Ultimele materiale

Vladimir Putin, așa cum era de așteptat, a câștigat alegerile din Rusia, iar Transnistria, așa cum era de așteptat, a demonstrat un sprijin major pentru Putin. Occidentul, între timp, a declarat că nu poate califica aceste alegeri drept libere și corecte, dar până în acest moment nu s-a vorbit tranșant

În Transnistria vor fi deschise șase secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia din 17 martie. O secție va fi deschisă pe malul drept al Nistrului – la Ambasada Federației Ruse. Aceasta este singura secție de pe teritoriul Moldovei a cărei funcționare a fost permisă de Chișinău. NM, împreună

Fotografia bașcanului Găgăuziei Evghenia Guțul, care dă mâna cu președintele rus Vladimir Putin în marja Festivalului Mondial al Tineretului de la Soci, a provocat săptămâna trecută un adevărat scandal în Moldova. Gestul guvernatoarei de la Comrat a fost discutat până și peste hotarele țării. Nu este prima dată când „mâna

Curtea Constituțională (CC) a examinat, pe 11 martie, sesizarea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor împotriva legii votate de partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” au fost substituite cu „limba română” în legislația din Republica Moldova,

Avertizarea din 5 martie a directorului Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteața, potrivit căruia Rusia va încerca să se amestece în alegerile prezidențiale și parlamentare pentru a compromite aderarea Republicii Moldova la UE, a provocat reacții ironice tocmai din partea celor apropiați lui Ilan Șor, vizat în raport. Mai

La Congresul deputaților de toate nivelele din Transnistria, aceștia au adoptat o rezoluție în care au solicitat Consiliului Federației și Dumei de Stat a Rusiei să ia „măsuri diplomatice pentru protejarea [Transnistriei] în fața presiunii tot mai mari din partea Moldovei”. NM vă povestește ce „măsuri de protecție” poate lua

Doi ani de război în Ucraina nu au putut să nu lase o urmă în politica moldovenească: atât internă, cât și externă. Noua situație regională a influențat prioritățile autorităților și a schimbat multe domenii ale vieții, inclusiv biserica. NM vă povestește despre 5 schimbări în politica moldovenească cauzate de război.

Tiraspolul a votat o rezoluție prin care îi cere, inclusiv Federației Ruse, „să apere” regiunea transnistreană, în contextul „presiunii tot mai mari din partea Republicii Moldova”. Documentul a fost aprobat de „congresul deputaților de toate nivelurile” din stânga Nistrului, reunit miercuri, 28 februarie, la solicitarea liderului nerecunoscut al regiunii, Vadim

Renumitul lanț de magazine „5 Buzunare” («5 карманов») din regiunea transnistreană, care se bucură de o mare popularitate, nu funcționează de mai bine de șase luni. La sfârșitul săptămânii trecute, pe Telegram a apărut un mesaj de la fondatorul rețelei, Mark Fașevschi care în tot acest timp s-a aflat în

Săptămâna aceasta, pe 28 februarie, în regiunea transnistreană va avea loc „Congresul deputaților de toate nivelurile”. O zi mai târziu, președintele rus Vladimir Putin va ține un discurs în Consiliul Federației Ruse. Coincidență? Nu toată lumea crede așa. Deși există puține informații despre congres, există zvonuri și teorii. NM vă

x
x