Unui pasager al cursei Madrid – Chișinău, operată de FlyOne, i s-a făcut rău în timpul zborului. Aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgență pe aeroportul din Barcelona, călătorul fiind preluat de o echipă de medici. Potrivit companiei aeriene, urmare a incidentului avionul a ajuns la Chișinău cu întârziere.
În cadrul campaniei de admitere din anul curent, universitățile din Republica Moldova vor propune în total 8704 locuri bugetare – la licență, master, rezidențiat și secundariat clinic. Guvernul a aprobat, pe 5 iulie, comanda de stat de admitere în învățământul superior cu finanțare de la bugetul de stat, pentru anul
Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui ex-director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale (CSPLN) și a unui fost ministru al Tineretului și Sportului. Primului îi este incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă și
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat i-a adresat o scrisoare deschisă șefei statului Maia Sandu. Acesta susține că „la moment, nu există problemă mai gravă pentru Republica Moldova decât depopularea”. Astfel, el i-a solicitat președintei să recunoască drept prioritate națională soluționarea acestei probleme. „Un prim pas în
Meteorologii au emis două avertizări – cod galben de instabilitate atmosferică și pericol de incendiu. Prima avertizare este valabilă începând cu ora 13:00 până la 19:00, pe 5 iulie. Pericolul de incendiu va fi în vigoare în perioada 6-12 iulie. Potrivit meteorologilor, pe 5 iulie, începând cu ora 13:00 până
Edilul Ion Ceban a venit cu un mesaj către „cei deranjați și care critică proiectele realizate în Chișinău”. Declarația primarului este însoțită de o imagine cu „Pomul Vieții” de pe pietonala Eugen Doga, criticată de unii internauți. Potrivit edilului, „acest loc va atrage mulți vizitatori în capitala Republicii Moldova”. Totodată,
Pe 6 iulie, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Nicu Popescu va anunța cât a cheltuit Republica Moldova pentru organizarea summitului din 1 iunie, la care au participat circa 50 de șefi de stat și guverne. Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu va susține, pe 6 iulie, o conferință
Autoritățile capitalei au publicat pe rețelele de socializare o imagine cu „brandul Republicii Moldova – Pomul Vieții”, aplicat în pavaj pe aleea din bulevardul Grigore Vieru. „Pomul Vieții” unește pietonala Eugen Doga, pe care au fost imitate clapele unui pian, cu un covor tradițional. Lucrarea a fost criticată de unii
O locomotivă a fost cuprinsă de flăcări în timpul sosirii în gara Ungheni. Cazul a avut loc în ajun, în jurul orei 21:00. Arderea s-a produs, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în timpul deplasării trenului. Întreprinderea Calea Ferată din Moldova a declarat că incendiul a izbucnit în
Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au declarat că au avut o discuție cu două companii aeriene europene – Czech Airlines și Smartwings. Oportunitățile de dezvoltare a afacerii în Moldova și avantajele lansării curselor directe spre Chișinău, au fost subiectele discutate. „Conducerea Aeroportului Internațional Chișinău continuă discuțiile cu companiile aeriene europene. Recent