Premierul Dorin Recean a fost pe 3 august în orașul Cupcini din raionul Edineț, afectat de ploile puternice de săptămâna trecută. Potrivit oficialului, lucrările de lichidare a consecințelor intemperiilor trebuie accelerate. Astfel, el a solicitat instituțiilor responsabile să se mobilizeze pentru a livra în continuare materiale necesare, inclusiv foi de
Agenția Servicii Publice a anunțat pe 3 august că procedura de solicitare a paşaportului a fost simplificată. Acum, la depunerea cererii pentru perfectarea unui pașaport, nu este obligatorie prezentarea documentelor de stare civilă și nici a buletinului de identitate pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Potrivit Agenției Servicii
Partidul „Renaștere” a protestat pe 3 august la Președinție. Potrivit reprezentanților partidului, acțiunea de protest a avut loc în legătură cu „instaurarea dictaturii și cenzurii prin centrul „Patriot””. De precizat că proiectul de lege propus de președinta Maia Sandu, privind înființarea Centrului pentru combaterea dezinformării, a fost adoptat în lectură
Vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei Alexandr Tarnavschi o invită pe Evghenia Guțul sau pe un reprezentant al echipei sale la o discuție. El vrea ca dialogul să aibă loc la o televiziune din Găgăuzia, în direct, pe 3 august. Tarnavschi a scris că vineri, 4 august, va avea loc ședința
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a declarat nevalabilă desemnarea lui Valeriu Botnaru la funcția de primar în satul Negureni, dat fiind faptul că „nu a fost respectată procedura cu privire la desemnarea și anunțarea candidatului la funcția de primar”. În același timp, PAS a anunțat că va propune susținerea lui
Herson, orașul care se află în sudul Ucrainei, a fost ținta unor atacuri în dimineața zilei de 3 august. Potrivit oficialilor ucraineni, rușii au bombardat o biserică, iar trei pasageri ai unui troleibuz care circula în apropiere au fost răniți. Un bărbat de 74 de ani s-a ales cu cele
Fostul președinte al SUA Donald Trump a spus că ținând cont de acuzațiile care i se aduc ar putea risca în total 561 ani de închisoare. „Departamentul de justiție corupt al lui Rogue Joe a depus din nou acuzații ilegale împotriva slujitorului dumneavoastră. Risc în total 561 ani de închisoare.
Halterofilul moldovean Tudor Bratu a devenit campion european Under 23. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Comitetului național olimpic și sportiv din Republica Moldova. Tudor Bratu a obținut trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere pentru Tineret (Under-23): în categoria de greutate 102 kg, la stilul smuls (168
Sheriff Tiraspol a fost învins de Maccabi Haifa cu scorul general 4-2, fiind eliminat din Liga Campionilor. În partida de la Haifa, tiraspolenii au deschis scorul în minutul 20 din penalty. Marocanul Talal a înscris de la punctul cu var pentru 0-1, trecându-și numele pe lista marcatorilor în al 3-lea
Un bărbat de 33 de ani și un adolescent de 15 ani, locuitori ai raionului Ocnița, sunt cercetați penal după ce au răpit un „VAZ 2103”. S-a stabilit că suspectul de 33 de ani se afla în căutare, acum el a fost reținut pentru 72 de ore. Polițiștii din Ocnița