Jānis Mažeiks

Ambasadorul UE în Moldova, prima reacție după ce Ion Ceban a câștiga alegerile în Chișinău, iar Arina Corșicova a fost exclusă din campanie

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, susține că revenirea lui Ion Ceban din primul tur al alegerilor locale la șefia Primăriei Chișinău era una din posibilitățile analizate. Diplomatul european a comentat, inclusiv, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, eliminarea candidatei independente Arina Corșicova la șefia Primăriei Bălți, din cursa electorală. Potrivit lui, deciziile luate de Chișinău în ajun de alegeri, de instituții care nu sunt permanente, trezesc mai multe îngrijorări, comparativ cu decizia CEC de a o elimina pe candidata susținută de fugarul Ilan Șor din cursă.

Întrebat dacă a fost surprins de câștigul fostului socialist, în prezent lider al Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, la cârma municipiului Chișinău din primul tur, ambasadorul UE a declarat că, ca și restul, a urmărit sondajele de opinie. „Aceasta era una din posibilități”, a declarat el.

Șeful diplomației UE în Moldova susține că în Chișinău s-au întâmplat „multe lucruri bune”, realizate „inclusiv cu suportul UE”. Janis Mazeiks a declarat, în acest context, că „este important ca suportul pentru integrarea europeană să nu fie asociat cu un anumit partid”.

„De exemplu, noi am avut un proiect în Chișinău care a îmbunătățit viața chișinăuienilor, atunci când ei merg cu troleibuzul sunt filtre de aer instalate acolo și aerul e mai bun. Deci este important pentru noi ca de beneficiile cooperării cu UE să beneficieze și să avantajeze capitala Chișinău”, a precizat Janis Mazeiks.

Întrebat ce crede despre decizia Consiliul electoral al circumscripției electorale Bălți de a o exclude pe candidata independentă Arina Corșicova, care urma să lupe în turul doi din 19 noiembrie pentru șefia primăriei din Bălți, din campania electorală, diplomatul european a declarat: „Eu pot doar să spun că dacă decizia a fost luată în baza informației despre încălcarea campaniei și dacă această decizie a fost luată de organele electorale competente, atunci nu văd de ce trebuie să fie foarte multe întrebări în ce privește motivele. Preocupările noastre sunt mai mult în situațiile în care ceva este făcut cu puțin timp înainte de ziua votului prin organe care ar putea să nu fie permanente, e vorba despre CSE”.

***

Amintim că, pe 5 noiembrie, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri locale generale. În municipiul Chișinău, câștigător a devenit, potrivit datelor preliminare, fostul primar Ion Ceban. În municipiul Bălți, însă, niciunul din cei 14 candidați înregistrați în cursa electorală nu a acumulat pragul minim de 50% + 1 vot necesar pentru a câștiga. Astfel, pe 19 noiembrie, va avea loc al doilea tur de alegeri, în cadrul căruia ar fi trebuit să acceadă doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi: Alexandr Petkov de la Partidul „Nostru” și candidata independentă, susținută de fugarul Ilan Șor, Arina Corșicova.

Pe 7 noiembrie, însă, Arina Corșicova, candidată susținută de Ilan Șor la funcția de primar al mun. Bălți, a fost exclusă din cursa electorală. În oraș a avut loc un protest față de această decizie. Hotărârea a fost menținută în vigoare, prin decizia din 10 noiembrie a CEC.

Pe 8 noiembrie, Corșicova a declarat că a contestat decizia. Ea se arată sigură că va obține „o decizie corectă prin instanță” și că va ajunge să implementeze „planul convenit cu locuitorii municipiului imediat după victorie”.

Dacă decizia Consiliului electoral de circumscripție din Bălți în privința Arinei Corșicova va fi menținută, cel mai probabil, Alexandr Petkov se va duela în turul doi cu candidatul PSRM, Maxim Moroșan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Oksana Posmak

Post de radio dedicat locuitorilor din UTA Găgăuzia: TRM a lansat Radio Moldova Comrat

Pe 1 iulie a fost lansat postul „Radio Moldova Comrat” – un post de radio regional dedicat locuitorilor din UTA Găgăuzia. Acesta aparține companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM).

Reprezentanții TRM au declarat că stația regională va funcționa ca parte integrantă a companiei publice, având licență de emisie, grilă proprie și un profil generalist. Postul de radio are în grila sa 24 de emisiuni: programe de ştiri, emisiuni informative, educative, culturale şi de divertisment. Postul va difuza zilnic, în medie, 12 ore de emisie proprie în limbile găgăuză şi rusă, iar celelalte 12 ore vor consta în retransmisii ale programelor postului de radio al TRM, Radio Moldova.

Radio Moldova Comrat poate fi ascultat pe frecvențele 105.6 MHz – Comrat şi, respectiv 104.3 MHz – Vulcăneşti, dar şi online pe www.radiomoldova.md.

„Proiectul reflectă misiunea furnizorului public de a promova coeziunea socială şi de a oferi acces la informaţie echidistantă şi relevantă tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Postul va difuza emisiuni locale axate pe actualitatea din regiune şi va contribui activ la promovarea atât a limbii şi culturii găgăuze, cât şi la învăţarea limbii române, prin programele retransmise de la Radio Moldova. Pe termen mediu şi lung, compania „Teleradio Moldova” are în plan dezvoltarea unei reţele de posturi regionale, după modelul altor servicii publice de radio şi televiziune din statele europene. Lansarea Radio Moldova Comrat este un prim pas în această direcţie”, au comunicat reprezentanții TRM.

Despre lansarea postului „Radio Moldova Comrat”, reprezentanții TRM au anunțat pe 12 martie 2025. Amintim că, în aceeași zi, deputații PAS, Eugeniu Sinchevici și Natalia Davidovici, au anunțat intenția de a înregistra un proiect de lege prin care TRM ar putea lansa și un canal TV exclusiv în limba rusă. Între timp, inițiativa legislativă a provocat un val de critici pe rețelele de socializare. Unii comentatori susțineau că proiectul ar aduce avantaje electorale PAS-ului, în timp ce alții îl calificau drept o formă de promovare a ideologiei „ruskii mir”. În luna aprilie, proiectul de lege privind crearea unui post public național de televiziune în limba rusă a primit aviz negativ din partea Consiliului Audiovizualului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: