că proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 20 februarie 2025. Opoziția parlamentară s-a opus votului, dar și Olesea Stamate – atunci deputată PAS – a votat împotriva proiectului.

***

Pe 20 ianuarie, Consiliul Suprem de Securitate – convocat în ședință de președinta Maia Sandu – a recomandat să fie consolidată „arhitectura instituțională a organelor responsabile de combatere a corupției” și să fie fortificat „cadrul legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală”.

Pe 29 ianuarie, în urma recomandărilor CSS, Ministerul Justiției a venit cu mai multe propuneri. Una drintre acestea a fost ca Procuratura Anticorupție și PCCOCS să fuzioneze. Instituția a precizat că propunerile vor transmise Parlamentului, care va decide „opțiunea de urmat”.

Pe 13 februarie, deputatul PAS Igor Chiriac a prezentat un proiect de lege care prevedea lichidarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS și crearea unei noi instituții – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Inițiativa legislativă, care a fost înregistrată în Parlament, avea 29 de autori. Printre semnatarii documentului nu se regăseau trei deputați PAS din Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunități.

Tot pe 13 februarie, Procuratura Generală și-a expus punctul de vedere asupra proiectului de lege, menționând că, în urma unei analize preliminare, au fost indentificate „riscuri pe termen scurt, mediu și lung”. Procuratura declara sunt necesare consultări publice „ample” și „opinia instituțiilor europene competente”.

Pe 19 februarie, Veronica Dragalin a demisionat de la șefia Procuraturii Anticorupție. În adresarea sa, Dragalin a criticat proiectul de lege, avertizând că acesta reprezintă „un atac asupra sistemului de justiție” și o amenințare gravă la adresa luptei împotriva corupției la nivel înalt.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: