„Aroma” revine pe piață, după 12 ani de insolvență. Compania va fi controlată de stat și are o nouă conducere

După 12 ani de insolvabilitate, Societatea pe Acțiuni „Aroma” a ieșit oficial din procedura de insolvență, în urma unei decizii a Judecătoriei Chișinău. Creanțele au fost achitate integral de SA „Barza Albă”, care a absorbit compania printr-o hotărâre a Guvernului din iulie 2024. Potrivit Agenției Proprietății Publice, „Aroma” își reia activitatea „sub controlul deplin al statului”.

„Această decizie reprezintă un prim pas cheie în revigorarea producției de distilate și divin cu tradiție de peste 100 de ani în Moldova. Produsele Aroma, care ne duc faima în lume, vor continua să fie comercializate sub aceiași marcă și linie de brand. Mai mult, fondatorul a decis o nouă abordare managerială la instituție“, se menționează în comunicatul APP.

În același timp, a fost instituită o nouă conducere interimară — Andrei Luța, fost director adjunct la „Barza Albă”, a fost numit în funcția de director general interimar al SA „Aroma”.

„Numirea de azi va asigura o tranziție fluentă, în procesul de fuziune operațională și economică a două societăți de stat, sub o cupolă unică managerială dar cu păstrarea identității culturale și comerciale a fiecărei societăți distincte”, a menționat Roman Cojuhari.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/Procuratura Generală

A ademenit o fetiță de 7 ani cu o ciocolată, a abuzat-o sexual și a încercat să o omoare. Un bărbat, condamnat la 24 de ani de închisoare

Un bărbat a fost condamnat la 24 de ani de închisoare după ce ar fi abuzat sexual o copilă de 7 ani și ar fi încercat să o omoare, anunță Procuratura Generală într-un comunicat emis pe 30 octombrie. Acesta trebuie să îi achite victimei și despăgubiri de peste jumătate de milion de lei. Sentința poate fi atacată cu apel.

Potrivit acuzării, cazul a avut loc pe 29 mai 2026. Bărbatul a fost acuzat că a ademenit cu o ciocolată copila, care la acel moment se plimba cu bicicleta într-o localitate din centrul țării. Acesta ar fi dus-o într-o fîșie forestieră, unde ar fi abuzat-o sexual.

Ulterior, acesta ar fi încercat să o sugrume și a abandonat-o în stare de inconștiență.

Din fericire, fetița și-a revenit, a ajuns acasă și i-a povestit mamei cele întâmplate. Femeia a alertat imediat poliția.

În cadrul audierilor, bărbatul și-a recunoscut integral vinovăția. Potrivit PG, acesta a declarat că a crezut că a omorât minora și a lăsat-o intenționat la locul faptei, fără a solicita ambulanța.

Instanța de judecată l-a condamnat la 24 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Judecătorii au mai decis ca bărbatul să îi plătească victimei despăgubiri de peste jumătate de milion de lei pentru traumele suferite, afectarea sănătății și prejudiciul material.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Anterior, acesta a fost judecat și condamnat pentru mai multe infracțiuni de furt și jaf.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: