Avocat amendat cu 150 000 lei pentru trafic de influență. Cum intenționa să soluționeze dosarul penal al clientului?
Full Article 2 minutes read

Avocat amendat cu 150 000 lei pentru trafic de influență. Cum intenționa să soluționeze dosarul penal al clientului?

Doi bărbați, unul dintre care este avocat, au primit o amendă 150 000 de lei de la Judecătoria Anenii Noi cu sediul la Bender pentru că au cerut bani pentru a determina un judecător să adopte o decizie favorabilă în privința unui inculpatul învinuit de tentativă de omor. 

Cauza penală a fost pornită în septembrie 2022 și a durat șase luni de zile.

Potrivit materioalelor, cei doi bărbați, unul fiind avocatul unei persoane învinuite de tentativă de omor, au cerut și primit 835 euro mită (cursul oficial al BNM din 15 mai) pentru a determina judecătorul din cadrul Judecătoriei Căușeni să adopte o decizie mai blândă în privința inculpatului și anume să-l condamne cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Cei doi bărbați și-au recunoscut vina în cadrul anchetei. Astfel, instanța a recunoscut vinovați inculpații de comiterea traficului de influență și i-a amendat 150 000 lei pe fiecare, iar avocatul a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita profesia de avocat pe un termen de 5 ani.

Totodată, au fost confiscați 6 300 dolari SUA, 200 euro și 6 000 lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate și destinate pentru săvârșirea infracțiunii.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: