Au votat demiterea lui Armașu de la BNM, dar nu acceptă numirea noii șefe. Comuniștii și socialiștii au depus o plângere la Procuratură

Comuniștii și socialiștii au depus astăzi, 26 decembrie, o sesizare la Procuratura Generală (PG), prin care cer investigarea acțiunilor conducerii de vârf a țării pe marginea desemnării și numirii noii șefe de la Banca Națională a Moldovei (BNM), fosta senatoare din România Anca Dragu.

Fostul președinte al țării Igor Dodon, în prezent secretar executiv al PSRM, susține că, în sesizarea depusă, semnatarii le-au cerut procurorilor să investigheze autoritățile sub aspectul întrunirii semnelor de „trădare de patrie” și „admiterii excesului de putere”. Sesizarea a fost semnată, inclusiv, de fostul șef de stat Vladimir Voronin, în prezent lider al PCRM, cu care socialiștii au format o coaliție în Parlament.

„La 21 decembrie, în mare grabă și în plină noapte, Maia Sandu a semnat decretul cu privire la acordarea cetățeniei Republicii Moldova unei cetățence a României, membră a Senatului României, Anca Dragu. La 22 decembrie, fără a aștepta publicarea decretului prezidențial în „Monitorul Oficial”, deputații PAS au propus candidatura doamnei Dragu pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și au votat în favoarea ei, încălcând toate normele și procedurile posibile. Așa procedează doar trădătorii de Patrie”, a scris Igor Dodon.

***

Amintim că Anca Dragu a fost numită în funcția de șef al BNM de Parlament, în ședința din 22 decembrie. Candidatura sa a fost susținută de 58  de deputați ai Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). S-a întâmplat la doar o zi după ce fostul guvernator al BNM Octavian Armașu a fost demis din funcție de Parlament, cu votul a 81 de deputați PAS și BCS. Numirea Ancăi Dragu la nici 24 de ore de la demisia lui Armașu a stârnit un val de critici, în special în rândul opoziției. BCS a condamnat public numirea unui „cetățean străin” în fruntea BNM și a declarat că va contesta decizia la Curtea Constituțională.

Precizăm în acest context că Anca Dragu a obținut cetățenia Republicii Moldova. Decretul prezidențial a fost semnat de Maia Sandu cu o zi înainte ca Igor Grosu să o propună pe Dragu la șefia BNM.

Noua guvernatoare a BNM a fost prezentată angajaților Băncii pe 26 decembrie, de speakerul Igor Grosu. Parlamentarul i-a urat fostei senatoare din România succese în noua sa activitate, precizând că atât Parlamentul, care a numit-o în funcție, cât și cetățenii, „au așteptări mari” de la ea.

Potrivit CV-ului, Anca-Dana Dragu are o experiență de peste 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional. Anca Dragu a mai fost ministru al Finanțelor Publice în Guvernul României și, în 2020, a fost aleasă în funcția de președinte al Senatului României.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: