ASP ieftinește prețurile pentru mai multe servicii de întocmire a actelor
Full Article 1 minutes read

ASP ieftinește prețurile pentru mai multe servicii de întocmire a actelor

Mai multe servicii prestate de Agenția Servicii Publice (ASP) urmează să se ieftinească. Anunțul a fost făcut de către noul director al instituției, Mircea Eșanu, în cadrul unui brifing din 3 septembrie.

„Suntem în plin proces de revizuire a listei celor 265 de servicii pe care le oferă astăzi ASP. În termeni foarte scurți, noi vom reveni la tarifele inițiale, înainte de scumpirea operată de guvernul Chicu, cel puțin pentru serviciile în termen ordinar”, a anunțat directorul ASP.

Mircea Eșanu a dat drept exemplu serviciul de înregistrare a căsătoriei, în termeni ordinari, care va fi gratuit (în prezent, acesta costă 250 de lei). Ar urma să se ieftinească și serviciul pentru înmatricularea automobilelor – de la 600 la 400 de lei.

În prezent, 31 de servicii ale ASP pot fi solicitate și livrate în format electronic.

Din data de 1 iulie, au intrat în vigoare noile tarife pentru unele servicii prestate de ASP, cu privire la perfectarea actelor. Prevederile au fost adoptate încă în decembrie 2020, însă au intrat în vigoare peste jumătate de an.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: