Ultimele materiale

Statele Unite sunt hotărâte să contracareze presupusele încercări de ingerinţă ale Rusiei în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi în referendumul privind aderarea ţării la Uniunea Europeană, care vor avea loc duminică, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, conform AFP. “Rusia încearcă în mod activ

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat marți, într-o scrisoare adresată celor 27 de lideri ai statelor membre UE, că Republica Moldova și Georgia se află într-un moment decisiv pentru parcursul lor european. Michel va conduce joi și vineri ultimul său summit oficial al Consiliului European înainte de a încheia

Ofițerii Direcției investigații și cei ai Direcției urmărire penală din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI) au destructurat un grup infracțional specializat în escrocherii și falsificarea actelor oficiale. Doi suspecți, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 56 de ani, ambii din Ialoveni, sunt acuzați că, din

Șase soldați ruși care au fugit de războiul din Ucraina au primit vize temporare în timp ce solicitau azil politic în Franța, în ceea ce activiștii pentru drepturile omului descriu ca fiind primul caz important în care un grup de dezertori este admis într-o țară UE, potrivit The Guardian, citat

Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 16 octombrie, un regulament care prevede compensarea cheltuielilor de transport pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici ce activează în alte localități decât cele în care au domiciliul. Această măsură vine în sprijinul celor aproximativ 3.000 de angajați care fac naveta zilnic, acoperindu-și costurile de transport

Guvernul a aprobat o serie de măsuri care simplifică procedura de obținere a permisului de conducere, facilitând procesul pentru cetățeni și reducând birocrația. Potrivit proiectului, admiterea la examen se va face prin intermediul sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”, eliminând astfel necesitatea

Compania Covoare-Ungheni, afiliată lui Nicolas Nicula, a intrat în procedura insolvabilității, cu datorii uriașe la bugetul statului și față de alți creditori, trasnmite mold-street.com. Potrivit deciziei instanței de insolvabilitate, a fost ridicat dreptul lui Nicula Nicolas de administrare a Covoare-Ungheni și s-a indicat debitorului ca, în termen de 10 zile

Într-un apel adresat cetățenilor Republicii Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a subliniat importanța scrutinului prezidențial din 20 octombrie 2024. El i-a îndemnat pe credincioși să participe la vot, indiferent de viziunile politice, considerând acest act o datorie civică esențială. Mitropolitul a încurajat cetățenii să ia o decizie responsabilă, după o rugăciune

Parlamentul a găzduit vizita delegației Comisiei pentru politică externă din Senatul României, condusă de președintele acesteia, senatorul Titus Corlățean. Oficialii români au avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, iar discuțiile s-au referit la agenda internă și la avansarea parcursului european

Dezbaterile electorale care urmau să fie organizate de postul de televiziune TV8 în seara de 15 octombrie au eșuat. Imediat după ce moderatorii au prezentat singurul candidat la funcția de președinte al țării care s-a prezentat la discuții – Natalia Morari, transmisiunea a fost întreruptă atât la TV8, cât și

x
x